Când eram copil, marea mea pasiune era șahul. Încă îmi place, dar nu îl mai practic la nivel profesionist, ci doar de dragul amintirilor. Eram fascinată de jocul pionilor, mă motiva ideea de a obține victoria. Mi se părea interesant că șansele de a câștiga erau egale, deoarece nimeni nu avea un avantaj la începutul competiției. Conta doar abilitatea ta de a te descurca cu ce aveai pe tablă.
La șah am învățat că fiecare piesă este importantă, la fel ca oamenii din existența noastră. Unii apar în viața ta pentru o fracțiune de secundă, fără să aibă o influență deosebită asupra ei, pe alții ajungi să îi întâlnești cu un anumit motiv. Unii te învață că, uneori trebuie să renunți la ei pentru a fi în avantaj iar alții se dovedesc a fi un cadou binemeritat. Pentru a păstra alături de noi persoanele cu adevarat importante, uneori trebuie să le sacrificăm pe cele mai puțin importante. De exemplu, pentru a avea o tură puternică, poți fi nevoit să sacrifici anumiți pioni. Persoanele-pioni din viața noastră sunt trecătoare, ele apar și dispar iar tabla nu este grav afectată. Dar în momentul în care regina îți este luată într-un schimb, jocul pieselor tale se cutremură, inima îți bate puternic, gura ți se usucă, privirea îți fuge în toate părțile de frica de a nu fi învins, pentru că știi că ai pierdut cea mai importantă piesă de pe tablă. Totuși noi, oamenii, învățăm să trăim fără persoanele dragi din viața noastră și, chiar dacă ele dispar, jucăm jocul vieții ca și cum ar mai fi încă printre noi. Șahul este o artă deoarece te învață că poți câștiga lupta chiar și cu pioni mai puțini, dacă se descifrează jocul pieselor.
Mereu am ales să joc cu negru în defavoarea albului. Îmi plăcea ideea de a aștepta ca celălalt să facă primul pas, să pot observa și gestiona piesele în funcție de situația făcută de alb. Preferam să fiu cu un pas în urmă, apoi avansam și ajungeam cu doi pași înaintea albului. Această strategie îi surprindea pe adversari și m-a ajutat de multe ori să câștig jocul. Șahul îți dezvoltă raționamentul, atât pe tablă cât și în viață. Deciziile noastre se bazează pe un algoritm al experiențelor din trecut. Poate dacă nu cădeam la schi și nu îmi rupeam mâna, consideram că schi-ul este un sport sigur. Poate dacă nu mă mușca un câine când aveam șase ani, aș fi crezut că toți câinii sunt blânzi. Poate dacă nu aș fi avut o încercare nereușită de a cânta la pian aș fi considerat că e ușor să cânți la instrumente și oricine poate face acest lucru. Astfel ajungem să luăm decizii si să dăm sfaturi pe baza a ceea ce am reușit sau nu să facem în trecut. Ideea este că nu trebuie să lăsăm evenimentele nefaste din trecut, să ne influențeze viitorul.
Cu timpul, am înțeles că toți ne dorim să fim regi sau regine, dar ne este frică să nu fim judecați. De aceea mulți aleg să treacă prin viață ca niște simpli pioni, deoarece își doresc să fie la fel ceilalți, să nu iasă cu nimic în evidență. Nici nu interesăm pe nimeni, dar nici nu deranjăm. Eu nu îmi doresc să rămân doar un simplu pion pe o tablă de șah. Vreau să trec prin toate etapele, de la pion la nebun, de la nebun la cal și de la cal la tură.
Și voi puteți face asta! Veți ajunge, astfel, să stăpâniți rolul „reginei”, să conduceți jocul pieselor și să vă găsiți propria cale!
Clara FOTACHE
Clasa a XII-a, Colegiul Național „MIHAI EMINESCU” Baia Mare
Felicitari Clara ! si eu am fost foarte pasionat de sah la varsta ta si asta mi-a structurat gandirea .