Actualitate Cultură Illuminati

Viața bunicului meu în anii Războiului – partea a III -a (autor, Andreea Pop)

image_printPrinteaza

Într-o zi frumoasă de toamnă, din perioada celui De-al Doilea Război Mondial, bunicul meu a plecat împreună cu mama și frații săi la cules de porumb. Bunicul meu avea o soră mică de două luni, iar aceștia o luaseră cu ei la cules, pentru că nu aveau cu cine să o lase acasă. Bunicul plecase înainte după căruța cu cai, își cumpăraseră alți cai mai puternici, din târg, la schimb pe porumb.

Ajungând la locul unde era terenul lor, bunicul cu mama și frații lui au început să culeagă porumb și-l încărcau în căruță pentru a-l duce acasă. După ce au strâns recolta au pornit pe drumul spre casă. Pe drum s-au întâlnit cu un rus care i-a oprit și le-a cerut caii, adică rusul i-a dat caii lui slabi și i-a luat caii buni și sănătoși ai bunicului. Bunicul și familia n-au ripostat.

În mai multe zile din acea toamnă au strâns toată recolta de pe câmp și s-au pregătit pentru iarnă. Bunicul, pe vremea aceea, avea vârsta de 15 ani și se îngrijea împreună cu sora lui mai mare de întreaga familie, deoarece tatăl lor era plecat în război. Ei trebuiau să aibă grijă de mama lor și de frații mai mici. Bunicul împreună cu sora lui mergeau chiar și după lemne în pădure; ei fiind mai mari, erau puși de mama lor de la lucrul câmpului până la culesul roadelor, toamna.

Tatăl lor, bietul de el, se întorsese din război aproape de Crăciun. El venise din război cu hainele rupte, ponosite și cu un sac plin de țigări ungurești. Era bucuros că ajunsese acasă și și-a revăzut și regăsit familia și, mai ales, că bunicul împreună cu sora sa se îngrijiseră de gospodăria pe care a lăsat-o în urma lui. L-au așteptat acasă cu șoproanele pline de porumb și cu lemne strânse pentru iarnă. Copiii erau foarte bucuroși că și-au văzut tatăl de Sărbători, acasă. Pentru ei, acesta a fost cadoul de Crăciun. Mama lor, fiind și ea fericită că soțul s-a-ntors sănătos acasă, l-a așteptat cu mâncare obișnuită: pâine de mălai, azimă de mălai, lapte de vacă, cartofi, varză etc. În anii Războiului lumea era foarte săracă, nu prea avea din ce să facă atâta mâncare cum se face de Sărbători, în zilele noastre.

După ce au trecut Sărbătorile de iarnă, străbunicul l-a dus pe bunicul cu oile și câinii la o casă pe un deal și l-a lăsat singur cu ele. Seara, în jurul stânii, se adunau câte douăzeci de lupi. Oile, pentru că era iarnă, au fost băgate în grajd ca să nu le mănânce lupii. Bunicul rămăsese acolo câteva luni de zile dar s-a mutat din primul loc pe alt deal, mai aproape de sat, când oile au început să fete. El a plecat din primul loc din cauza lupilor, deoarece îi era frică să mai stea. Prin luna iunie, bunicul a luat toată stâna și a plecat la munte împreună cu ciobanii.

Andreea POP
clasa a IX-a F,
Colegiul Național „Dragoș-Vodă”

oferta-wise

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Razboaiele aduc cu ele, intotdeauna, multime de nenorociri. Oare nu s-ar putea, in spirit de intelegere si dreptate, insistente, sa nu se ajunga la ele, atunci cand oameni, uitandu-se unii in ochii celuilalt, se impusca, se spinteca cu ura, fara sa se intrebe : oare ce ti-a facut el tie, altora, sau tu lor ?! E greu de stapanit si suprimat astfel de porniri, cata vreme omul cu sufletul lui e cuprins de rau si rautati, care vin si se mentin, s-ar parea predestinat, ca un dat, atatea lacomii si doruri, care ar trebui sa fie nedorite. In astfel de situatii ti se ia cei al tau, in mod firesc, nici gand de impotrivire, cand te poate „lua” si pe tine. Ramane sa te feresti, sa te muti dintr-un loc in altul, desi nu se stie daca nu vei da peste „lupi” si pe acolo. Cei scapati de vrasmasiile lui, se trag cu mult efort spre casa, spre ai lui si unii reusesc, alti cad si dupa el. Tatal meu s-a intors din primul razboi mondial, cu multe sanse, chiar de la Verdun, aproape de Paris, unde razboiul s-a frant, el tragand pe acolo un tun, cu doi cai. S-a intors calare cu ei, abandonand tunul, apoi cu un cal si mai mult pe jos, cu munci de ocazie, pe ici, pe colo. Ne spune ca asa a fost de mare incrancenarea la Verdun, incat sangele curgea in abundenta peste tot. A si ramas pe la noi expresia : „i-am batut ca la Verdun”! Peste ani, mult mai tarziu, am trecut pe acolo, fiul lui, sa vad grozaviile si am vazut, peste tot, de o parte si de alta a drumurilor, numai cruci, multime de cruci, parca un cimitir enorm, un oras crucificat. Totul era aranjat in ordine si „frumusete”, frumusete si omagiu ce trebuie sa purtam eroilor nemului, sa-i respectam, pe ori unde or fi ei in „odihna” vesnica. Erau acolo multi francezi, dar si de alte neamuri, amici si inamici, probabil, pusi in pamant in respectul vitejiei si mortii, in eroismul lor, cu insemnul gasit pe uniformele sfartecate, odata cu viata. Comunistii si-au pus si ei mortii, la comun, in uriase gropi, in locuri ascunse si chiar pe sub betoanea, asa cum voiau sa ramana ascunse si crimele lor, fara nici un semn ca pe acolo au fost ucisi oamenii demni, sfinti, eroi si martiri ai neamului, in constuctia cu munca silnica de exterminre si ucideri a „Canalului Mortii”. Un dispret total pentru moarte, pentru viata insasi, ramanand ei mult timp sa calce, in pangarire, cu cizmele lor si prin acele locuri, peste tot pamantul tarii, aproape jumatate de secol. Si mai isi continua ideologia ticaloasa in mod mascat, pentru ca raul moare parca mai greu decat binele. Cinstire, omagiu si odihna vesnica, in ocrotirea Domnului, tuturor acelora care s-au jertfit pentru neam si tara, oricand si pe oriunde s-ar afla. Ocroteste-i Doamne pe romani !

oferta-wise