Actualitate Cultură

La mulți ani (70!) Patriarhului – Poet al Sighetului, Maramureșului și al întregii Țări!

image_printPrinteaza

La ceas de aniversare nu aveam cum să stau deoparte, deși lângă tine e de obicei departe. Pentru că se plutește într-o liniște care ne arată drumuri spre orizonturi îndepărtate, dar absolut posibile.
După cum scrii, cu sufletul răsucit pe cuțit sau pe firul de iarbă, pe șuieratul șarpelui sau pe muchiile frigului, căldura zâmbetului tău, dăruit prietenilor, uimește mereu.
Dragă Echim, mulți ani să mai înfrumusețezi umbrele Pământului, poemele care își fac loc pe unde suntem și noi!
La mulți ani, prietene!

Doina Rândunica ANTON

*  * *

Cum aș putea vorbi despre Echim Vancea? Simplu, fără înflorituri – știu că nu-i plac – îi place doar identitate sa – poezia – și-i mai place Maramureșul acela vechi, bătrân și adevărat desprins din datini și obiceiuri păstrate cu sfințenie. Chiar dacă a fost determinat să se „refugieze”, leacul lui împotriva tumultului acestei lumi grăbite și nestatornice continuă să rămână lectura și scrisul, după cum singur mărturisea. De ce? pentru că E (chim)ie între poet și cuvânt, între culoarul șarpelui, presărat cu peceți de sare, între bunul simț al celui care, ajuns la oraș, nu a uitat să rămână om, trăind și suferind intens pentru urcușurile și căderile culturii sighetene.
La mulți ani!

ARABELA

* * *

Poetul Echim Vancea este un nume de referință, emblematic pentru poezia maramureșeană, trecând de hotarele invizibile oricăror delimitări geografice, el însuși un străjer, care veghează fortăreața cuvintelor, a semnat numeroase cărți în bibliotecile inimilor noastre. Universul său poetic este ca un veritabil sanctuar, unde cărțile luminează ca felinarele și portretele scriitorilor strălucesc precum sfinții din icoane fiindcă și cuvintele au catedralele lor. Pășind în casa unui poet (la propriu sau prin cartea de vizită a cuvintelor sale) te simți pur și simplu copleșit de frumusețea unui univers de-a pururi viu, de-a pururi nesfârșit. Aceasta este adevărata bogăție a cuvintelor, iar domnul Echim Vancea ne dăruiește din belșugul neprețuitelor sale gânduri ca niște „păsări deghizate în zbor” ca inimile noastre să renunțe definitiv la propria-i gravitație, plutind „deasupra stelelor înghețate”.
La acest rotund și binecuvântat ceas aniversar al Domnului Echim, în care s-au adunat 70 de octombrii (3 652,422 săptămâni, 25 566,9539 zile, 613 606,894 ore, 36 816 413,6 minute și 2,20888482 × 10^{9} secunde) îi doresc un sincer și călduros: La mulți ani îmbelșugați întru har poetic! Multă sănătate, infinite bucurii, împliniri și clipe minunate alături de toți cei dragi inimii dumnealui! Cu deosebită considerație și gratitudine pentru toate încurajările primite în tot acest timp pe drumul (adesea anevoios) al poeziei,

Antonia DUBOVICI (Zavalic)

* **

La mulți ani Poetului, Echimului, „colegului” dragoșist, cu speranța că ne vom revedea la Liceul Nostru, lansându-i următoarele volume post-pandemie și că-l vom sărbători live la 80, 90 etc. de ani!
La mulți ani valorosului „coechipier” de la publicația on-line www.salutsighet.ro, Echim Vancea!
La mulți ani „cetățeanului de onoare”, de iure, al Sighetului!
La mulți ani – deocamdată – de 70 de ori!

Brîndușa OANȚA

***

Echime, prietene! N-am să încep prin a-ți spune – ca și cum n-ai ști – de câte zeci de ani ne cunoaștem nici n-o să rememorez, scotocind în sacul amintirilor după clipe și întâmplări mai deosebite, pe care le-am petrecut împreună și nici ce-am făcut – ori n-am făcut! – unul pentru altul, deși au fost și dint-acestea, inevitabile într-o viață de om… și ca să fiu pe linia ce mi-am propus-o, n-am să-ți urez nici „La mulți ani”-ul obișnuit la astfel de ocazii, că mi se pare ușor atins de o inevitabilă umbră de fariseism, și dacă stai și te gândești sincer, cum să-i spui unui prieten care împlinește 70 de ani „Mulți înainte!”, când, oricum, cei mai mulți sunt… înapoi, s-au dus și el știe foarte bine asta?!

Am să-ți spun însă altceva, ca din partea unuia care a trecut de vreo câțiva ani buni pe la cifra 70: am să-ți spun că anii aceștia pot fi ai înțelepciunii de a te împăca cu lumea și cu tine însuți, cu viața ta – doar cu una dintre ele nu se poate! – și că sunt anii în care este bine să nu-ți mai „pierzi” vremea cu lucruri care nu-ți vor fi de nici un folos după… „plecare”. Iar despre cei care vin, câți vor fi să mai fie, să fie suportabili și să ne scutească, pe cât se poate, de umilința neputințelor trupești, că pe cele sufletești le putem ascunde mai ușor. Așadar, curaj și mai departe!… hrana care te-a ținut, Poezia, nu ți-o poate lua nimeni. Pe lumea asta!

Ioan ARDELEANU-PRUNCU

***

Încă din pruncie, de coconi (ce alint neaoș, maramureșean!), între mine, fratele Vasile (plecat prea devreme să restaureze stele rănite) și Echim Vancea, s-au conturat artere, vase organice comunicante, prin care curg, ca un sânge vital, sentimente durabile, cu aura lor ultimă – prietenia.
Aș zice că așa a fost să fie („datul sorții”) să ne naștem în același an (1951), doar în zodii diferite, noi, în Vărsător, el, în zodia Balanței, potrivită firii lui, mereu tumultuoasă, impetuoasă, morocănoasă, (repede trecătoare!), dar de cele mai multe ori bonomă, generoasă, predispusă ludicului – în viață și în poezie. Prenumele familial de Mitru, inexistent în actele civile, i-a fost atribuit în spiritul tradiției, fiind „vândut” de mic, pe fereastră, unei persoane în vârstă, să fie ferit de boli în viață. Răspunde și azi la acest apelativ (secret pentru mulți!), când se întâlnește cu consăteni și în familie. Numele Mihai mi-a fost și mie, prin același ritual, atribuit.
Ne-am născut în același sat, Nănești, pe Valea Izei, labirintul nostru existențial (ca în poezia lui Ioan Es. Pop!), din care n-am ieșit definitiv până în prezent, deși el clamează contrariul, uneori, (la mânie!Bravează, în stilul lui). Dar satul rămâne, pentru cei cu origini rurale, fie și involuntar, matricea, toposul mitologic a celor mai pure amintiri și vise.
Ne-am botezat în aceeași bisericuță de lemn, în jurul căreia „roiește” satul (neamul) de la originile sale ancestrale și ne-a botezat același preot. Școala primară și liceul („Dragoș-Vodă” din Sighet) cumulează doisprezece ani în aceeași clasă, cu aceiași dascăli, în frunte cu unchiul lui bun, fratele mamei, Ion Vancea, căruia îi datorăm în mare măsură orientarea noastră spre literatură, îndeosebi spre poezie. A fost foarte apropiat de cei cu origini rurale, oferindu-ne suport psihologic și intelectual pentru a depăși mai ușor șocul cultural prin mutarea noastră la oraș. Dintre colegii de liceu, cu unii am devenit prieteni pe viață. Fiind mulți, evit nominalizările.
Un moment mai pitoresc s-a produs în noaptea de 18 spre 19 octombrie 1970, la aniversarea ieșirii din adolescență, adică de ziua lui. În spiritul tradiției de cătănie, am organizat cu Gheorghe Pârja alături „vergelul”, adică un chef de toată isprava, cu feciori din sat, după care ne-am urcat în căruțe și ura!! la gară, cu ceterași după noi. Ne-am îmbarcat în tren, fără ca însoțitorii soldați să ne „divulge” destinațiile, considerate secret militar pentru noi, bieți recruți.
După eliberare, au urmat, inevitabil, momente dificile, derutante, în alegerea unui drum în viață. Amănuntele le suspendăm pentru rememorări viitoare. Dar ne-am regăsit repede în viața culturală a Sighetului, eu la Biblioteca Municipală, fratele Vasile la Muzeul Maramureșean, Echim, după câțiva ani de pedagog, zis „Castelanul”, la Liceul Forestier, venise la Casa de Cultură. Au urmat ani efervescenți, implicându-ne în viața culturală, reperul literar fiind Festivalul Național de Poezie, patronat de prietenul mai mare, Laurențiu Ulici.
După plecarea de la Biblioteca Municipală, mi-a succedat ca director, până la „eliberare” (pensionare), precipitată prematur de unii, neinspirați. Nu înainte de a boteza Biblioteca cu numele „Laurențiu Ulici”, mentorul și nașul literar al multor scriitori reputați, azi.
Iată un sumar de coincidențe biografice fericite, remanente în memoria noastră.

Azi, la aniversarea a șapte decenii de viață, Echim Vancea este unul dintre prolificii poeți în spațiul poeziei românești, apreciat de critica literară. Prin felul lui de a fi, cu barba lui de călugăr și poet eretic, este implicit un personaj care refuză conformismul social de suprafață, dedicat exemplar condiției lui de poet și poeziei. Poeți și critici importanți au făcut elogioase comentarii celor aproape treizeci de volume publicate.
Voi extrage câteva dintre considerațiile lor pentru relevanță și pentru o mai corectă percepție și înțelegere a poeziei și a poetului Echim Vancea.
„Vag ironic sau insinuant liric, discursul său mizează pe figurile imaginarului, fără a fi numaidecât metaforizant, și pe oralitate, fără a fi numaidecât colocvial, urmând mai curând echilibrul contrariilor înțeles ca sursă a sugestiei”. Laurențiu Ulici
„El, Echim, ocupă o provincie prin care hălăduiesc numeroase umbre, provincia unor texte printre rândurile cărora umbrele se ițesc cu încăpățânare…” Radu Țuculescu
„Livresc, cu tăieturi severe în marmura cuvintelor, ascetic și agnostic, de un lirism eliberat de inutile butaforii.” Casian Maria Spiridon
„Poezia lui Echim Vancea, în concordanță cu firea-i discret-tenace, aidoma unei tărăgănate melodii ardelenești, astfel încât, după cum notează un comentator, virtuțiile ce nu sar în ochi din „prima”… În calitate de înger căzut, E. V. compune un psalm eretic, în care dă glas firii sale impetuoase, unei exuberanțe goliardice[…]. Obișnuiește a deforma nu fără voluptate, miturile, transcriindu-le pe fila actualității derizorii[…]. Gheorghe Grigurcu
„Sub un titlu jucăuș și ironic, Echim Vancea scrie, de fapt, versuri grave și foarte concentrate în expresia lor metaforică, împinse uneori până în pragul unui fel de ermetism. E și inspirat (mai ales) meșteșugar, construindu-și imaginile într-un echilibru ce se dorește cât mai strict, al asociației spontane (nestrăină de unele cutezanțe avangardiste) și al calcului combinatoriu ingenios, de tradiție modernistă, prin care expresia directă, ca notație și confesiune, e ocolită, cel mai adesea, inteligent și fin.” Ion Pop
„Echim Vancea își pune poezia acestui volum sub semnul sărbătorii, a unei sărbători unice, încărcată de comuniune sufletească și societală. Un ritm liturgic susține pe dedesubt cuvintele acestor poeme ca pe un drum al întoarcerii dintr-un ceremonial străvechi păstrat într-un spațiu specific maramureșean, unde satul nașterii sale (Nănești) devine un punct binecunoscut pe o hartă a unei geografii literare dintotdeauna”. Ion Vădan
„La Echim Vancea, sentimentul eminescian al trecerii vremii se personalizează în ceea ce aș numi o poezie a vecerniei (un cuvânt cu frecvență remarcabilă), a unui octombrie care constituie realitatea și ficțiunea lirică, sursa unei inepuizabile tristeți dar și a speranței pentru că e semnul unui anotimp muribund dar și al amorului…” Ioan Holban
„O carte de poezie rară, care îți face dulce amarul de pe cerul sufletului… și te minunezi de această stranie alcătuire de cuvinte a sufletului pe care ne-o propune Echim Vancea. Din drojdia de viață izbucnește luxuriantă realitatea imaginată, fiecare cuvânt e o diagramă care-și relevă înțelesurile doar celor care își risipesc viața cu voluptate.” Adrian Alui Gheorghe
La mulți ani cu sănătate, cu ispitiri și inspirație, poete, dragule Echim!

Gheorghe Mihai BÂRLEA

***
…din umbra prieteniei, mai mult decît literare, care mă apropie de mai bine de trei decenii de Uncheșu’ Echim, din umbra Maramureșului sub a cărui colosală cupolă mitică ne adăpostim amîndoi, care cum putem, mai la larg ori mai la strîmtoare, din umbra vîrstei care ne ajunge din urmă și ne și întrece, tocmai cînd viața lui a împlinit paisprezece luștri îți spun… Deie-ți Dumnezeu umbră bună pe Pămînt, Uncheșule, mulți ani de-acum înainte!

Vasile GOGEA

***
Cred că Echim Vrancea este unul dintre cei mai valoroși cetățeni de onoare ai Sighetului pe care îi avem (ah, nu l-au declarat ca atare?! Ar trebui să o facă!…). Prin ceea ce a lăsat în urmă în cei 50 de ani de când face cultură, prin opera sa poetică, publicistică, editorială, prin sinceritatea sa, prin felul în care știe să fie prieten.
La mulți ani, cu drag, unchiule Echim!

Teofil IVANCIUC

***

Ce-i 70?! O cifră ce delimitează deceniile de dincoace și dincolo de „umbra” luminii. Este o clipă precum privirea, frunza, sunetul pârâului ce aduce alte clipe, zâmbetul împlinirii, lacrima în sensul ei grav sau extrem al bucuriei.
Îl putem îmbrăca pe 70 în fel și chip, dar cel mai colorat cred că ar face-o chiar el, Echim-ul în cauză, zâmbindu-i și făcându-i cu mâna. Nici hotar de bilanț nu-i 70 în a-i număra volumele publicate (vreo 36, cred), articolele, reportajele, interviurile recenziile în ziare, reviste și antologii literare din țară și străinătate.
Prin toate acestea a încrustat, și încă nu a terminat, în memoria colectivă profilul, frământările, bucuriile, trăirile și manifestările omului în trecerea lui secvențială ca pământean, înfruntând  „cu măreție frumusețea sălbatică a timpului”.
L-am întâlnit prima oară la sfârșitul anilor ‘70 în circumstanțe artistice, ca metodist al Ansamblului folcloric MARA, contribuind la continuitatea la cote înalte a Ansamblului. De atunci ținem legătura abordând și alte subiecte ce țin vie prietenia, discuțiile presărându-le cu expresii din satul fiecăruia, expresii ieșite din graiul curent ce definesc lucruri, îndeletniciri, manifestări ce nu mai au loc, amuzându-ne copios, dar, totuși, însoțite de un iz nostalgic.
Echime prietene, de-ar fi să zăbovesc la „umbra luminii” tale, ți-aș zice să nu te oprești întorcând „Ultima pagina” și, ți-aș mai zice să-ți duci mai departe „umbrele” strălucitoare în corul de „umbre”, să-ți duci argintul bărbii pe „Culoarul Șarpelui” multă vreme și cu același rost, ba, chiar mai strălucitor, întru… SĂNĂTATE și MULȚI, MULȚI ANI, Echime!

Gheorghe MIHĂIESCU

***

Echim Vancea: Poetul patriarh peste două țărmuri a jucat cu Mara!
La vârsta ta, nici nu știu cum să-ți zic, tinere!
În cele 7 decenii ale tale ai izbutit să fii stăpân pe două maluri de apă. Ai Coborât de pe Iza în căutare de Carte. La Palatul Cultural dintre confluențe, ai cochetat cu poezia-n cenacluri, apoi ai trudit aici 45 de ani. Ai învățat MARA să tropotească pe mari scene, apoi te-ai pus cu burta pe carte. Ai fost castelan cititor si stăpân pe o sută și ceva de mii de volume. Vreo 30 de cărți de poezie le-ai scris chiar tu, tinere.
Crai de Curte sau de Casă Veche, ai părăsit Palatul pierdut.
Te-ai retras apoi mai în jos, tot pe apă, pe malul stâng al Tisei, pe câmpul lung de la ţară.
Pământul îl lucrează alții.
Tu, doar citești și scrii.
Până una-alta îți urez… La mulți ani, cu sănătate, Tinere Patriarh al poeziei de la marginea de început a ţării!

Florentin NĂSUI (de pe un Deal din stânga Someșului)

 
***
Nu doresc a stârni multe întrebări din partea consacraților autori de dicționare și istorii literare, nu intru pe teritoriul lor. Ci mă refer la nașterea unei grupări literare la Sighetul Marmației, la care am fost martor, dar și participant. Și care și-a făcut drum în literatura română de se vede și în ziua de astăzi. Eram liceeni în orașul dintre ape, cei mai mulți prunci de țărani veniți la învățătură de prin satele Maramureșului, aici, în urbea de pe graniță. Aduceam cu noi averea de acasă: cuvinte părintești, slova liturgică, dar și miracolul horilor. Ne-am constituit printr-o nevăzută liniuță de unire. Ne-am cunoscut pe nume: Echim Vancea, Gheorghe Mihai Bârlea, Simion Șuștic, Ileana Mihai, Andrei Făt, Lucian Perța, Marin Slujeru, Mihai Nebeleac.

Cred că la început ne-am jucat cu schimbul de cuvinte de pe sate. Și alții care roteau în preajmă. Apoi ne-am regăsit cu șirul de strămoși prin hrisoavele vremii, în diplomele maramureșene. Am deslușit faptul că în acest spațiu istoric poezia nu avea strălucire. Ce ne-a îndemnat spre poezie? În timpul nostru alumn am avut parte de dascăli care au intuit în noi că aveam o aplecare spre acest miracol care adună suflete, împrietenește oameni. Așa ne-am regăsit într-un cenaclu la Casa de Cultură. Cu mentori de nădejde. Cum a fost poetul și pictorul Gheorghe Chivu, care ne era aproape, ori modele literare autohtone cum au fost Alexandru Ivasiuc, Ion Iuga, ori Leonida Neamțu. Vremea a trecut, și generația de care vorbeam a stăruit în poezie.

Am debutat în volum, au apărut aprecieri critice, ne-am întâlnit cu valori lirice din țară. Dintre noi, cei care am pornit la drum, Echim Vancea este cel mai poet. Afirmație pe proprie răspundere! El este un document liric, o operă literară care a început în Maramureș și a urcat în istoria literaturii române. A fost, și a rămas, sincer cu valorile Nordului, pe care le-a distilat în vers cu amprentă proprie și le-a dat întâlnire cu valorile clasice, dar și cu eminenți reprezentanți ai generației anilor 60, când s-au întrupat simbolurile unei viziuni mai curajoase. Poetul Echim Vancea a rămas într-o continuă legătură cu pulsul creației contemporane, mai ales în perioada când a profesionalizat celebrul Festival Național de Poezie de la Sighetul Marmației. Apoi, ca director al Bibliotecii municipale, a lustruit prestigiul cărții. Declara într-un interviu: dacă nu ardea Biblioteca din Alexandria, omenirea era cu cel puțin 10 mii de ani mai avansată! Măgulitor crez.

A îmbrăcat și haina de editor. Dar scrisul a rămas ecranul pe care și-a proiectat frământările, bucuriile, întâlnirile cu cerul și pământul, misterul unic al prieteniei. Pe care îl poartă cu onoare ca un blazon lucitor, dobândit prin timp. Despre lucrurile profunde vorbește cu siguranță, categoric și cu argumente. Dar marea lui oratorie este de sorginte lirică. În poezie, Echim aduce lumea la vorbitor pentru a dialoga cu forma lui de viață din cuvânt. Echim a făcut un pas folositor înafara grupării sighetene, spre binele poeziei, urmând destinul generației sale, cu care s-a armonizat în ideal. Echim este un poet român cu un discurs liric original. Prin el, Nordul liric dă literaturii române unul dintre poeții autentici. I-am apreciat întotdeauna fantezia metaforei și convocarea cotidianului profund în versuri memorabile.

Dacă în armată Echim a apărat fruntariile țării cu arma, că așa era rânduiala stagiului militar, acum, la altă margine de țară, limes a îmbrăcat armura cuvîntului. O parte a liricii sale nu se vrea îmblânzită, ci are orgoliul de a se rosti răspicat, sonor în aula unui timp devenit proprietate personală. Și a venit critica literară, cea fără odihnă și sever sfredelitoare, și a pus lupa pe creația sa. Ca într-un miracol optic, nu se întâmpla fenomenul de mărire, deoarece mare era substanța lirică de la nașterea poemului. Ca pe vremea călugărilor de la sfârșitul primului mileniu. Deci critica nu trebuia să-i mărească țesătura ideilor, întrucât se vedea din depărtare. Este deținătorul Marelui Premiu „Nichita Stănescu” al Serilor de Poezie de la Desești, avându-i ca înaintași pe: Ana Blandiana, Ion Mureșan, Nicolae Dabija, Arcadie Suceveanu, Moshe Itzhaki (Israel), Szentamartony Janos (Ungaria), Adrian Popescu, Adrian Alui Gheorghe și lista este mai lungă.

Mentorul nostru în toate cele, criticul literar Laurențiu Ulici, a constatat în urmă cu un sfert de veac: „Echim Vancea – maramureșean în literă și în spirit, izbutește să-și găsească tonul propriu în interpretarea partiturii optzeciste, relevându-se ca un poet al locului și al timpului său, prin apelul la gramatica post-modernismului românesc, în vogă la acest sfârșit de mileniu.” Sau mai recenta apreciere a lui Ștefan Borbely: „Echim Vancea și-a privit cuvintele cu îngrijorarea omului care asistă la epifania fluctuantă, imposibil de prevăzut prin vreme, a marilor secrete ale existenței. Au fost ani și decenii când aceste cuvinte au izbutit să mențină echilibrul fragil dintre întuneric și lumină, făcând ca viața să fie cât de cât suportabilă.” Și multe alte comentarii care nu încap aici.

Și asta mă face să spun că Echim este cel mai poet dintre noi! Mai știu că Echim, într-o limbă imperială, înseamnă octombrie. Așa au decis astrele ca el să vină pe lume în data de 19 octombrie, în urmă cu șapte decenii, în satul Nănești de pe Iza. Și să fie dar liric și prieten vremii mele. Vremii noastre.
Să ne trăiești frate, de toate anotimpurile!

Gheorghe PÂRJA

***

OCTOMBRIE

Vara se-mprumută toamnei –
îţi spuneam în prima
din cele o mie şi una de nopţi
Gimnstica la locul de muncă
s-a atenuat
(îşi aminteşte soldatul necunoscut
căzut într-un război căruia i-a rămas
credincios).
Între timp bogatul frunziş
a căpătat o altă culoare.

STARE

în veacul acesta ningă-l-ai
nu-i nici pită, nici mălai

în provincie la mine
nu greșesc, încă e bine

printre cărți croind potecă
m-am salvat în bibliotecă

și încet, încet, încet
m-am trezit că sunt poet

optzecist
sau nouăzecist,
scriu sau nu scriu, eu exist

dar din dialog m-abat
starea mea vă fie clară,
de azi sunt foarte ocupat
vreau să învăț limba maghiară

Lucian PERȚA (parodii inspirate de poemele sărbătoritului Echim Vancea)

***

Echim este, pentru mine, firește, martorul. Un martor discret, atent, prevenitor, ca orice martor autentic. Omul din umbră, căruia i s-a oferit șansa de a asista la nașterea unei mari pasiuni. O pasiune atât de mare cât să țină nu pentru o viață, ci pentru o eternitate…
Pe cât de hâtru, de nonconformist și de necugetat în viața de zi cu zi, pe atât de serios, de aplicat și de devotat vocaței sale, în cele poeticești. Un model de consecvență. Chiar și pe patul de spital, el cugeta la opera sa, dregea versuri, se consola cetind și convorbind cu umbrele prietenilor săi, literații.
Va fi crezând în posteritate? Mă tem că nu. O face mai degrabă din credința că înțelept e să sporești talanții cu care ai fost înzestrat, nu să-i îngropi.
LA MULȚI ANI, ECHIME!
Să fii iubit, admirat și respectat ca până acum și mai abitir ca până acum!

Mircea PETEAN

***

Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Membru cu drepturi depline al echipei spirituale maramureșene formată din: poet Echim Vancea, poet Gheorghe Mihai Bârlea, poet Gheorghe Pârja, profesor de română Andrei Făt.
Are mâinile mari și calde și mătăsoase, tandre cu condeiul. A semnat peste 25 de cărți de poezie propriu-zise, nici una lansată. Are numeroase apariții în revistele literare și referințe de specialitate excepționale. Prieteni scriitori – cu duiumul.
Iarna, Echim provoacă o bucurie explozivă copiilor, care-l cred Moș Crăciun, cum apare cu barba-i imaculată – semn că are obraz (zice el). Cu adevărat este un om de onoare, pe care se poate conta. Sunt fericit să-i cultiv prietenia zi de zi, de câteva zeci de ani buni, să fiu la înălțimea exigențelor sale (că de nu…).
De vreo 5 ani se confruntă cu grave impasuri și probleme de sănătate. Dar, continuă să scrie, parcă „la foc automat”, carte după carte, traversând poate una din cele mai fertile perioade de creație ale sale. Se confruntă direct, fără subterfugii, cu grozăviile date, se oferă trăirii lor totale și descrierii lor minuțioase, cunoașterii lor. Mai mult, își îmbogățește universul poetic imaginând noi toposuri lirice și îndrăznește poeme vizionare.
Echim Vancea este o mare personalitate a Sighetului. La Mulți Ani, Echime!

Marin SLUJERU

***

Oare Echim a reușit să culeagă anul ăsta – (în plină criză generalizat – asumată) –  strugurii din curtea casei lui din Câmpulung la Tisa? Cică face un vin bun pe care prietenii lui n-au reușit – încă – să-l consume integral! Cred că și-a rezolvat și aprovizionarea cu lemne de foc! Sau… și-a instalat gazul? El, Poetul, se bate (singur?!) cu viața prozaică și – musai – trebuie să învingă. Prietenii lui se joacă mai mult cu… cărțile și cultivă metaforele. Echim și-a „cultivat” – cred – sustenabil cele șapte decenii de micro/ macro proiecte?!…

Au trecut niște ani (îi tot număra/ numără plutind impasibili pe Iza și Tisa!) de când Maestrul într-ale Poeziei s-a „așezat” la casa lui și-și „clădește” volumele publicate, așezate unul peste altul, zidite ferm, într-o ordine numai de el știută, ca să-i cuprindă proprietatea, s-o izoleze de lume, derutându-ne. A rămas un hâtru, ne garantează că va continua, nu se poate opri, mai are de scris (cel puțin) 20 volume = (cel puțin) 20 de ani.

Încerc să fiu în ton cu Poetul și cu această mult-gratulată (de către prieteni) zi, și-mi permit să-i expediez acest mic „buchet” de cuvinte:
Prietene Echim, știu că ai părăsit Insula noastră cu un gust amar „extras” din apele tulburi care ți-au inundat sufletul în momente nepotrivite. Ai luat „colecția” ta de poeme în bagaje și te-ai dus nu foarte departe de locurile în care ai cucerit inimi și suflete însetate de frumos. „Exilul” tău e un impuls pentru… (de)scris. Legătura ta cu Sighetul este menținută de prietenii tăi care – deși nu te văd prea des – nu te uită și-ți urmăresc umbrele prin toate cotloanele pe care le-ai marcat pe drumul tău secret, nepublicabil. Noi știm prea bine că – periodic – îți (re)scrii rețeta pentru echilibrarea sufletului publicând – respirând.
Noul tău drum de la Câmpulungul de pe Tisa la Sighet și viceversa va intra – probabil – în istoria literaturii nu pentru ocaziile pe care le-ai prins pe traseul ce leagă cele două târguri imperiale ci mai ales pentru un sacrificiu inutil pe care l-ai auto-impus pentru… neuitare.
Să-ți fie anii ce vin mai buni decât suma anilor care ți-au trecut (frumos)!

Ion MARIȘ

 

Foto: Ion Mariș

Etichete
oferta-wise

3 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • La mulți ani, prietene, îți urez de pe malurile Rinului!! Murmurul valurilor sale mi-au amintit de valurile Izei pe care am văzut, o clipă, cum îți flutura barba plină de stele, cred că erau 70 la număr… La cît mai multe!

  • Prieteni,
    Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați transmis urări cu ocazia zilei mele de naștere.
    La rându-mi vă doresc sănătate și împliniri.
    Echim Vancea!

  • Asa cum remarca o onorabila si distinsa doamna, transformand acesti frumosi ani ai maretului poet maramuresan, domnul Echim Vancea, in unitati mai mici de timp, luni, saptamani… minute, secunde, parca in dorinta a fi mai multi. Unitatea de masura a timpului se considera secunda, cu submultiplii si multiplii ei, luni, ani, veacuri, milenii… Timpul este o entitate filozofica, dimensionata pentru fiecare, ducand cu el acest timp, mai lung sau mai scurt, este specific fiecaruia. Nu este ca spatul fizic, cu cele trei dimansiuni fixe ale lui, pentru toata lumea. Evenimentele desfaurandu-se in timp, o notiune absracta, i s-au asociat si acestuia trei dimensiuni: trecut, prezent si viitor. Daca cineva le traieste, ziua de maine devine azi, iar cea de azi va deveni ieri. Omul esta de fapt prizonierul zilei de azi, intr-o exprimare mai mare, el nu traieste nici „maine”, nici „ieri”, ci numai „azi”. De fapt el traieste secvential prezentul si, mai mult, instantaneul acestuia. El nu poate calatori nici in viitor (doar prin ganduri si proiecte, care pot sau nu pot ajunge prezentul) si nici in trecut. Viitorul vine spre el prin instantanee ale prezentului, in laboratorul caruia se transfora si apoi se trec in depozitul trecutului, de unde nu se mai por suprima nici de creatorul lor. Omul nu se poate deplasa nici in viitor, nic in trecut, ci ramane mereu prizonier instantaneelor prezentului, pentru ca, de la un moment la altul, se pot produce multime de modificari majore. In acest fel Urarile frumoase si sincere de „La multi ani”, sau „mult succes in…, sunt dorinte sincere, exprimari pentru viitor, de a deveni prezente in viata celui caruia i se fac, de a se bucura de ele. Ele pot insa sa se realizeze sau sa fie blocate de atatea evenimente posibile, mai apropiate sau mai departate. Acete urari se fac fara a contabiliza cati ani sunt in urma si cati ar putea fi in fata, ele cuprind momente si nu etape de viata, dar care pot deveni etape. De aceea, nu e gresit daca spunem unui batran de 100 de ani „La multi ani”, in conditiile pezente de viata el nu mai poate avea in fata tot atatia ani. Dar, chiar daca dupa aceasta urare de viitor mai traieste doar o zi, urarea este binevenita, obisnuita si de respect, pentru ca a facut viata mai lunga „in ani”, ziua fiind in acel sistem de masura a timpului unde se gaseste si anul. Nu-i poti ura cuiva decupari de „ani intregi” in continuare, pentru ca ar jena viitorul, cu perspectivele lui De aceea sunt frumoase aceste traditii, aceste urari sincere, pentru viata, pentru succese, pentru altele, la orice varsta si, imputarea ca ele se fac, ca nu stiu ce ar reprezenta, straina de ele, ar putea aduce o nuanta de jignire a acestora si nu e frumos. Gh. Barcan.

oferta-wise