Actualitate Cultură Illuminati

Comunismul, amară amintire… (autor, Letiția Apan)

image_printPrinteaza

Aveți dreptate, noi nu suntem un exemplu ideal de rezistență împotriva comunismului. Noi… Noi toți am încercat. Fie că a fost vorba de o rezistență culturală, fie de o rezistență politică, noi am fost acolo, mereu cu ochii-n patru, mereu cu spaima-n oase. Dar până la urmă nici nu era spaimă. Eram mândri; mândri să ne susținem ideile. Nu ne opuneam doar de dragul de a ne opune, ci o făceam pentru că încercam ca, prin toată munca noastră, să oprim dezvoltarea și, în cele din urmă să eliminăm un regim bolnav, un regim care căuta doar moarte, chin, suferință și supunere.

Eu n-am luptat fără arme. Am fost soldatul care a purtat un război prin cuvinte, acestea fiindu-mi scutul. Însă mi le-au luat și pe ele, singurul lucru care mă putea salva. Sunt un intelectual așa cum mă numesc unii, un scriitor și un apărător al dreptății așa cum îmi place mie să-mi spun. Am fost închis pentru lucrările mele care au subliniat și au explicat oamenilor ce înseamnă adevăratele orori ale comunismului. Am fost torturat pentru simplul fapt că nu stăteam în picioare în celulă, deoarece am cerut o cană cu apă pentru cel care avea să-mi moară în brațe sau din cauză că am întrebat cât este ora. Primeam răspunsuri care ne ucideau, mintea noastră fiind uneori mai rănită decât trupul. „De ce ai vrea să știi? Oricum n-o să mai ieși de aici niciodată”. Am ascultat acele cuvinte și le-am luat ca pe niște încurajări. Voiam să cred că dacă eu nu aveam să ies de acolo niciodată, măcar scrierile mele să fie libere. Dar nu s-a întâmplat nici asta. Imediat după abolirea monarhiei, regimul comunist a încercat să distrugă orice urmă de creativitate și liberă exprimare așa că, toată presa necomunistă a fost eliminată. În timp ce oamenii încercau să fie cât mai atenți la ceea ce spun și ce fac, din fiecare librărie ieșeau cărți care nu erau pe placul comuniștilor. O orientare pro-sovietică a acaparat întreaga Românie. S-au cenzurat lucrări, filme, piese de teatru și nimic nu putea fi publicat sau jucat fără ca cei din regim să fie de acord. Toți prietenii mei, toți oamenii în care avem încredere și pe care mă puteam baza au fost închiși, distrugându-se astfel intelectualitatea și cultura românească.

Când comunismul a preluat puterea, trebuia să găsesc un mod prin care să-mi pot păstra și viața, însă, prin care să pot totodată să mă și exprim. Voiam ca și cei fără școală, cei aproape 80% dintre români să înțeleagă faptul că nu ne pot răpune dacă suntem uniți, însă comuniștii ne-au luat-o înainte. Au făcut caricaturi ce aveau un rol foarte important în convingerea oamenilor de la țară că viața lor va fi mai bună dacă vor accepta comunizarea, dacă se vor colectiviza bucățile de pământ pe care le mai aveau, iar toate aceste desene erau însoțite de mesaje puternice și scurte, pe înțelesul lor. Deși am început să scriu și să distribui cu ajutorul unor securiști fantomă și al unor oameni infiltrați în partid mici scrisori menite să se opună regimului și să unească românii, data de 12 septembrie 1944 a fost cea în care a început tortura. Au fost peste două milioane de victime, oameni închiși, lăsați în suferință în peste 450 de locuri de detenție după semnarea Convenției de Armistițiu. Cu toate strădaniile și încercările mele de a supraviețui, am fost prins și întemnițat precum alți intelectuali „vinovați de dezastrul țarii”. Nu-mi păsa de soarta mea, ci doar de soarta țării mele. Mi-am lăsat și familia în urmă. Doi copilași de patru și de șase ani și o soție a cărei inimă a fost zdrobită atunci când și-a văzut bărbatul smuls din brațele ei în miez de noapte și trimis în închisoare.

Din păcate, nu toți au avut același curaj. Au fost oameni de care regimul s-a folosit, intelectuali a căror imagine a fost exploatată în favoarea comunismului și care, aparent, l-au susținut de teama ca viața lor sau a familiei lor să nu fie în pericol. Eram în ochii lor doar oameni cu o diplomă, însă fără personalitate.

Am reușit să scap. Cu ultimele puteri, după șapte luni, am fost ajutat de un vechi prieten cu o funcție importantă în partid și am fost eliberat, cei din celula unde stăteam fiind lăsați să creadă că voi fi executat. Voiam din toata inima să rămân în țară și să continui să lupt, însă când am aflat că soția mea și unul dintre băieți au fost omorâți, viața mi s-a părut prea cruntă și tot patriotismul meu a pierit odată cu moartea lor. Am decis să-mi iau copilul și să plec în străinătate. Cu greu am reușit să trecem granița, însă norocul nostru a fost că, după cele șapte luni de detenție, eram de nerecunoscut.

Acum, după atâția ani, vă las odată cu aceste rânduri și curajul meu de odinioară. Deși am fost un laș și nu am reușit să țin piept regimului, sufletul meu a rămas mereu alături de cei din țară, alături de cei care au murit și s-au jertfit pentru ca nepoții lor să trăiască într-o lume liberă. Nu plângeți pentru viețile care au fost luate, zâmbiți pentru cele care datorită lor au fost salvate.

Autor, Letiția Apan,
clasa a X-a B, C.N. „Dragoș Vodă”
(prof. coordonator, Marius Voinaghi)

Lucrare înscrisă și premiată în cadrul concursului de creaţie pentru liceeni „Comunizarea României. Tu ce ai face ?”, concurs organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi cu Fundaţia Konrad Adenauer.

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise