Elevul Raul – Alexandru Covrig, de la Colegiul Național „Dragoș-Vodă” din Sighetu Marmației, a participat la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori (International Junior Science Olympiad), ediția a XX –a, care a avut loc în Thailanda, în perioada 1 – 10 decembrie 2023. Au fost competitori din 55 de țări.
Raul – Alexandru Covrig este elev în clasa IX –a A (CNDV) și s-a clasat pe locul II, medalie de argint, la Olimpiada Internațională Științe pentru Juniori din Bangkok (Thailanda). El a fost pregătit de profesorii Doinița Păduraru (chimie), Marian Herbil (fizică) și Simona Nodiș (biologie). Totodată, Raul este elev al Centrului Județean de Excelență Maramureș (la cursurile de chimie, fizică și biologie) unde este pregătit de aceiași profesori.
Ne-a transmis un scurt mesaj din Thailanda și proaspătul laureat: Sunt foarte bucuros. Este un rezultat incredibil și exact ce am sperat. Acum sper să continui cu acest fel de rezultate dar, pentru moment, este incredibil! (Raul Alexandru Covrig)
Structura competiției a cuprins trei probe, două probe teoretice (individuale) și una practică (experiment/ laborator pe echipe formate din 3 elevi) cu subiecte din chimie, fizică și biologie.
Felicitări Raul – Alexandru Covrig, felicitări profesorilor tăi!
Brîndușa OANȚA







Respect și felicitări, Alexandre! Excelsior!