De vreo „cinci săptămîni în balon” se joacă bătuta pe loc, joc popular la români devenit, în timp, un tipar existențial al nației care nu vrea să se debaraseze în ruptul capului de „moștenirea ancestrală de demult” (!!!)
Trimisul nostru special, mereu sub acoperire perfectă încît, pînă acum, nici noi nu i-am aflat numele adevărat, dovadă irefutabilă a profesionalismului său fără cusur și posedînd atestat de „profailăr de proximitate”, a fost găsit leșinat din cauza rîsului carpatin care l-a cuprins pe spațiul mioritic tot mai restrîns prin vînzări anterioare de tovarăși de drum, deveniți acum nefolositori.
Spitalizat fără a-și da seama, el și-a revenit miraculos după o vreme, cam ca pacienții neștiind ce să îndruge după revenirea discutabilă din focul întrebărilor anchetatorilor chitiți să identifice făptuitorul numit „autor necunoscut”. Nimeni nu mai are bătăi de cap cînd asta se întîmplă… Aceasta este metoda eficientă, atît de bine dovedită în timp, a batistei pe țambalul acoperind oala care dă în clocot.
„Profailărul” a declarat că, după cazul „Monstrul din Caracal”, urmat de „Rezolvarea de la Colectiv” și „Povestea Vestitului Iorgovan” ajuns de rîsul lumii zburînd la rasul brazilor din Apuseni, magistral rezolvate folosind metoda amintită (adică batista pusă pe țambalul acoperind oala care dă în clocot) și renumitul caz al „scurtcircuitului cu trei focare” va intra obligatoriu în literatura de specialitate (dar de proastă calitate) demonstrînd cum se rezolvă un (ne)caz astfel încît „să fie bine, adică să nu fie rău și tot românul să prospere”!… Dormind apoi liniștit știind că sistemul lucrează pentru el. Dar nu în favoarea sa!…
Cazul DINCĂ, adică „Monstrul din Caracal”, a dat noi speranțe pentru rezolvarea în „coadă de pește” a oricărui „necaz” cu implicații, implicări și „implicați” de ne doare capul. E drept că și noi, și ei, știm că nu se va face nimic, timpul așternîndu-și antifonizarea care amortizează orice zvon deranjant. Că nici acum, după 8 ani (și restul zile!) nu avem vreun rezultat în afara „cozii de pește” puțind îngrozitor. Chemat la fața locului, renumitul „Institut pentru expertiză” din Petroșani a dat verdictul corect: „Coada de pește care moare dar nu se predă”! (Ca „Garda”…) După cele 5 săptămîni scurse „ca nouri lungi pe șesuri” și după ce jarul, vîntul, ploaia, zăpada și „rîul, ramul” și-au jucat rolul, vin și anchetatorii cu „apropitarul” descătușat. Pe un rest de perete dărîmat, miracol !!! O gheată cu patina (timpului) pe ea, neavînd nici o urmă de fum, perfect conservată de focul rivalizînd în temperatură cu furnalele încinse de la Hunedoara de demult, acum reci bocnă prin nepăsarea umplînd strategic niște conturi personale bine ascunse prin paradisuri fiscale cu nume exotice. Cum o fi rămas ea intactă în urgia, acum stinsă? E sigur că o mînă miloasă o fi pus-o acolo pentru a fi strînsă la piept în lacimile acompaniind o partitură cacofonică. Pentru cauza accidentului se bat acum ca orbii următorii actanți: scurtcircuitul, televizorul cu leduri, moldovenii de la grajduri, țigara nestinsă, mîna criminală, telefonul neînregistrat la S.T.S., oaspeții de la miezul nopții ajunși de neidentificat dar dispăruți strategic în miezul zilei, piromanul de proximitate acum de negăsit în aglomerație, plus amenințarea, trecută în uitare, a „finuțului” (Dan, căpitan de plai mioritic) băgînd spaima în dușmani cu „Bă, dau foc la tot!” alături de nevasta umplută de sînge dar care nu-și mai amintește nimic, brusc amnezică de la „fumul negru, înecăcios” izbind-o în față…
Liniștea așternută de vreo 4 zile pe toate posturile t.v. mă duce cu gîndul la batista acoperind țambalul pus pe oala clocotindă ca să nu dea pe-afară niscaiva „abureli” neprincipiale care pot avea consecințe nebănuite dar sigur extrem de neplăcute pentru vizitatorii cîndva la vedere pe-acolo dar acum aflați ba la tratament, ba în concediu medical, ba pe meleaguri exotice refuzînd extrădarea.
Îmi amintesc primele zile ale tragediei cînd, luați prin surprindere, anchetatorii refuzau obstinați să ia în calcul „mîna criminală”. Cînd tocmai ăsta era modul optim de a identifica „autorul necunoscut”!!
Tare s-au mai deprofesionalizat „anchetatorii timpurilor noi”!…
Oare ce mai trebuie să urmeze pentru ca lumea să uite? Nici nu termin bine acest gînd ticălos, că și apare (culmea, tot prin Prahova!) cazul care va rezolva „necazul” abătînd atenția publicului avînd nasul mutat din loc de duhoarea de hazna lăsată prea mult necurățată. Etc., etc., etc., etc…
Hai să nu mai pierdem timpul – tot mai scurt și întotdeauna ireversibil – umplînd la pagini sau vorbind a proasta de ne ia durerea de dinți de la curentul din gură. În scurtă vreme – că acuși zboară 8 ani ca la „Colectiv”! – vom afla următoarele: focul a fost pus de MÎNA CRIMINALĂ care mai întîi a încurcat ițele (adică firele) de la televizorul cu leduri încins la roșu (!!!!) pentru ca apoi să coboare scările rîzînd în hohote și fugind de-i sfîrîiau călcîiele. Așteptînd plecarea anchetatorilor care o tot dădeau de gard neștiind cum s-o scoată la capăt pentru a împăca și capra, și varza, mai ales că LUPUL DE PROXIMITATE era numai ochi și urechi, avînd grijă să nu cadă batista de pe țambalul acoperind oala dînd în clocot, în luna care s-a scurs MÎNA CRIMINALĂ și-a șters fără grijă amprentele de pe grinzile din focul urgiei, nici măcar înnegrite de fum, făcînd imposibilă orice analiză. Ceea ce chiar se dorise! Sau voi ați crezut altceva??? De ce altfel ar fi lăsat să treacă atîta timp? Citind poestiri DAO afli că asta înseamnă „a acționa prin non-acțiune”…
Îmi vine în minte filmul „Blestemul Diamantului Sîngeriu” și mă gîndesc că nimic nu e întîmplător și că totul se plătește mai devreme sau mai tîrziu, într-un fel sau altul. Atîta doar că nu facem legăturile care trebuie. Mai ales că diamantele sînt, fără nici un dubiu, năclăite de sînge și durere. Înveșmîntate în suferință umană!
„Nu-i așa, boieri dumneavoastră, că avuțiile-s amăgitoare?…”
(În loc de EPILOG: m-am amuzat copios cînd GHEORGHITZĂ, proaspăt comandant al „armeții” române, proțăpit de curînd în funcție, năucește poporul profețind că vine apocalipsa războiului iscat de tiranul de la Răsărit care aproape că n-are habar de existența unui teritoriu numit Românica, producătoare de petrol, curent, gaz toate la preț peste un maximum european. Noi fiind… NATO!…
Mare tulbureală trebuie să fie în capul de general! Recomand ceaiul de dimineață cu bromură excedentar. Că uite ce face praful alb… de zahăr pudră!…)
Nicolae RĂDOI
Adaugă comentariu