Actualitate Cultură

Decembrie (autor, Mihai Pătrașcu)

image_printPrinteaza

În fiecare an, Decembrie este expresia dăruirii, a așezării, a unui bine împărtășit. Sărbătoarea devine parte din viața noastră, cu tot ceea ce nu a reușit, pînă acum, să clădească anul sau cu tot ce nu s-a putut materializa în adunarea și desfacerea zilelor. Acum ne aducem aminte de ceilalți mai mult decît de obicei, ne aplecăm inima și sufletul spre a dărui, spre a fi. Ne înnoim prin haine și prin gesturi, ne acordăm sufletul la muzica unei deveniri lente, sacadate, înalte. Ne smerim înalțîndu-ne și ne înălțăm smerindu-ne. Ne facem mai altfel, mai deschiși, mai sensibili. Frigul de afară compensează cu o revărsare de căldură sufletească, pe care o trăim și o dăruim din plin celor din jur.

Ne facem bilanțuri, socoteli, critici, tragem concluzii, ne ancorăm în planuri, proiecte, propuneri, ne legăm de cuvinte și de idei, de promisiuni sau de speranțe pe care dorim să le vedem, în anul ce vine, puse sub zodia împlinirii. Ne îmbunăm pentru a deveni mai buni, ne învățăm pentru a fi mai învățați, ne legăm pentru a fi mai legați.

Lăsăm deoparte de ce-urile care ne-au măcinat gîndurile și rîndurile vieții, aruncăm peste bord balastul care ne inundă mult prea mult zborul sau ființarea, întindem aripi către cer și simțim, mai mult ca și pînă acum, mireasma de mister. Acoperim cu zăpada fulguranței noroiul și nuanțele de gri care ne dau, în restul zilelor, ternura…

Învățăm, zi de zi, să știm. Să acceptăm lumea așa cum este. Să fim. Și pentru aceasta, lui Decembrie, să-i mulțumim.

Mihai PĂTRAȘCU

 

Foto: Peter Lengyel

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Salut Sighet
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.