Mereu visăm să zburăm pe cele mai înalte culmi ale vieții, însă niciodată nu ne gândim că de acolo putem să cădem cel mai rău.
Adolescența ne oferă de cele mai multe ori posibilitatea de a ateriza pe aceste culmi, fără a ne avertiza în legătură cu riscurile de avalanșă la care suntem expuși. Una dintre aceste culmi ale adolescenței este DRAGOSTEA, ea fiind ca și un război ușor de provocat dar foarte greu de oprit. Deseori aceasta plutește în aer, iar noi, ca pe un fum de țigară, o tragem în piept lejer, până în momentul în care simțim că ne face rău iar apoi, cu aceeași lejeritate, o dăm afară, rămânând mai mereu cu răni interioare.
Dragostea reprezintă un război între sentimente și libertate. Odată ce acest sentiment reușește să pună stăpânire, noi devenim niște adolescenți inconștienți și naivi, fără a cunoaște și realiza riscurile la care ne putem expune, care ne pot provoca o diversitate de stări negative, ne pot limita fericirea și, în cel mai rău caz, libertatea.
Acest dar îl primim de la viață iar noi suntem cei care hotărâm cât timp poate avea domiciliu în viața noastră. Doar în momentul în care ajungem să cădem în întuneric realizăm adevărata valoare a luminii, până atunci nu reușim să o prețuim și, cel mai important lucru, să o păstrăm, ci ne aventurăm de pe o culme pe alta, fără a avea acea frică de a aluneca și de a cădea în gaura neagră a nefericirii, de unde puțini dintre noi reușim să ieșim teferi. Însă, un lucru este cert: orice început are și un sfârșit și, oricât de întuneric ar fi, mereu o să existe o rază de lumină care să ne ducă la ieșire din această gaură neagră a întunericului.
De îndată ce zarurile au fost aruncate iar cărțile au fost împărțite, nu ne rămâne decât să ne așezăm la masă și să jucăm în partida în care am fost meniți să intrăm sau poate pe care noi, naivi și iresponsabili, am ales-o.
Bogdan GODJA
Draga Bogdan, avem ceva în comun ambii am crescut departe de părinții noștri ei fiind plecați peste hotare. De acolo pleacă totul, inteligenta emotionala, sensibilitatea, atașamentul fata de oameni sunt mult mai mari la adolescentii care în copilărie au stat departe de parinti. Asa eram și eu, iubeam pe oricine îmi arata atașament, orice relație cât de nesemnificativa era eu o vedeam wow și se prăbușea tot cerul pe mine când ne despărțeau… Asta ne face puternici, sa trăim rana abandonului și a esecului la nesfârșit pana găsim acel om la care se oprește tot și care va avea capacitatea sa șteargă orice rana din sufletul nostru. Draga Bogdan fii tare și nu te îndoi deloc de tine, tu ești puternic, ești frumos și orice greșeli ai făcut și câte vei mai face de acum în colo sa nu te clatine. Fixeaza-ti un gând în capul listei de inconfortabilitati (ce spune mama, ce spune lumea…) și crede în tine! Vei fi fericit și vei găsi acea fata care își va pierde numele pentru tine! Putere și gânduri pozitive, te rog!
Cu drag cineva care te cunoaște de la distanta .