Ceuta (Cebta), peste „drum” (apă) de Gibraltar, este un oraș spaniol, pe coasta marocană mediteraneană, cochet, de toată frumusețea, împrospătat mereu de suflul brizei marine, un văd comercial ce-ți prezintă minunile lumii, mereu actualizate.
Cu magazine mici sau mai mari, încărcate cu de toate, dispuse de o parte și de alta a unei artere de circulație înguste, în pantă, mai sus cu platouri și locuri de parcare, economic distribuite, cu mici localuri de consum aglomerate, prin tranzitul enorm ce se făcea, dar cu servicii prompte și deosebit de respectuoase, la prețuri foarte scăzute, totul mergând ca pe „bandă rulantă”. Întâlnim biserica Nôtre- Dame-d’Afrique și Catedrala, ambele în partea de Nord-Est a cetății, construite pe amplasamentul unor vechi moschei. Așa se întâmplă și în alte părți, unde, pe locul unor lăcașuri de un anumit cult, ieșite din activitate, „părăsite”în timp sau în alte împrejurări, se ridicau altele, tot cu destinație religioasă, de cult. S-ar putea spune că acel spațiu relativ nu prea extins, este foarte ocupat, cu întreaga structură, infrastuctură și cu toate activitățile, având o densitate extrem de mare; sunt multiple motivații ale acestei stări.
L-am „prospectat”de mai multe ori în timpul sejurului nostru în Maroc, pentru dragul de a-l vedea, de a ne afla acolo, de a întâlni comportamentul atât de firesc al oamenilor, direct și cald, neclandestin, fără supravegheri, cu exprimări sincere, respectuoase și binevoitoare, cu o liniște așezată în care nu-și găsea loc grija zilei de mâine, avid să trăiești acele momente cât mai prelungite, care lipseau cu totul sau lipseau mult în alte părți. Ne încărcam pozitiv pentru o vreme și apoi mai veneam să ne reîncărcăm din nou, acolo sau altundeva la fel.
În timpul petrecut prin acele locuri, în cuantum destul de mult, niciodată nu am auzit cuvântul „partid”, „politică”, ambalate în cunoscutul limbaj de lemn. În acel spațiu se muncea, se respecta cu adevărat omul, în spiritualitatea lui, se ținea cinstea la rang înalt și se trăia firesc, conform, într-o relaxare umană nelimitată, neblocată.
Aceste orașe de coastă și porturi sunt zone libere, cu multe facilități fiscale și scutiri de taxe, pentru încurajarea stabilității personalului în acele zone și pentru alte avantaje geo-politice. De acolo, puteai privi două coaste mediteraneene, amândouă spaniole, un vaporaș ducându-te de la una la alta, în plutire calmă, doar în două ore, Ceuta-Algeciras, înconjurat de delfini în diferite formații, în manifestări jucăușe admirabile. Parcă ei orientau nava și-i stabileau traseul. Localitățile amintite sunt modele și perle ale statului spaniol (am inclus aici și Melilla).
Se găseau aici jucării de fel și fel, spre bucuria copiilor, unele mai ingenioase și mai prețuite ca altele, produse alimentare de o foarte largă varietate și calitate, îmbrăcăminte pentru toate gusturile, pentru respectul tradițiilor de oriunde, aparatură electronică mai mică sau masivă, de la bibelouri la mărci răsunătoare, în sfârșit, de toate ce se găseau în lume în acele momente. Prețurile se situau și la un sfert, sau mai puțin, față de cele găsite în interiorul ținutului african ori în alte părți.
Veneau pentru cumpărături mulți marocani, de pe aproape sau de departe, ca și spanioli de pe continent, pentru ei cu anumite restricții vamale ce vizau cantitățile.
Vameșii de ambele părți fiind mai indulgenți la bancnotă și produse, ceva util pentru zonele mărginașe și se acceptau tacit, se treceau cu vederea, în cuantumuri decente. Pentru o exprimare concretă, pot afirma că se rambursau cheluielile de drum doar cu diferența de preț a câtorva produse, dacă le cumpăram. Făceam însă aprovizionarea cu mai multe, foarte apreciate, pe care acasă le găseam mai greu, sau nu le găseam și fac referire la brânzeturi, preparate din carne de porc excelente, băuturi; ne lăsau să intrăm doar cu una sau două sticle de băutură, originale, pentru a se evita contrabanda, dar noi cumpăram mai multe și le vărsam în damigeană.
Crăciun la Melilla. Împreună cu familia Nora și Mitică Mândruleanu, prietenii noștri buni, din Craiova de loc, ne-am decis să petrecem Crăciunul la Melilla, în iarna anului 1976. Zis și făcut. În data de 23 deccembrie ne prezentăm la porțile Cetății, trecând vama fără probleme cu bancnotele ce le aveam, pentru un popas de 2-3 zile, cu un control formal, având și pașapoartele cu vize conforme.
În primul rând, am căutat și am găsit cameră la un hotel convenabil, ne-am parcat mașinile și am ieșit apoi prin oraș cu voioșie, după un scurt răgaz de odihnă, care ne-a scos din oboseala drumului.
Mellila, ca și Ceuta, o fortăreața spaniolă pe tărâm marocan, mai înspre Algeria. Ambele enclave de tipic și spirit andaluzian, aveau la un moment dat o populație exclusiv spaniolă; dacă în Ceuta se păstra încă acea pondere a populației, Mellila și-a declinat acest statut; își mai păstra modul de viață andaluzian, dar cu legături tot mai strânse cu populația marocană, care, la un moment dat, a ajuns la 40% din populația locală. Nu știu acuma care este acest raport, dar creșterea va fi cu siguranță în favoarea acelei marocane. Marocul este în discuții neîntrerupte cu Spainia, pentru trecerea de sub administrație spaniolă a celor două orașe, dar poate că le vor ocupa în timp, prin ponderea acoperitoare a populației marocane.
Ca și Ceuta, beneficia de aceleași facilități fiscale, tot cu o zonă liberă, cu un puternic tranzit comercial, alimentat și cu mărfuri de contrabandă prin portul marocan Nador, o construcție integral românească, dată la cheie Marocului. Proiectul, inginerii, tehnicienii, muncitorii, utilajele erau toate românești, singura participare a Marocului fiind cu spațiul și cimentul. O entitate spaniolă specifică, cu obiective turistice bine conturate, cu un centru de oraș vechi și oraș nou, o biserică frumoasă situată în partea de Nord a orașului, cu artere de circulație animate și multe magazine, unde mărfurile deosebit de apreciate erau expuse din belșug. Toate acestea prezentând un loc atractiv, unde viața pulsează puternic, într-o aglomerație de lume, multiplu colorată, de bine, de plăcut și frumos, cu o determinare de confort deplin.
Acestea au fost impresiile de prima zi și le-am gustat din plin atunci, cu peste 40 de ani în urmă. Cele relatate despre Ceuta se regăsesc și aici, o citadelă mai mare, mai degajată, cu spații largi, locuri de tihnă și admirație pentru o lume de oameni statornici aici, cu reședința temporară sau în tranzit.
Masa de seară din oraș ne-a pus doar problema cu privire la alegerea meniurilor și nimic din ce am fi dorit nu lipsea. Am servit și din acel vin „dulce floare de Malaga” și puțin coniac, tot spaniol. Ne-am deplasat apoi la locurile noastre într-o voie bună totală și ne-am petrecut noaptea într-un somn liniștit, fără vise, pentru că trăiam un vis, o trăire într-un mediu încă neîntâlnit.
A doua zi, ajun de Crăciun. Am ieșit pe afară și ne-am plimbat puțin pe cheiul portului, de unde am văzut nave de diferite dimensiuni, pentru mulțime de trasee și destinații. Nu am ajunat și am servit de dimineață doar o cafea și spre amiază un prânz fugar, pregătindu-ne proaspeți pentru cina de Crăciun.
În oraș se vedea multă agitație, ultimele cumpărături și pregătiri pentru seara și ziua festivă, cu toate cele necesare. Nu am rămas nici noi doar simpli spectatori și ne-am adunat cele de trebuință pentru a întâmpina cum se cuvine această măreață sărbătoare, pentru noi în condiții unice pe care, probabil, nu le vom mai întâlni și nici nu le-am întâlnit, așa cum am constatat. În acele momente, problema nu era de căutare, ci de alegere.
Am ales și am adunat de toate din cele ce le-am socotit doritoare și îndestulătoare, pentu o cină într-un asemenea moment festiv, spiritual, pentru noi și pentru copii. Nu ne-am interesat, dar probabil se organiza această cină și pe la localuri, pe familii, cunoștințe, mai ales pentru turiști. Nu eram cunoscători de limbă spaniolă și în loc să fim acolo oricum un grup izolat, privitor, am preferat să cinăm acasă, împreună și să ne colindăm între noi, acolo unde eram cazați.
Înainte însă, pe înserate, am ieșit în oraș; un brad mare, era instalat în centrul acestuia, pe un platou, încărcat de lumini și globuri de toate culorile, cu tot felul de alte podoabe specifice evenimentului, care domina și parcă reprezenta întreaga zonă. Ceva mai târziu, grupuri, grupuri de oameni, tineri mai ales, se deplasau prin oraș cu „colinzi” și vizite reciproce, umplând seara de Crăciun de cântece, de trăiri spirituale, de pace și liniște, drept omagiu de credință pentru nașterea Domnului. Se trăia aevea un fenomen religios profund, de masă, în acea seară, într-o societate spaniolă de lângă mare. Spaniolii se dovedesc de inimă și suflet în astfel de momente, pe care le trăiesc în toată plinătatea lor.
Mai mulți astfel de brazi au fost împodobiți în piețe și în alte părți ale orașului, ca și în numeroase case, așa cum mulțimea de lumini le proiecta silueta. În Maroc, arabii nu folosesc brazii de Crăciun, ei nu au această aniversare iar înălțimile cu păduri imense de cedri și brazi erau întinse și procurarea acestora nu punea probleme.
Într-o atmosferă de deplin confort, bucurie și satisfacții, ne-am colindat pe rând, apoi cu toții, petrecând o seară minunată de Crăciun, cu toate deliciile și spiritualitatea ei. Nora și noi am fost profund afectați de semnificația religioasă a evenimentului, Mitică mai ales de partea laică a lui.
În ziua de sărbătoare am ieșit din nou în oraș, ceva mai târziu și ne-am plimbat mult, peste tot, calmi și limpezi, cu greu putându-ne potoli bucuria și încântarea de tot ce vedeam. Am umblat mult pe coastă fără niciun impiediment, deoarece acolo era Spania și dincolo de apele întinse tot ea, deci ne aflăm oarecum într-o zonă interioară ei, e adevărat, mai la margine.
Am privit clădirile cu zidurile lor groase, lăsate dovadă istorică de apărare a cetății de tentațiile de cotropire ale unora, sau de luptele cu pirații timpurilor, care le-au scrijelit.
O notă specifică prezentau clădirile acestei enclave printr-o zugrăvire albă a lor, care-și reflectă măreția în apele albastre ale mării, motiv pentru care se mai numea „la Blanche”, sau „Orașul Alb”.
Atmosfera orașului se prezenta mai potolită, după o noapte de veghe în tradiții, cântece și trăiri religioase; era o mică pauză în tumultul mediului, a timpului..
Am petrecut ziua într-un mod plăcut, cu plimbări și servirea a câte ceva de ici, de colo, preparate gustoase și aperitive locale, într-un loc sau altul, toate îmbietoare, după care a urmat o altă noapte de liniște și reflexii, cu visele iarăși blocate pentru că au fost din nou trăite.
După toate acestea ne-am pregătit bagajele, am făcut o incursiune finală prin magazine, pentru a nu pleca „cu mâna goală” ( ! ) și iarăși am avut de ales, nu de căutat.
Am plecat apoi spre casă, cu o privire de regret în urmă, pentru a păstra acele atât de plăcute zile de Crăciun de la Melilla.
Gheorghe BĂRCAN
fost elev al Liceului: „Dragoș-Vodă” din Sighet, în prezent rezident în Minnesota, USA.
Minneapolis, 12.12. 2020.
Foarte interesant !
Asa cum spuneam, am petrecut un Craciun minunat in orasul Melilla, o Cetate deosebit de primitoare si pitoreasca, situata pe coasta marocana mediteraneeana, sub administratie exclusiv spaniola, impreuna cu o familie de prietreni, Nora si Mitica Mandruleanu, din Craiova de loc. Eram intr-o perioada de detasare didacvtica in Maroc. In ajunul marii sarbatori crestine, ne-am pregatit cu toate cele necesare pentru seara festiva, problema fiind nu de cauitare ci de alegere a celor trebuitoare. Seara am fost la Catedrala romano- catolica din localitate si am participat la evenimentul spiritual- religios de Nașterea Domnului, o familie ortodoxa si una gr. catolica, intre cele doua biserici surori fiind recunoscute multe taine spirituale. Spaniolii acorda o mare atentie si cinstire aspectului spiritual al marilor sarbatori, crestine si isi manifesta cu mult fast sentimentul religios. S-a oficiat Sfanta Liturghie in conditiile specifice, cu colinzile si canntecele lor, dupa care ne-am deplasat la cameara rezervata de la Hotel, unde aveam de toate, cu specialitati mai aparte si pentru copii, precum in perioadele normale din tara, exceptie facand doar sarmalele traditionale. Am avut vin spaniol „dulce floare de Malaga”, exceptional si coniac, tot spaniol, care inlocuia tuica de maramures. Am colindat toate colinzile oltenesti si din maramuresene, pot spune pe mai „multe voci”, pentru ca interveneau eficient si copiii. Se simtea sarbatoarea in tot hotelul, prin galagia discret intrat in rezonante, in amestec de cantece si colinzi. Erau parca uneori momente de tacere, cand banuiam ca erau ascultate cu atentie si placere frumoasele noastre colinzi, neintrecut de frumoase. Aveam impresia ca petrecem o seara de Craciun internationala, pentru ca era un amestec de crestinatati pe acolo. Evident, atentia mai profund resimtita era cea spirituala, de nasterea Domnului, pe care o si aveam in atentie, in forma ei de manifestare, pentru care ne si aflam acolo, aspectul culinar fiind doar un adaus, putandu-l petrece pe oriunde, nu se ducea lipsa. Un Craciun de neuitat, in toata frumusetea lui.
La noi in Maramures, acesta sarbatoare, ca si altele de acest fel, aveau o desfasurare de o noblete si maretie rara, aparte, cu datinile si traditiile ei fermecatoare, asa cum sunt bine cunoscute peste tot, Doamna conf. Florica Sintea, in Atasamentele doamnei prof. Oanță Brindusa, atasate articolului, spune ca a „colindat” Maramuresul si a gustat aceste frumuseti.
Sunt maramuresan, de loc din Salistea de Sus si am participat la aceste evanimantre deosebite, ani de-a randul, intr-o imbinare de exceptie a sentimentului spiritual religios cu colinzi pe diferite formatii ample, sau mai izolate, si alte manifestari, de toate varstele si toata noaptrea, luminile fiind nestinse pana in zori.
Cu timpul acestea s-au destructurat mult, in anumite periode, regimul ateu, ce se desvolta atunci, considerandu-le pe acestea ca superstitii, cautand sa le impiedice cat mai mult, in buna parte si reusind. Intr- perioada, foloseam bateria de la masina, noaptea, in casa, pentru a-si putea face copiii lectiile.
Revenirea a fost mai dificila si, in unele locuri, s-a reusit putin, in forma mai restransa, aparand si alte probleme, greutati. S-au prezentat si se prezinta, anual, la Sighet, aceste manifestari, ca date, obiceiuri si traditii, care au fost si care mai putin se manifesta in prezent in practicile comunitare, in generalitate. Asa ca depinde in care timp s-a vizitat Maramuresul, pentru a localiza real aceste frumoase manifestari spiritual – religioase.