România a trecut prin multe urgii și cu războinicii ei viteji a depășit greutățile, „a ieșit mereu învingătoare”, în mod miraculos. Au fost inundații și cutremure, au venit peste noi năvăliri cotropitoare: aici ne-au găsit, dar ne-am apărat, am rămas pe aceleași spații și ne-am dezvoltat, iar acele rele s-au dus, au trecut și au dispărut.
Au fost și altă dată epidemii cumplite, date tot de viruși necunoscuți și cu o lume medicală aproape inexistentă atunci, care ne-au împuținat destul, dar tot noi am rămas, învingători. Așa a fost cu epidemia cumplită de „ciumă”, în care cei scăpați odată de ea deveneau imuni și adunau cadavrele de prin casele și locurile pe unde „cădeau” și, fără teamă, îi transportau la grămadă și apoi îi aruncau în „gropi comune”, aruncând var nestins peste ele. A dus cu ea, această epidemie, o parte din populația țării, ce reprezenta jertfele umane care, prin lupta cu epidemia, au făcut ca cei ce au rămas să ducă viața cu rosturile ei mai departe, în refacere și dezvoltare, sub toate aspectele. A fost și epidemia de tifos exantematic, în timpul primului război mondial, cu cca 300.000 de morți, dar am învins-o și pe acesta, ca și pe nemți și, încetul cu încetul ne-am refăcut, am regenerat.
Au trecut apoi peste noi cele două războaie mondiale, cu jertfele lor, cu câștigarea și pierderea de teritorii, după dorința celor mari, în ambele fiind în final câștigători. Apoi, a urmat năpasta cea mare care ne-a cuprins, a unei ideologii de dictatură comunistă, după al Doilea Război Mondial.
În acele vremuri, de mare prigoană, a urmat prima dislocare masivă a unei mari mulțimi de oameni de pe pământurile lor, de la casele lor, prin masive deportări și, mai ales, milioane de oameni au fost trimiși în temnițe pe tot curinsul țării, sau în lagărele muncilor de exterminare, construite în acest scop. Temnițele, „Canalul Morții” și „Stufărișurile Dobrogene” au înghițit sute de mii de victime, făcute de torționarii vremii. Cei uciși și exterminați, au fost aruncați apoi tot în gropi comune, prin locuri necunoscute, de nimeni știute, cum s-a facut altădată și sub „domnia ciumei”, care acuma a avut însă eșarfa roșie. Au rămas însă unii și prin albia „Canalului Morții”, a „Magistralei Albasre” („Roșii”!), apele căruia n-au reușit și nu vor reuși niciodată să-l spele de sângele atâtor victime. Dacă atunci gropile comune aveau motivația de a proteja populația, celelalte erau determinate de o criminalitate comunistă.
Dar, am izbutit, cu multă mobilizare, jertfe și vărsare de sânge, să înlăturăm odiosul regim, fiind admirați de o lume întregă, în prima revoluție din lume transmisă la televiziune. Simpatia și ajutoarele au fost masive, dar nu s-a continuat lupta cum trebuia, „ne-am oprit din drum”. La butoane au rămas aceiași, prin diversiune și crime, doar cu epoleții și denumirile schimbate, sub conducerea și influența malefică a aceluiaș „liber cugetător”. În acest fel, s-a ajuns la o distribuție fărâmițată a economiei, apoi la distrugerea ei, prin falsul proces de privatizare, beneficiarii de azi fiind, mai ales, politrucii de ieri. Încetul cu încetul, s-a format acea categorie de „hoți”, „corupți”, care au dezvoltat până la urmă „tâlhăria”, hoția făcându-se pe față, prin Legi cu destinație. Acestea au obligat românii să-și părăsească iar țara, să ia drumul pribegiei multe milioane de oameni, împrăștiindu-se prin toată Europa, Anglia, peste Ocean și cine știe mai pe unde. După primele drumuri spre închisori, spre moarte, a milioane de oameni, de mai înainte, a urmat acest exod și mai amplu, al doilea din lume, dupa Siria, milioane de români, cine mai știe câte, fiind alungați să plece din țară peste frontiere, pentru a găsi mijloacele de trai necesare și care în țară le-au fost refuzate de hoția masivă, fără margini, tot „fără frontiere”. Cu bolizi de cea mai nouă și bună marcă, cu mâinile încărcate de ceasuri de ultimă modă, de zeci de mii de euro, cu brățări și coliere diamantine, de o strălucire orbitoare, și altele, aceste obiecte moarte, făceau contrastul cu vietatea întunecată a purtătorilor acestor bogății nemăsurate, nemeritate, obținute prin furtișag.
Acest „fenomen” rupe țara, acasă rămânând copiii și bătrânii, cei apți de muncă, uneori familii întregi au umplut lumea. Cum era și firesc, multe tragedii s-au produs neîntârziat, cu copii dispăruți, neșcolarizați, înecați în ape, abuzați sau uciși, bunicii lor neputându-i supraveghea, să-i păzească de rău; cu atâtea victime pe șosele, în drum de acasă sau spre casă, pentru nevoi sau întâlniri familiale, cu familii dezmembrate! Așa cum pentru victimele comunismului, informatorii erau asociați în crime și ucideri, cu torționarii de altădată, corupții, hoții și tâlharii de azi sunt asociați în toate aceste tragedii ce s-au produs și se mai produc asupra romaânilor.
Ca și cum aceste nenorociri nu erau de ajuns, a venit peste noi și această pandemie cumplită, cu întoarceri obligatorii acasă a milioane de oameni, infectați, izolați sau în carantină, veniți spre casă pe rute de noapte, alese și supravegheate, mai ales cei rămați fără locuri de muncă, fără casă și mijloace financiare. Sentimentul de familie unită, în bine și în rău, depășește uneori orice motive de pericol, oricât de mari și se caută reunirea familială, peste toate pericolele, peste toate greutățile, granițele. În cazul acestor acțiuni forțate, este firesc să apară și alte victime, asociate și cu acest atât de periculos coronavirus ucigător, cu atâta forță de răspândire. Aceiași vinovați și pentru „retur”, sunt cei formați și proiectați după 1946 și a odraslelor acestora!
Fondul Monetar Internațional s-a înființat în 1944, cu 188 de state membre. Era dupa un război nimicitor și se impunea imperativ organizarea unei Instituții financiare, pentru a veni în ajutorul celor mai afectate state de teribila confruntare, indifernt că au participat la război sau au fost doar victime, ori au fost afectate greu în diferite relații economice cu state în confruntare. România este și ea stat membru al FMI, a avut relații bune cu Fondul și a accesat diferite împrumuturi.
După mulți ani de acivitate cu mare influență, șefa acestuia, D-na Christin Laggarde, face o constatare și a ieșit cu o exprimare șocantă în public, în iulie 2018 : „Bătrânii trăiesc prea mult și este un risc pentru economia globală, trebuie făcut ceva”!! (Publicată în 24 martie 2020, anul curent, în întâmpinarea pandemiei!). S-au pronunțat mulți asupra anunțului surpriza, cu privire la agresivitatea acestui anunț, cu care pune în relief problema. Este un anunț cinic, prin care acuză viața, îi acuză pe bătrânii care mai trăiesc, și-i învinuiește, spunând de ce trăiesc atâta. Cu atât mai crudă este exprimarea „abuzului de a trăi”, cu cât vine din partea unei doamne; oare Domnia sa are bătrâni, are copii, a dat viață? La cât o fi calculată lungimea acesteia, „permisa”? „En garde, bătrânilor!!” Care se consideră că este vârsta limită și cum crede că s-ar putea realiza acest „proiect”? Evident, numai restricția de a nu mai purta baston nu ar fi suficientă! De ce nu se întreabă și de ce se sting așa de mulți oameni cotizanți, fără a beneficia măcar de o lună de pensie, deloc bătrâni; de ce mor așa de mulți copii cu zile și să încheie la fel: „trebuie făcut ceva”.
Această „prevedere” este contrară și unui „circuit” uman firesc: sunt mulți care mai târziu, la bătrânețe, dau mari valori umanității, în domeniul artistic, cultural, știintific ș.a. De exemplu. Despre Johnn W. Goethe s-ar putea spune că: de avea vârsta lui Eminescu, era un necunoscut, în modestie, iar Eminescu, dacă ajungea la vârsta lui, era unul din cei mai mari poeți. Tot așa Michelangelo, Brâncuși, A. Eintein ș.a. au realizat opera de mare valoare, la o vârstă înaintată, mai bătrâni. Lumea nu era mai tânără, atunci, fără ei, dar în mod sigur mai săracă! În multe domenii, „bătrânii” dau valori imense lumii.
Îmi vine în minte dictonul binecunoscut:
„Cei ce nu au bătrâni, să-și cumpere!”
precum și „cântecul” bătrânilor, trist, dar demn:
„Bătrânețe haină grea, ce n-aș da să scap de ea”.
Oricum, se vede de aici că acești „bătrâni” nu se leagă cu disperare de viață.
Se știe că lumea este foarte polarizată în aceste vremi. Am mai putea reține o informație: se spune că 1% din populația globului deține 99% din veniturile acestuia, iar cei 99% cu ce a rămas, 1%! Spre care „bătrâni” se îndreaptă oare, avertismentul? Evident, spre aceia unde sunt mai mulți, în grupul celor 99%. Cei din 1% au puțini bătrâni și sunt cu sacoșele pline! Oare pentru situația „globală financiară și econimică” n-ar trebui să-și îndrepte atenția spre cei 1%, nu neapărat bătrâni? Acolo este masa globală financiară și de acolo vine sărăcia, „problemele economice globale”!
Altfel, acești bătrâni acuzați, cu zilele lor, nu sunt pomanagii. Persoanele obișnuite, talpa țării, nu cele speciale, încărcate de „specialități” de tot felul, pe lângă salarii și pensii uriașe, cu mari consumuri financiare, pe oriunde or fi, cinstite sau necinstite, ceilalți au muncit mulți ani, 40 sau mai mulți, în care au cotizat cu regularitate, lunar, sume depuse în depozitul statului. Dacă aceștia le administrau bine, cuantumul lor creștea semnificativ și cum pensia este evaluată cam la 40% din salariul mediu, deci pentru un an de pensionare ar fi necesari doi ani de depuneri și ar ajunge pentru 20 de ani de pensionare. Adunați la cei 64 de ani de la data pensionării, ar urma o „batrânețe” în jur de 84 de ani! Sunt puțini care o ating și mult mai puțini care depășesc această vârstă, acuzată cu bătrânețea, cred.
Bizareria este dată mai ales și de faptul că atunci când ridici prima pensie, fondul tău de depuneri este nul. Oare cine a luat, cine a furat banii de acolo, depuși atâția ani, pentru bătrânețe? Am auzit că ar fi state în care tot ce depui acolo, acolo rămâne și crește, într-un cont al tău, pe care poți să-l controlezi și, în final, când nu mai lucrezi și treci spre bătrânețe, decizi tu dacă-ți ridici toți banii și ți-i administrezi cum știi, sau ridici lunar diferite tranșe, controlul fiind tot al tău. În caz de deces, disponobilul bancar rămâne soției sau copiilor, așa cum nu se întâmplă la noi, sumele rămân bun pierdute.
Teribila afirmație de la acest înalt for financiar, parcă vine ca o blestemată prevestire, care s-a și concretizat în realitatea vieții destul de repede, prin această nenorocită pandemie, care face ravagii în lume, preferând în „consum” bătrânii, mai ales, cei mai vulnerabili, într-o largă majoritate, fiind și de drept într-o astfel de situație. Vorba aceea:
„Ei și-au trăit traiul și și-au mâncat mălaiul”!
Pandemia, însă, n-a ales numai pe bătrâni pentru consum și traumatizează tot ce întâlnește în cale, pe cei mai expuși luându-i cu ea. Mai bună este situația în țările în care s-au luat măsuri ferme mai repede, nu chiar de la început, pentru că apariția a fost oarecum mascată și totul a fost nepregătit, dar am putea spune că printre ele se află și România.
În acest fel, s-ar putea ca înaltul For Financiar să-și revizuiască concepția și să revină la vechiul dicton, să caute „bătrâni”, fie și numai ca model de existență umană, pentru că ei se vor împuțina drastic!
În situația dată, cu groaznica ei prezență, izolarea în cel mai mare grad posibil, „acasă”, „domnească”, (dacă ne gândim la altfel de izolări celulare, criminale, de altădată, ținta fiind distrugerea), disciplina și respectarea întocmai a regulilor de comportament, stabilite de specialiști și de cei în drept să le organizeze, este obligatorie și responsabilă, fiind singura șansă de supraviețuire în lipsa unui remediu, în afara unui tratament formal, simptomatic, sau asimptomatic, la grămadă.
Gheorghe BĂRCAN
fost elev al Liceului „Dragoș -Vodă” din Sighet
Minneapolis, 04.04.2020
Cu ajutorul dumneavoastră, am reușit să citesc un articol minunat, plin de învățături. Vă dau perfectă dreptate. Bătrânii sunt oamenii cei mai de preț. Noi, tinerii, doar de la ei am putut afla informații prețioase despre trecutul nostru. Cred că fiecare copil sau adult își iubeste bunicii pentru faptul că a învățat de la ei o mulțime de lucruri interesante, fiind mereu acolo pentru ei atunci când părinții nu au putut. Am rămas impresionată de articolul dumneavoastră și sunt de părere că vârstinicii constituie valoarea țării noastre, fiind singurii care ne-au transmis tradițiile, istoria neamului, cei care au învățat ce înseamnă viața cu adevărat și nu au ezitat nicio clipă să ofere un sfat bun din experiența lor. Vă mulțumesc pentru că mi-ați dat ocazia să citesc atâtea informații și vă doresc multă sănătate pentru a scrie în continuare asemenea articole valoroase.
Trist dar adevarat, articolul este o radiografie reală a contemporanitatii, a vieții actuale, a chinului de a te menține pe linia de plutire! Aveam toate „relele” trecute prin scurta istorie de dupa razboaie, poporul roman s-a invatat cu greul si întotdeauna a știut să iasă din situații critice, nici o urgie nu l-a pus la pământ, nici chiar perioada cand mare parte din oamenii cei mai de vaza, intelectualii tarii, au fost chinuiti prin lagare si beciuri comuniste, multi dintre ei pierzandu-si viata, altii avand norocul sa traiasca dar cu sechele devastatoare, ce i-au urmarit toata viata! Le-am avut pe toate, nimic nu mai lipsea din „rele”, asa credeam pana a aparut acest coronavirus ucigas, umpland paharul urgiilor, care s-au abătut asupra bietului popor roman! Acum ne luptăm si cu acest dușman invizibil, care ne-a gasit nepregatit in aparare, ne-a gasit doar cu vointa de a lupta si de a invinge flagelul mortii, ce bantuie prin spitale, care nu alege si nu face diferenta, intre bogat si sarac, roman sau de alta nationalitate, tanar sau bătrân, el ataca si ucide, este fara mila si cuprinde tot mapamondul! Sunt sigur ca-l vom învinge, maine, poimâine, peste o lună, peste un an, dar îl vom starpi! Nu stiu cine va ramane sa jubileze la victorie, dar stiu sigur ca omenirea își va relua cursul si poate bătrânii, nu o vor asculta pe șefa FMI-ului si vor rămâne mai departe, bunici, strabunici sa bucure nepoții, ca fara acei de varsta a treia, nu se poate traii, vorba si sfatul lor are valoare deși nu sunt doriti printre cei tineri, multi sunt invidiosi, ca le ia aerul de la gura!
Vom depăși si aceste momente critice, bătrânii au fost ,,arestati” va veni timpul eliberării si sunt sigur că toată lumea se va bùcura, indiferent că-i tanar sau bătrân!
Domnule profesor Gheorghe Bărcan, imi place ca nu ati menajat pe nimeni, ati arătat urgiile care au venit peste români, poate gresesc, dar trebuie să spun, nu ma pot abtine, exista un nou pericol, acela al sărăciei ce vine cu pași repezi peste români, dezastrul economic va duce tara in haos, vor apărea hotiile si jaful, criminalitatea va creste, lupta pentru supraviețuire va fi cruntă si, tare imi este frica ca cei care vor suporta umilința, vor fi tot bătrânii, care in mare parte sunt neajutorați, traiesc din pensii de mizerie, supraviețuiesc de azi pe mâine, ei, sigur vor fi victime, ca astăzi, puțini se gândesc la ei!
Eu va doresc viata lunga, nu asa cum ne doresc magnatii lumii sau unii dintre politicieni, care au uitat ca si ei au părinți si bunici si ca aceștia au muncit o viata intreaga, ca tinerii de azi sa poata sa trăiască, aici in tara sau in strainatate si tot aceștia i-au educat, bine, rau, dar nu le-au spus niciodată sa urască!
Le multumesc mult celor doi „laudatori” ai mei, unul cu o vocea mai avantata, mai tinereasca, altul mai matur, cu intelepciune si temperarea varstei, amandoi insa exprimand realitatea in care traim, cu sinceritate, in besmetica si haotica ei desfasurare in prezent si cu speranta (foarte important!) ca nu ne vom da batuti si vom castiga aceasta cumplita batalie. Cei de maine vor admira crancena lupta dusa, cu sacrificii necesare, asa cum spunea intr-un discurs demn (al patrulea din viata dansei, toate in prezenta unor situatii grele, de cumpana) distinsa Doamna, Regina Marii Britanii; chiar daca vor ramane ceva mai putini si cu „batranii” mai mult imputinati, ei neavand munitie pentru un astfel de adversar, daca le va inta in curte, in casa! Sa aveti grija, sa va paziti si sa va ajute si Domnul, sa treceti cu bine peste aceasta mare primejdie, care, intamplator sau nu, vine tot din zona rosie! Doamne ajuta!
Distinse domnule profesor, textul dumneavoastra este frumos, dar se intemeiaza pe o grava premisa falsa.
Christine Lagarde nu a spus niciodata ceea ce pretindeti dumneavoastra ca ar fi spus. Nu exista nici o inregistrare oficiala a acestei afirmatii, ci doar deturnari care au circulat din gura in gura, iar asta nu doar de acum. Cu ani in urma, ea s-a exprimat, ca multi altii, in privinta imbatranirii populatiei in tarile dezvoltate, ceea ce este o constatare generala si evidenta. Oamenii traiesc mai mult, iar asta e un lucru foarte bun. Dar asta pune o presiune suplimentara pe sistemele actuale de pensii, care nu sunt adaptate unei sperante de viata care merge in unele tari pana spre 85-90 de ani. Da, trebuie facut ceva, pentru ca un sistem de pensii pentru o speranta de viata de 70 de ani nu face fata platirii unor pensii onorabile acestei categorii speciale a semenilor nostri. E nevoie sa regandim in toate tarile sistemele de pensii si modul de trai, iar asta e o provocare pentru toti guvernantii.
Prin urmare, e o grava falsificare sa interpretati fraza intr-un sens eugenic si sa construiti un intreg esafodaj pe aceasta idee falsa.