Anul 1945 – România nu mai dorește să fie agrară, puterea dorește industrializarea, noi, țăranii, ce ne câștigăm mâncarea prin muncă și trudă grea, trebuie sa fim colectivizați. Ne-au luat pământul, definiția noastră, au zis că-i al lor, ne-au pus să-l muncim și ne-au confiscat produsele, ne-am împotrivit și am fost închiși.
În momentele acelea copiii noștri s-au pierdut, valorile noastre au murit și cu ele s-au dus și șansele noastre la o țară dreaptă. Da, asta era situația României sub puterea sovietică. Ne-au cerut cote, eram obligați să predăm statului o mare parte din produsele noastre pentru că nu erau alimente la oraș și pentru că trebuia să despăgubim plata de război, ne lăsau doar cu grâul de sămânță pentru anul următor, câteodată nici cu atât. Ca țăran simplu și patriot de pe pământul Maramureșului, îmi prețuiesc țara, îmi cresc copiii și îmi iubesc familia, dar mă gândesc adeseori că toate lucrurile la care țin atât de mult vor fi pierdute.
Din ’49 au început să colectivizeze, noi ne-am opus și am fost arestați și deportați, a fost în zadar, nu valoram nimic în fața puterii comuniste. Ne-au confiscat pământul, animalele, casele și ne-am trezit peste noapte, mutați forțat și ilegal, în alte localități. Din pricina faptului că la noi au apărut mișcări de rezistență anticomunistă, Maramureșul a fost colectivizat în primă fază, doar pentru a face represiune, desigur.
Au venit direct la noi în Ieud prin luna martie a anului 1950, ne ziceau că localitatea avea un trecut reacționar și au vrut să dea un exemplu celorlalte comune ce par a fi autonome, au vrut să bage frica în noi, să ne arate că nu este nicio cale de scăpare dacă nu ne supunem. Au făcut G.A.C.-urile, ne-am conformat, iar soția mea a mers la G.A.C.-Văleni. S-a dus, ce era să facă, a mers de frică după ce a aflat că la noi în sat o mamă văduvă cu patru copii a refuzat sa meargă în colectiv și a fost bătută până și-a dat duhul, așa că nevasta mea nu s-a mai gândit, s-a dus să muncească.
Au mai fost și revolte, am participat la vreo două, la noi în sat și în Rozavlea, ne-am opus, n-am vrut să ne confiște pământul, n-am vrut să renunțăm la agoniseala noastră de-o viață. Și apoi ce am făcut? Ne-am răsculat… Am hotărât să mă alătur unui grup de rezistență alături de câțiva consăteni și am luat calea munților. Eram un grup de partizani formați din studenți, preoți, țărani, femei și bărbați. Eram înarmați și speram că vor veni să ne salveze americanii. Sătenii ne ajutau, ne ofereau adăpost și hrană.
Eram numiți ,,bandiți” și ,,haiduci” și am fost vânați unul câte unul, împușcați și spânzurați, iar cei rămași în viață am fost arestați, judecați și condamnați de către Tribunalul Militar din Oradea. Simțeam curajul și hotărârea cum ne curgea prin vene atunci când ne opuneam regimului, însă citeam și frica pe fețele noastre când am ajuns să fim închiși la Sighet. Mi-am privit copiii în lacrimi și am aflat cum e să suferi pentru patrie, ne-am ridicat și am luptat pentru drepturile noastre crezând că împreună nu vom putea fi doborâți, ne-am promis nouă că ne vom face auziți și, cu timpul, oamenii vor ști că am fost acolo și am apărat țara.
Poate ar fi trebuit să mă consolez cu faptul că nu e nicio scăpare din fața comunismului, însă nu am acceptat acest regim ce ne-a suprimat drepturile și ne-a făcut mașinării de lucru. Consemnarea și umilința erau primii pași spre decăderea țării, dar, răzvrătinde-ne și alegând calea mai grea și mai chinuitoare, am renunțat la viețile noastre și am ajuns să fim torturați.
După ce ne-au colectivizat și ne-au distrus familiile nu găseam nicio urmă de resemnare și de supunere. Noi am luptat contra regimului, am fost închiși, dar știam că am murit cu demnitate și cu gândul că prin jertfa noastră am salvat țara. Am trăit istoria pe viu, am schimbat-o și am lăsat-o ca moștenire celor care doresc sa învețe din ea. Am dat viața noastră pentru libertate și dacă nu ar fi fost dragostea de patrie nu aveam pentru ce lupta.
Autor, Denisa Dunca,
clasa a X-a B, C.N. Dragoș Vodă
(prof. coordonator, Marius Voinaghi)
Lucrare înscrisă la concursul de creaţie pentru liceeni „Comunizarea României. Tu ce ai face ?”, concurs organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi cu Fundaţia Konrad Adenauer.
Adaugă comentariu