Actualitate Cultură Editorial

Între români și maghiari, dorim pace și iubire! (Un sighetean la Tg. Mureș în martie ’90)

sursă foto: Kulja - Operă proprie, CC BY-SA 3.0
image_printPrinteaza

În zilele acestea de preocupare și (pentru mulți) panică din cauza epidemiei de coronavirus, mai e cineva interesat de istorie? Și totuși istoria (cu părțile albe, negre, și multe cenușii…) face parte din noi, o ducem cu noi, de fapt istoria suntem noi…

Azi se împlinesc 30 de ani de la tragicele evenimente de la Tg. Mureș din 20 martie 1990, când conflictul interetnic între români și maghiari s-a soldat cu morți și mulți răniți… și o traumă psihologică care nu s-a vindecat până azi lăsând urme dureroase pentru oamenii de acolo (o falie adâncă între cele două comunități din oraș, rude și prieteni care nu și-au mai vorbit ani de zile deși nu-și greșiseră unul altuia cu nimic… decât că se aflau în etnia „opusă”), dar și un grad sporit de antipatie reciprocă în tot Ardealul.

Am fost și eu acolo, două zile mai târziu, pe 22 martie. Nu mai erau bătăi pe stradă, doar niște tancuri ale armatei în centru și un grup mic de români care manifesta cerând eliberarea sătenilor din Hodac. Am stat câteva ore plimbându-mă în sus si în jos încercând să surprind atmosfera. Trebuie să recunosc că atunci eram convins că ungurii sunt total vinovați de ce s-a întâmplat (ulterior, informații clare m-au făcut să-mi nuanțez mult opinia).

După ce primele emoții au trecut, orice observator cât de cât rațional și-a pus întrebarea: Cui prodest? Cui folosește? A fost totul spontan și ne-organizat? Asta n-o crede nimeni, nici de o parte, nici de cealaltă. Regimul Iliescu, contestat vehement de opinia publică anticomunistă, avea nevoie de un șoc care să distragă atenția. Și a cules foloase imediate. S-a re-legitimat prezența oficială a Securității, cu numele ușor schimbat în SRI (dar cu 90% dintre cadrele vechii instituții). Dar a mai fost o consecință, mai profundă, și care a marcat scena politică cel puțin un deceniu – a indus într-o mare parte a românilor din Ardeal frica de pericolul maghiar care urmărește schimbarea frontierelor, repetarea atrocităților din ’40… această frică a dat milioane de voturi lui Funar, Vadim și alții ejusdem farinae etc la toate alegerile din 1990 până în 2000 (concretizându-se în număr de parlamentari, primari, consilieri PUNR, PRM, care au fost în mod constant aliații PSD) și care se deosebeau de Iliescu doar prin derapajele veninoase de limbaj care să dea impresia de „vajnici patrioți” iar Iliescu să-și păstreze imaginea de om civilizat, echilibrat, pro-european (după 2000), care combate extremismele de orice fel… Manipularea a funcționat și putem spune că cei 10 ani de domnie Iliescu s-au bazat și pe șocul din martie ’90 (dincolo de Carpați manipularea PSD a reușit și mai bine, dar temele erau altele). E adevărat că și elita politică maghiară a folosit de multe ori un limbaj greu de acceptat pentru sensibilitatea românească, iar unele aniversări istorice maghiare organizate super – festiv în România (mai ales 15 martie 1848) au produs diviziune, stârnind reacții opuse.

E posibilă pacea între românii și maghiarii din Ardeal? Categoric da… și mulți pași s-au făcut în ultimii 30 de ani și poate fi și mai bine… cu condiția ca spiritul critic (și auto-critic!) să nu ne părăsescă niciun moment nici pe unii, nici pe alții. Când românii auzim ceva rău despre unguri (pe plan local sau mai general) să nu ne grăbim să credem automat… să verificăm cu calm înainte de a ne forma o opinie. Iar maghiarii să facă același lucru (se zice că populația maghiară din Harghita și Covasna se informează doar din canale TV ungare… nu pot verifica, dar dacă e așa, nu e bine).

Dar iubirea? Nu e un cuvânt prea mare? E posibilă iubirea între două comunități care au identități puternic conturate și multe amintiri istorice citite diferit, dacă nu chiar opus? ….Se poate spera la o reconciliere istorică de tip franco – german care să ducă la o simpatie reciprocă reală, cu totul de neimaginat în trecut ? Analiza mă depășeste deja… dar cu siguranță e posibilă iubirea creștină între oameni de etnii diferite, bazată pe solidaritatea din viața de zi cu zi privită în lumina Evangheliei lui Cristos.

Românii și maghiarii din Sighet sunt vecini, colegi de serviciu, prieteni și (de multe ori) chiar rudenii. În relația cu celălalt e esențial să primeze nu etnia, ci calitatea de om ! Și, dacă se poate, cea de creștin! Acestea sunt bazele iubirii pe care o dorim! Orașul este al nostru, al tuturor! (fără să-i uităm pe concetățenii noștri ucraineni, evrei, romi etc).

Preot prof. Marius VIȘOVAN

oferta-wise

2 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    • Va multumesc. Pe o tema atat de delicata nimeni nu e posesorul adevarului absolut, de aceea nici concluziile mele personale nu sunt obligatorii pentru nimeni. Dar curajul abordarii temei este important si bineinteles sinceritatea. Sper ca acestea doua sa-mi fie apreciate. Atat.

oferta-wise