Actualitate Cultură Diaspora

De Paști, în Săliștea de Sus, Maramureș (autor, prof. Gheorghe Bărcan)

image_printPrinteaza
prof. Gheorghe Bărcan

Evoluții, schimbări. Frumusețile de altădată, cu doruri și timpuri trecute, care nu se vor mai întoarce și care au lăsat un urmă doar regrete. Nu le comparăm deloc cu cele din vremile prezente, sau mai apropriate, pentru că sunt prea mari diferențele, față de atâtea alte datini și tradiții, de o deosebită frumusețe, cu schimbările lor profunde în trecerea timpurilor, ducând cu ele viața însăși în aceste regrese.

Fiind în perioade istorice destul de depărtate, firesc era să fie un progres, într-o normalitate a așteptărilor, a vieții, spre mai bine, în evoluția timpului. Dar schimbările s-au produs chiar invers, cam în toate cele ce cuprind viața cea de toate zilele.

Sunt și altfel de contraste, uimitoare, depărtate însă de „domeniul utilitar”, direct. Așa cum ar fi trecerea de la mersul cu căruța, la deplasări amețitoare, cu mijloacele moderne, sau cu zborurile navelor pe traectorii interplanetare și alte „minuni”, de exemplu, în domeniul informaticii.

Când eram cu domiciliul la Vișeu de Sus, sau la Cluj, Crăciunul și Paștele le sărbătoream aproape mereu la Săliștea de Sus, unde confortul, frumusețile, plăcerile și „sfințenia” lor erau depline. Ne simțeam „acasă”, cu toate.

Spații depopulate. Acuma o primă constatare, ar fi golirea comunei de oamenii locului, o mulțime fiind plecați în pribegii, prin străinătăți, pentru a putea face față nevoilor familiale, aduse de ticăloasa și micimea umană a administrării țării. Sunt familii care se reunesc de marile sărbători, cu greutăți enorme și se bucură mult de împlinirea acestora, altele sunt rămase în separația singurătăților sau în durerea atâtor tragedii, determinate de alungarea peste hotare a cetățenilor acestei țări. Cu toată măreția și evlavia cu care se petrec și se mai păstrează aceste tradiții, în luminile și sfințenia lor, peste ele parcă plutește o umbră a tristeței și disperării, a pustiului, mai mulți fiind cei care pleacă, decât cei care se întorc acasă.

Dar să lăsăm aceste întunecimi și să revenim la situații locale mai vesele, într-o privire mai cuprinzătoare, cum erau altădată și cum mai sunt rămase și mai reduse acum, în respectarea cu eforturi a frumoaselor tradiții și datini, în respectarea Sfințeniei Marilor Sărbători.

Marile Sărbători în evoluția timpului. De mic îmi reamintesc imaginile frumoase, de tradiție, în prețuire, în liniște și reculegere a tuturor sărbătorilor de peste an, când se respectau și conservau aceste frumoase datini, mai ales în Transilvania. În preajma Marilor Sărbători se țineau posturile, ca și ajunuri în unele zile și, în același timp, o mare mulțime de oameni, aproape toți adulții, se mărturiseau și se împărtășeau cu Sfintele Taine.

Sărbătorile Pascale sunt printre cele mai așteptate de peste an. În cele 7 săptămâni premergătoare Învierii Domnului, populația din comună avea și are un comportament mai deosebit. Oameni mai în vârstă, care nu participă la munci grele, posteau și postesc întregul Post Mare, în sens bizantin, meniurile fiind lipsite de toate produsele animaliere, cum ar fi carnea, de orice fel, laptele, brânzeturile, untul, ouăle; nu mâncau nimic „de dulce”. Majoritatea adulților și cei mai mici, posteau în zilele de post (luni, miercuri și vineri), cu strictețe mai ales vinerea. Foarte mulți ajunau Vinerea, unii chiar toate cele 7 vineri din post. Încă de mic, de la 8 ani, am ajunat, prima dată cu o masă la amiază, apoi doar seară. Cei mai „zdraveni”, mai puțini, practicau ajunul mare, din când în când: din seara de Joia Mare, nu mâncau nimic până Duminecă dimineață, după venirea cu „Pasca”, cu cele Sfințite, de la Biserică; se mânca apoi câte puțin în primele zile. În 3 ani consecutivi, la 10, 11 și 12 ani, am ținut și eu acest ajun mare și aproape toate Vinerile din Postul Mare. La început a fost mai greu, apoi m-am obișnuit. Cât de bună a fost această educație a foamei, prin aceste ajunuri. Uneori și la făcutul fânului nu mâncăm nimic până seară, obligați de vremea capricioasă, schimbătoare, pentru a proteja adunarea pologului uscat, de degradare, de ploaie. Și muncile grele de la coasă, de la cărat căpițe, ridicrea clăilor, tăierea și transportul lemnelor, mi-au făcut mușchii numai fibră. Educarea foamei și condiția fizică deosebită m-au ajutat să rezist, în minime condiții de a rămâne viu, în detenția cumplită comunistă.

Sfintele Taine. Comuna era mare, în jur de 4.000 de adulți și aproape toți se mărturiseau și se împărtășeau, înainte de Crăciun și de Paști. De aceea, cu destul de mult timp înaintea Paștilor, se organiza la Biserică un program prelungit pentru acestea. Se făceau și se fac multe pomeni, multe daruri pentru cei necăjiți, de aceste sărbători, într-o solidaritate creștină de profunzime.

Meniul Pascal era foarte bogat și variat. Se vopseau multe ouă, în culori diferite, culoarea roșie predominând și foarte multe se și „împistreau”, în diverse variante. Se făcea, de regulă, ciorbă de miel și miel umplut, friptură de miel, cârnat și șuncă, afumate și fierte, excepționale, cozonac special pregătit, cu multe adausuri, mai multe variante (aluatul, cu făină albă, lapte, smântâna, ouă, unt și după fermentație se umplea cu brânză de vacă amestecată cu zahăr și apoi se punea la cuptor), deosebit de gustoase, completate cu diferite prăjituri de casă. Se făcea și o pâine foarte bună, din făină albă, cu împletituri, din care una mai mică, „Pasca”, era pentru sfințit. Acestea se puneau într-o traistă frumoasă, de regulă nouă, sau într-un coșuleț și se ducea la Biserică pentru sfințire, cu o sticlă cu vin.

Pregătirea Nopții de Înviere. Săptămâna premergătoare acesteia, numită Săptămâna Mare, era și este dedicată mult pentru diverse servicii religioase (multe rugăciuni, reculegeri, mărturisiri), mulțime de femei sunt prezente la Biserică, pentru o curățenie deosebită și diferite alte aranjamente, pentru a întâmpina cum se cuvine Marea Sărbătoare.

În Joia Mare, se citesc seara cele 12 Evanghelii, iar după această se face, în Vinerea Mare, Prohodul Domnului, cu biserică plină de lume și prin împrejurimi. Din această zi, până în Noaptea Învierii, nu se mai trag clopotele la Biserică. Sâmbătă Mare este o zi de rugăciune, post, ajun și reculegeri.

Ceremonialul religios de Înviere, a avut în timp două desfășurări. Mai demult, se făcea slujba de Înviere de la miezul nopții, cu cele obișnuite peste tot în bisericile ortodoxe și greco-catolice și se continua cu Sfânta Liturghie a zilei, după care se Sfințeau cele aduse în acest scop și apoi lumea pleca acasă, spre ziuă, cu serviciile religioase terminate pentru prima zi. Mai nou, după slujba de Înviere, se sfințește Pasca și se pleacă după aceea acasă, iar dimineață, la orele stabilite, se efectuează slujba obișnuită. Sărbătorile Pascale durează trei zile, în ultimele două cu Sfintele Liturghii și cu unele mărturisiri, pentru cei care nu le-au putut efectua până atunci. Am să vorbesc puțin de slujba de Înviere. La miezul nopții se adună mult lume la Biserică, se trag clopotele, se ia Lumina și se înconjoară Biserica de trei ori, cu preotul/ preoții, cu o mulțime de oameni, în rugăciuni și cântând „Cristos a Înviat”, de multă lume, cântec amplu ce răsuna peste împrejurimi.

Apoi se ajunge la ușa bisericii, închisă, preotul bate în ușă, purtând dialogul creștin cunoscut, după care intră apoi înăuntru și se efectuează slujba de Înviere, cu dese intervenții ale unei formații mari de coriști, băieți și fete, tineri și bătrâni, care cântă în mai multe variante acest „Imn al Creștinismului”, „Cristos a Înviat”. La încheierea acestuia, lumea participă la slujbă în continuare, fie pleacă acasă și dimineață, mai târziu, o parte dintre ei se întorc la Biserică, pentru Sfânta Liturghie de Paști.

Masa de Paști. În ziua Învierii, de dimineață, cu toți ai casei prezenți, purtătorul Păștilor, a produselor sfințite, când intră în casă spune: „Cristos a Înviat” și cu toții, împreună, răspund: „Adevărat că a Înviat”, apoi aducătorul Păștilor înconjoară masă de trei ori, spunând până la sfârșit aceleași rugăciuni. Se pun pe masă, special pregătită, și alimentele sfințite, lângă cele nesfințite, separat, apoi se spală toți într-un lighean cu apă curată, în care este pus un ou roșu, sfințit și se repetă de toți versurile cu: „Cristos a înviat” și se rostește și „Tatăl Nostru”. Se trece apoi la servirea mesei, încheiată din nou cu aceleași rugăciuni. Evident, nu lipsește ciocnitul cu ouăle roșii între membrii familiei, cu aceleași exprimări. Câteva zile se servește dimineață puțin din alimentele sfințite, apoi se completează cu celelate alimente, până se termină, în cursul acelei săptămâni.

Obiceiuri. Copiii mai mici umblă de dimineață bună în Tiez, la vecini, neamuri, cunoscuți, cu o tășcuță de gât, pentru ouă. La intrare spun „Cristos a Înviat” și li se răspunde de gazdă „Adevărat că a Înviat” și-i servesc cu câte un ou roșu, mere și nuci; își cam umplu tășcuța.

După masa de Paști, aproape toți ai casei, mai ales tineret, bărbați și copii pleacă și umplu cimitirul de lângă Biserică. Copiii se dau în „cioca”, cu ouă nesfințite, lovind ouăle cu vârful, cu aceleași cuvinte ca în Tiez; oul spart îl ia câștigătorul și până la urmă iese un campion, cu cele mai multe ouă sparte. Bărbații mai în vârstă se așează pe lângă morminte, unde se dispută în jocuri de cărți, simbolizând, probabil, activitățile soldaților romani ce păzeau pe Isus Cristos, în Suferințele de pe Cruce, până la Înmormântare, timp în care se câștiga „Cămașa lui Isus” și altele, probabil și „Cununa de Spini” de pe cap. Mulți tineri se urcă în Clopotniță și trag clopotul, semn de răspândire de vești bune peste an. Tinerii mai mari (18-20 de ani), organizau jocul „de o bătută și pe ea”, un fel de „oină locală”, când timpul permitea, pe spații lărgi, cu galerii, într-o mare veselie, cu toții, fără pizmășii, o adevărată și frumoasă manifestare sportivă.

Mai ales în cele două zile următoare, ca și în toate duminecile și sărbătorile, respectate peste an, șoseaua și trotuarele alăturate erau pline de lume, tineri și bătrâni, în relații de prietenie, de afaceri, sau o recreere și-ți era mai mare dragul să-i privești în costumația locală de sărbătoare, de o frumusețe deosebită. Și o purtau cu mândrie, cu naturalețe, ca ceva ce se cuvine și ce trebuia așa făcut. Mașini erau puține și se rula cu atenție și încet. Foarte mulți elevi din comună intrau la Facultăți, câte 14-16, anual. Majoritatea acestor Facultăți fiind de 5 ani, se plimbau prin comună între 50-70 de studenți și mulțime de elevi. La un moment dat, Săliștea de Sus era comuna cu cel mai mare număr de studenți, pe țară.

Cu timpul, acele tradiții frumoase ale Marilor Sărbători s-au diminuat. Paștele, Crăciunul, sau alte serbări frumoase, „Familiale”, de mare amplitudine, ce umpleau comuna, pline de farmec, spiritualitate, noblețe, frumusețe și trăinicie, acestea s-au rarefiat, s-au împuținat. Locurile s-au umplut de multe „insule familiale” în singurătăți, suferințe și tragedii, printre cele rămase în trăinicia acelor datini frumoase, care și ele și-au mai diminuat din farmecul lor deosebit, de altădată. Erau impuse de stăpâniri stabilite într-o necinste și lipsă de credință, de onestitate, de sentimente naționale, cu ideologii străine neamului românesc, în trecerea timpurilor, îmbinate acuma și cu efectele acestei pandemii, care micșorează și mai mult frumusețea acelor datini și tradiții de altădată. Ele se manifestă totuși, mereu, în evlavie, cucernicie și credință, cu bucurii și tristeți și nu vor fi nicicând suprimate, ci dimpotrivă, vor reveni, prin „renaștere”, la amploarea și desfășurarea lor firească, de altădată, cu unele„împrospătări”, aduse de timp, în treceri.

prof. Gheorghe BĂRCAN,
fost elev al Liceului „Dragoș-Vodă”, Sighet
Minneapolis, Minnesota, USA.

foto: Rada Pavel

oferta-wise

4 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Un articol frumos și emoționant, amărui pe alocuri… Dle Gheorghe Barcan, meritati toată considerația pentru iscusința cu care vă evocați amintirile. Să aveți Paști frumoase în îndepărtatul Minneapolis!

  • O alta frumoasa ocazie de a-mi exprima multa bucurie si satisfsactie, o alta imagine placuta a unor cuvinte mangaietoare, intr-o lume incarcata de greutati, rautati in neasteptare, pentru care oricate multumiri as exprima, nu vor fi suficiente.
    Profit de acesta ocazie pentru a va ura „Sarbatori de Pasti Binecuvantate”, cu multa sanatate, bucurii, liniste si pace, impreuna cu cei dragi, mai de aproape sau mai de departe, dar alaturea familiei dvs.
    Va transmit in avans: „Cristos a Inviat!”
    Cu multa recunostinta, respect si pretuire, Gh, Barcan

oferta-wise