Din folclorul local (culese de Marin Slujeru)

Printeaza

ELICOPTERUL LEIT
„CIL”-ul, Combinatul de Mobilă din Sighet, avea mii de angajaţi. Acolo lucra şi F. S. „Eram fericit. Cunoşteam pe toată lumea, aveam vreo sută de prieteni” – îmi povesteşte el. „Chiar dacă, pentru a ajunge la diverşi şefi şi şefuţi, trebuia să urci vreo …200 de etaje. Nu conta.”

Pe la mijlocul anilor ’80, veni în „vizită de lucru” la Combinat însuşi Ceuşescu. Ateriză chiar în piaţeta din faţă Sediului. A doua zi, S desenă întocmai elicopterul prezidenţial, pe o foaie de placaj. Creionul de lemn era foarte potrivit pentru asta, scriind uşor „în toate părţile”. Folosi şi culori. „Bravo! – îl felicită maistrul – , te propun la Proiectare!”

În aceeaşi zi, însă, S fu chemat în laboratorul secţiei. Îl luară în primire doi străini, în civil: ”To’arăşu’, dumneata nu-ţi dai seama ce-ai făcut! Dacă cineva copiază elicopterul to’arăşului Preşedinte? Să dispară!”. „Să nu te mai prind cu aşa ceva, că te dau afară!” – încheie muştruluirea maistrul, de faţă cu cei doi străini.

Aşa că, omul nostru îşi aruncă opera la tocător. Atunci se sfârşi şi cu „fresca”, o foaie de placaj pe care prietenul meu desenase mutrişoarele colegelor din secţie. Fetele stăteau la coadă, emoţionate, pentru a poza. Până acolo încât, în ziua în care îi venea rândul, Anuţă, săpânţanca, apăru cu un „permanent” impozant, în locul coadelor lungi: „Şonilă, astăzi io îs la rând!” (după Fábri Sándor)

IONU’ NOST’
Dând oraşul pentru a 4-a sau a 5-a oară, lui Ion, cântăreţ popular local, i se cere să intre pe sens interzis. După o vreme, omul nostru întreabă:
– Da’ bine mărg, tovarăşu’ locotenent?
– Bine, Ioane, bine…
Mai rulează o vreme şi iar întreabă:
– Da’ tăt bine mă duc?
– Bine, Ioane, bine…
Dintr-odată, Ion se burzuluieşte:
– Da’ cum, doamne, mă duc bine, că toată lumea zine, numa’ io mă duc?!
*
Altădată, ajuns responsabil de club, Ionu’ nost’ îşi dădu spargere la instrumentele muzicale şi staţie. Înscenarea eşuă, dovedindu-se că fereastra de la balcon, pe care, chipurile, intrase hoţul, fusese deschisă pe dinăuntru. Îl anchetau însuşi comandantul Miliţiei şi un tânăr locotenent – de fapt, îl loveau şi consemnau, cu schimbul. La un moment dat, comandantul este chemat la telefon. Ion:
– Da’ bine bateţi, tovarăşu’ locotenent!
– Cum, Ioane, la maşină?
– Şî-şe, şî-şe! Mai bine şi ca tovarăşu’ comandant!

Marin Slujeru (din culegerea în manuscris „CAPTURI DE MARAMUREŞ”)

sursă foto: Ion Mariș