Actualitate Editorial

La schimbarea primarului (autor, Teofil Ivanciuc)

image_printPrinteaza

Cel mai slab primar din istoria Sighetului – conform părerii majorității cetățenilor, adică Horia Scubli (cel care ne-a lăsat ca principală moștenire un „Cui”, un „Scaun” și grătarul „lacătelor iubirii”), și-a încheiat mult prea lungul mandat. Îi urăm odihnă plăcută în continuare și spor pe Facebook!

După o noapte dramatică, precum cea de la prezidențialele cu Mircea Geoană din anul 2009, renumărarea voturilor pentru funcția de primar a dat până la urmă câștig de cauză avocatului (și fostului prefect) Vasile Moldovan (PSD, Coaliția pentru Maramureș), care a obținut 3832 voturi, adică mai mult decât propria formațiune politică, ceea ce spune multe…

Marele perdant a fost avocata Daniela Onița-Ivașcu (PNL), care și-a văzut spulberat visul la o diferență de 48 de voturi – aceasta fiind votată de 3786 cetățeni. Aflată permanent în campanie electorală încă de prin 2015 (de când susținea publicația „Sigheteanul”), cu o ambiție uriașă, aceasta a investit enorm în încercarea de a câștiga votanții de partea sa, ceea ce i-a și reușit, într-o bună măsură. A oferit premii elevilor și consultanță juridică gratuită, a fost prezentă la toate manifestările posibile, i-a adus la Sighet, să o susțină, pe Rareș Bogdan și Ludovic Orban (mai câștigați eram cu toții dacă Orban ar fi semnat un cec de 1 milion euro pentru asfaltarea unor străzi, cu promisiunea că – de va fi aleasă – guvernul va sprijini-o și mai substanțial în demersurile sale!), s-a pus bine cu cea mai mare parte a presei, și-a făcut o emisiune live pe Facebook etc., dar a greșit, printre altele, prin felul îndoielnic cum a preluat și apoi a gestionat organizația locală PNL (astfel că mulți liberali au votat contra sa!), dar și prin masiva supraexpunere, ea obținând în final mai puține voturi decât partidul însuși…

În următorul pluton de alergători, la mare distanță față de cei doi, au intrat, tot umăr la umăr:

Profesorul și gazetarul Nicolae Iuga (Pro România,1252 voturi), apreciat de o parte a electoratului pentru bătăliile duse în Consiliul Local pentru renunțarea la serviciile Vital, desființarea Poliției Locale, concesionarea controversată a unui teren de pe Pietonală și altele.

Următorul învins a fost agentul imobiliar Vasile Hodor (USR-PLUS, 1146 voturi), care a vrut inițial să candideze din partea unei coaliții locale apartinice formată din ONG-uri. Răzgândindu-se, el s-a propulsat, dubios, pe ultima 100 de metri, ca și candidat USR, acesta desființând proiectul inițial conform căruia partidul ar fi mers la alegeri doar cu lista de consilieri, la primărie urmând a-l susține pe independentul Sorin Rednic. Puciul lui Hodor a provocat nemulțumiri și demisii ale unor membri marcanți din cadrul organizației, ceea ce a contat, cert, la urne…

La diferență de un singur vot s-a clasat Sorin Rednic (candidat independent, 1145 voturi), secretar al primăriei și fost prefect, cu siguranță cel mai bine pregătit dintre toți candidații, însă rămas singur (de fapt susținut de fantomaticul Partid Ecologist Român, lucru care nu a prea ajutat). Probabil acesta nu a reușit să convingă că are în spate o echipă capabilă să implementeze uriașul său proiect de renaștere a urbei.

Penultimul clasat, cu 541 voturi, a fost foarte tânărul Gabriel Filipciuc (29 de ani!) de la PMP, fiu al fostului primar țărănist Gheorghe Filipciuc, perceput mai mult ca băimărean decât ca sighetean, ceea ce, desigur, l-a dezavantajat serios.

Lista candidaților a fost încheiată de Gheorghe Giurgi de la ALDE, fost director la ”Urbana” în vremea Eugeniei Godja, care a reușit să seducă doar 144 de alegători…

Meciul s-a încheiat, dar primarul ales va avea o misiune foarte grea, fiind susținut de un PSD minoritar atât în Consiliul Local cât și în Consiliul Județean și aflat în opoziția guvernamentală.

În plus, municipiul se află într-o situație jalnică, cu infrastructura la pământ, venituri modeste, datorii mari, contracte împovărătoare cu Vital și Herodot, o zestre edilitar-publică alcătuită din clădiri seculare ce se năruiesc, cu un aparat funcționăresc supradimensionat, care, din cauza salariilor imense votate în vremea administrației de tristă amintire H. Scubli, înghite 80% din buget…

Îi urăm succes noului primar Vasile Moldovan, sperând – pentru binele și viitorul Sighetului!, că va reuși să realizeze cât mai multe din cele promise în campania electorală!

Teofil IVANCIUC

oferta-wise

4 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Faptul ca domnul Moldovan a obtinut ( la Primarie) mai mult decat partidul ( la Cons Local ) se datoreaza in principal voturilor minoritatii maghiare ( UDMR a avut 791 de voturi la Cons Local). Voturi previzibile, alianta dintre PSD si UDMR fiind constanta la locale din 2000 incoace.
    E totusi de mirare scorul mic al UDMR ceea ce denota o prezenta mica la vot a minoritatii maghiare din Sighet, ceea ce ar trebui sa dea de gandit liderilor acestei formatiuni. De aici si victoria foarte stransa a candidatului PSD, altfel ar fi castigat detasat in contextul dat.
    Confirm analiza din text asupra situatiei ciudate din PNL Sighet, o forma de schisma interna care va trebui neaparat rezolvata in viitoriul imediat, altfel dreapta va ramane slaba la Sighet. Interesant e ca scorul PNL de duminica nu a fost rau, dar ramane neclar care categorii de electorat au putut fi atrase in timpul campaniei, alegatorii propriu-zis de dreapta fiind mai degraba sceptici cu oferta locala PNL.

  • Sunt absolut convins că PNL ar fi avut o victorie fără drept de apel daca promovau un alt candidat, cu valori și mod de comunicare diferite, dreapta, ca și stanga, nu duce lipsă de astfel de oameni. Până atunci vor rămâne cu o problema structurala. Toate partidele au arătat în această campanie că au probleme interne care le-au împiedicat și le împiedică in continuare sa performeze…iar unele din aceste probleme nu pot fi inlaturate altfel decât prin măsuri dureroase, dar pentru asta trebuie hotărâre și viziune. Dar doar atunci vor putea atrage oameni noi, care vor sa se implice fara alte interese în viața politică a cetății.

  • Cred ca scorul strâns dintre primii doi candidați se datorează în mare parte vechii administrații! Dacă nu aveam in oras un primar inexistent, provenit de la PSD, electoratul sighetean s-ar fi îndreptat mai mult spre acest partid, însă din cauza prestației slabe, electoratul de stanga-centru s-a răzbunat pentru acești 4 ani de stagnare provocat de executivul de care azi-maine, scăpăm! O alta cauza care a furat din electoratul psd-ist, este apariția în politică locală a ProRomamia, partid condus de cei doi vechi si actuali consilieri locali, Nicu Iuga si Gavrilă Mihali, cărora s-au alăturat alti candidați pentru CL, oameni cunoscuți în oras cu o prestanță profesională si de comportament exemplară, au rupt mult din voturile simpatizanților PSD, nemulțumiți de fostul primar! A treia cauza si cred ca cea mai importantă este scarbirea electoratului fata de politica locală, regională si națională! Multi s-au săturat să tot voteze candidații celor două partide care s-au perindat pe la conducerea orașului si s-au îndreptat spre partide noi care in total au câștigat 4000 de voturi, văzând in ele o nouă speranța pentru Sighet! Peste 4 ani lupta se prevede a fi mai strânsă între mai multe partide, nu numai între cele două, totul depinde de prestanță consilierilor locali proveniți de la cele 3 partide care au cate doi reprezentanți in CL! Mi-aș dori ca acestia sa puna mai presus interesele orașului decât cele de partid si atunci, sigur va fi o mulțumire mai mare in randul populatiei locale! Le dorim succes noilor aleși!

  • Avem primar ales de 10% din Sighetenii cu drept de vot, vai și amar de a noastră democrație. Nu s-a ținut cont de proiecte de idei de investiții nici măcar nu a interesat doctrine politice, lupta s-a dat între două grupări de interese economico – financiare locale

oferta-wise