Actualitate Social

Viceprimarul Sighetului despre… „anul adevărului”! (autor, Ion Mariș)

image_printPrinteaza

După mai puțin de un an de activitate în administrația publică locală a Edilului „Șef-adjunct” (vorbim desigur de Viceprimarul Sighetului) avem ocazia să intrăm în câteva detalii care ne vor convinge (sau nu?) că și-a făcut datoria și vom vedea dacă este mulțumită (și noi la fel?) de activitatea prestată până în acest moment.

Vă invit, stimați sigheteni, să analizați concretețea răspunsurilor la întrebările mele și să ne spuneți ce „notă” primește de la Dvs. Doamna Viceprimar.

Ion Mariș (IM): În campania electorală v-ați propus proiecte „spectaculoase”, cu repercusiuni pozitive pentru populație. Ce nu ați reușit să „implementați” din ce v-ați propus și… oare veți reuși în acest mandat?
Daniela Onița – Ivașcu: Consider că nu mi-am propus proiecte „spectaculoase”, ci proiecte necesare pentru comunitatea noastră, cu repercusiuni ce țin de dezvoltarea orașului. Programul electoral prezentat sighetenilor a fost construit luând în considerare câștigarea mandatului de primar al municipiului. Pentru a putea pune în practică un program electoral și a-l transforma într-o realitate concretă pentru oameni este necesară puterea deciziei, viziune și implicare. Această putere decizională nu o dețin în prezent. După cum bine știți, viceprimarului municipiului i se pot delega atribuții de către primar. Așadar, sfera decizională a subsemnatei este limitată la atribuțiile de coordonare ale serviciului comunitar de salubrizare și ofițer de stare civilă.
Câteva proiecte importante pe care le-am propus sighetenilor au fost: Reabilitarea parcurilor și locurilor de joacă pentru copii, Bugetarea participativă, Primul ghiozdan pentru copiii din clasa pregătitoare și Regulamentul privind acordarea ajutoarelor în situații de urgență (calamități, incendii etc). Din păcate, am întâmpinat numeroase obstacole în implementarea lor. Și am să le enumăr pe rând:
În cazul Reabilitării parcului din Piața 1 Decembrie 1918, în urma imposibilității identificării resursei financiare în bugetul local pentru anul în curs, buget votat în luna aprilie a.c, în cursul lunii mai am solicitat sprijin Consiliului Județean Maramureș, depunând în acest sens, documentația completă (proiect, deviz estimativ de lucrări și memoriu justificativ în vederea finanțării); proiectul a fost aprobat la finanțare în urma HCJ9/2021 la începutul lunii iunie a.c., în acest sens a fost alocată suma de 311.000 lei.
Din iunie până în prezent, din motive independente de subsemnata, cu banii alocați, nici până la această dată, lucrările nu au fost demarate de către cei responsabili, cu toate că, am solicitat în scris primarului atribuții în acest sens. Solicitarea mea nu a primit curs, răspunsul nefavorabil din partea primarului primindu-l în scris.
Bugetarea participativă, a stârnit multe „orgolii”! Cu toate că este un concept nou pentru sigheteni, un demers de succes aș spune, după numărul proiectelor depuse spre finanțare, a întâmpinat numeroase piedici în punerea lui în executare de către primar, după cum bine știți. Acest proiect a fost votat în unanimitate de către Consiliul Local Sighetu Marmației, iar comisia desemnată pentru evaluarea proiectelor îndeplinindu-și rolul și declarând câștigătoare prin vot, un număr de trei proiecte. Acestea așteaptă încă implementarea…
Primul ghiozdan pentru copiii din clasa pregătitoare, proiect implementat și în prezent de actuala administrație județeană, a fost propus dezbaterii și aprobării Consiliului Local, însă din nefericire nu a putut fi identificată suma de 20.000 lei în bugetul local. Vom închide anul pe excedent bugetar, deci consider că putea fi implementat cu succes pentru un număr de 103 copii sigheteni de clasă 0. La fel ca și în cazul proiectului cu parcul, copii se pare că nu sunt încă o prioritate.
Regulamentul privind acordarea ajutoarelor în situații de urgență (calamități, incendii etc) este depus din 15 iulie 2021 și zace probabil prin ceva sertare…

Ion Mariș: De ce credeți că nu ați reușit să aplicați/ finalizați multe dintre proiectele pe care vi le-ați propus?
Daniela Onița – Ivașcu: Cu punerea în aplicare a oricărei Hotărâri de Consiliu Local este mandatat primarul și aparatul său de specialitate. Acesta este cadrul legislativ. Probabil că, impactul electoral al acestor proiecte poate fi motivul real pentru care nu s-au dus la îndeplinire hotărârile de consiliu.

Ion Mariș: Vi se pare normal ca aproximativ 60 % din bugetul orașului să meargă pe salarii? Și, dacă răspundeți „nu”, ce se poate face concret și în timp real pentru a crește partea investițională din buget?
Daniela Onița – Ivașcu: Categoric nu. Așa cum am afirmat de nenumărate ori, o posibilă soluție ar fi o nouă organigramă a primăriei și instituțiilor subordonate, eficientă, adaptată nevoilor și cerințelor actuale precum și o cheltuire eficientă, transparentă și chibzuită a banului public.

Ion Mariș: Cum se poate „armoniza” relația dvs. cu Primarul Sighetului?
Daniela Onița – Ivașcu: În acest caz, armonia înseamnă în primul rând respect instituțional și colaborare eficientă. Din nefericire, din februarie și până în prezent, cu toată deschiderea pe care am avut-o, nu am primit niciun semn de bună intenție. Cazul de față este o dovadă a faptului că unele persoane atunci când ajung în funcții decizionale nu pot dezbrăca haina politică considerându-se în continuare în campania electorală, uitând de cele mai multe ori inclusiv faptul că cel mai important lucru este să fii om.

Ion Mariș: Aveți ceva ce vă reproșați în activitatea dvs din anul scurs în administrație?
Daniela Onița – Ivașcu: Întotdeauna dacă îți dorești performanță, îți vei găsi ceva de reproșat. Important este însă, ca în fiecare zi, să devii mai bun decât ai fost ieri.

Ion Mariș: Spuneți-mi vă rog un proiect de hotărâre pe care l-ați inițiat și l-ați… trecut/ implementat cu succes!
Daniela Onița – Ivașcu: Bugetarea participativă a trecut de votul Consiliului Local. Așteptăm implementarea…

Ion Mariș: Dați-mi vă rog un exemplu de proiect pe care l-ați propus și a fost – nejustificat – respins.
Daniela Onița – Ivașcu: Primul ghiozdan pentru copiii din clasa pregătitoare. În acest an, vom închide financiar cu un excedent bugetar, ceea ce mă duce cu gândul… că reaua credință a fost un motiv nejustificat în identificarea resursei financiare necesare adoptării și implementării lui.

Ion Mariș: Cum ați caracteriza relația dvs. cu propriii consilieri? Sunt… „ascultători”?…. „creativi”?…
Daniela Onița – Ivașcu: Noi suntem o echipă! Relația noastră este una de dialog, colaborare, deschidere, încredere și nicidecum una de subordonare cum se tot vehiculează în diverse medii. Hotărârile le luam împreună, analizând fiecare situație în parte, precum și impactul acestora asupra comunității.

Ion Mariș: Ce puteți face, ce măsuri s-ar putea lua, pentru a genera venituri mult mai mari la bugetul local?
Daniela Onița – Ivașcu: Atribuțiile mele, așa cum au fost stabilite de către primar, nu vizează generarea de venituri la bugetul local. Mai mult, după alocarea sumei de 311.000 lei de la Consiliul Județean Maramureș pentru finanțarea parcului din Piața 1 Decembrie 1918, prin adresa nr. 8910/10.06.2021 primarul municipiului înștiințează administrația județeană că „primarul nu a mandatat viceprimarul să solicite în numele municipiului sume de bani”.

Ion Mariș: Pe termen scurt – adică un an – ce proiect/e, în care credeți mult, veți susține pentru adoptare/ asumare în Consiliul Local?
Daniela Onița – Ivașcu: Bugetarea participativă, Primul ghiozdan pentru copiii din clasa pregătitoare și Amnistia fiscală. Pe lângă acestea, toate proiectele ce vizează reabilitarea și modernizarea drumurilor, reabilitarea clădirilor din zona centrală, izolarea termică a blocurilor, modernizarea pieței agro-alimentare precum și orice intervenție necesară în unitățile școlare și activitățile culturale, sportive din municipiu.

Ion Mariș: Cât s-a „consumat” până acum, ce procent, din bugetul local pentru investiții? De ce credeți că nu s-a „consumat” integral bugetul alocat pentru investiții?
Daniela Onița – Ivașcu: La data votării bugetului local, respectiv aprilie a.c., în unanimitate, Consiliul Local a considerat că se impun a fi alocate resurse financiare pentru: reabilitarea străzilor Avram Iancu, Mihai Eminescu, Iuliu Maniu, Dobrogeanu Gherea precum și asigurarea drumului de acces la blocurile sociale și ANL din zona Fucs, amenajarea și asfaltarea parcării din Piața de Cereale și aleile de la Piața Agroalimentară. Dintre toate aceste obiective, care au avut parte de finanțare, singurul obiectiv realizat este reabilitarea străzii Avram Iancu. Pe cale de consecință, vom închide acest an cu un excedent bugetar. Așa cum am mai afirmat, cu ducerea la îndeplinire a hotărârii a Consiliului Local este mandatat primarul și aparatul de specialitate al acestuia.

Ion Mariș: Credeți că veți reuși să „contribuiți” la reorganizarea URBANA și în ce mod?
Daniela Onița – Ivașcu: URBANA trebuie reorganizată. Conform legislației în vigoare, inițiativa în acest sens o are doar primarul municipiului, nu Consiliul Local. Sigur, dacă vom fi consultați de către primar, avem o viziune de reorganizare a societății URBANA.

Ion Mariș: Personalul din primărie este corect dimensionat? Angajările pe care le-ați aprobat în CL în anul pe care l-ați „bifat” sunt… justificate?
Daniela Onița – Ivașcu: Consilierii locali PNL și USR au votat împotriva înființărilor de posturi în aparatul bugetar, din nefericire, proiectele inițiate de primar au trecut cu votul consilierilor locali PSD, UDMR, PMP și PRO România. Ultima hotărâre a fost cea prin care s-a înființat postul de Administrator Public (City-manager) care grevează pe patru ani de mandat, bugetul local cu suma de aproximativ 500.000 lei. Susțin în continuare că sunt nejustificate înființările de posturi într-un aparat incorect dimensionat.

Ion Mariș: La nivel național, guvernamental, se pare că s-au fixat bazele înțelegerii între PNL și PSD. Credeți că acest aspect va schimba/ reconfigura colaborarea dintre Primar – Viceprimar și implicit între consilieri?
Daniela Onița – Ivașcu: Din punctul meu de vedere a existat întotdeauna deschidere pentru o colaborare instituțională. Nici o înțelegere la nivel național, guvernamental, nu poate reconfigura o colaborare, fără voința ambelor părți.

Ion Mariș: Vă considerați eligibilă pentru a candida din nou pentru un mandat în administrație? Considerați că ați convins sighetenii să vă voteze la viitoarele alegeri?
Daniela Onița – Ivașcu: Este prematur un răspuns la această întrebare.

Ion Mariș: Ce le puteți – sincer – promite sighetenilor pentru următorii trei ani vizavi de bunul mers al administrației sighetene?
Daniela Onița – Ivașcu: Le promit că voi face tot ceea ce depinde de mine și stă în puterea mea de decizie și acțiune pentru a asigura bunul mers al administrației sighetene. Se încearcă, constant, implementarea în memoria colectivă a faptului că „blochez” prin atitudine și acțiune, proiectele primarului. Cifrele vorbesc. Din aproximativ 134 de Hotărâri supuse votului în Consiliul Local, doar 10 Hotărâri au fost respinse (înființări de posturi, majorări de tarife la salubrizare etc). În schimb, din 8 obiective ce vizau investiții concrete pe străzi, aprobate și finanțate în aprilie a.c., doar unul s-a realizat (strada Avram Iancu).

Ion Mariș: Mulțumesc mult pentru timpul alocat acestui interviu și succes în continuare!
Daniela Onița – Ivașcu: Și eu vă mulțumesc pentru deschidere și colaborare!

Ion Mariș

oferta-wise

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise