Actualitate Cultură

O carte scrisă din suflet pentru nobilii români din Marmația!

image_printPrinteaza

Filosoful român Acad. Alexandru Surdu este un împătimit al Maramureșului. A descoperit această Țară mai întâi prin intermediul prietenilor săi, ambasadorul Ion Bălin și Acad. Valentin Ionel Vlad, fost președinte al Academiei Române, iar mai apoi și prin alți intelectuali originari din Maramureș. Apoi Acad. Alexandru Surdu a creat o Școală doctorală la Baia Mare, a venit frecvent în Maramureș și a fost fermentul unor evenimente academice de mare anvergură derulate aici, încât a părut ceva firesc ca să i se confere în timp titlul de cetățean de onoare al mai multor localități, precum și al județului Maramureș. De fiecare dată – fie că s-a aflat la Săliște, Dragomirești, Giulești sau Petrova – filosoful nostru și-a notat impresiile și reflecțiile, acestea constituind substanța unei cărți publicate recent, intitulată Ordinul Cavalerilor Marmațieni (Ed. Ardealul, Târgu Mureș, 2020).

De notat că, atunci când se referă la Maramureș și la maramureșeni, Acad. Alexandru Surdu preferă să folosească termenii mai vechi, de „Marmația” și respectiv „marmațieni”, ultimul poate uitat azi ca noțiune colectivă, dar în uz în documentele locale românești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Vicarul Maramureșului Tit Bud de exemplu își adresa „Circularele” sale către preoții „marmațieni”, nu maramureșeni.

Cele patrusprezece eseuri din cartea domnului Acad. Alexandru Surdu se referă cu precădere, așa cum se vede și din titlu, la Ordinul „Bogdan – Dragoș” al nobililor români din Maramureș. Asociația „Bogdan – Dragoș” a urmașilor familiilor nobile române din Maramureș a fost înființată în anul 2015, din inițiativa fostului președinte al Academiei Române, regretatul acad. Ionel-Valentin Vlad, originar din Maramureș. Această inițiativă a fost preluată și dusă mai departe de către vicepreședintele Academiei Române Acad. Alexandru Surdu, care este și Președintele de onoare al Asociației. Considerăm că, aici, ar trebui să răspundem la întrebarea: de ce este necesară în prezent o astfel de Asociație?

În primul rând, este evident că Uniunea Europeană de azi este condusă la vedere de către birocrați obscuri și mediocri, numiți iar nu aleși, prizonieri mentali ai ceea ce se numește „political correctness”, nu de personalități politice puternice, exponente ale unor valori naționale și ale unor tradiții europene comune ale tuturor națiunilor care alcătuiesc Europa propriu-zisă. De aceea, există azi o nevoie reală de a ne întoarce (în plan imaginar desigur) spre Evul Mediu, spre unele valori comune anterioare apariției constelațiilor de valori naționale moderne, iar una dintre aceste valori comune medievale ar fi nobilitatea, caracterul nobil al elitelor conducătoare.
Multe personalități contemporane ridicate dintre diferitele popoare ale Europei își caută azi ascendențe nobiliare medievale, cu un sentiment justificat de mândrie, ca pe veritabile rădăcini identitare. Iar din acest punct de vedere noi, românii maramureșeni, nu suntem cu nimic mai prejos. Și noi avem o mulțime de familii nobile, recunoscute ca atare încă din timpurile vechi, din veacurile XIV – XV, recunoaștere făcută prin diplome nobiliare emise de către regii din dinastia de Anjou, mărturie în acest sens stând între altele prețioasa colecție de Diplome publicată de către Ioan Mihalyi la începutul secolului trecut.
O Asociație de acest fel are drept obiective precum: cunoașterea și aprofundarea istoriei medievale a Maramureșului, respectiv a Diplomelor Maramureșene, susținerea unei confrerii nobiliare bazată pe cultura nobililor români maramureșeni din Evul Mediu, educarea membrilor săi în spiritul valorilor nobiliare maramureșene, a onestității, a respectării cuvântului dat și a sacrificiului de sine pentru țară și pentru credință, realizarea unor publicații periodice referitoare la familiile nobile române etc. Trebuie avut în vedere că, la început de secol al XIV-lea, se știa că nobilii români din Maramureș erau mai vechi pe acest teritoriu decât locuitorii maghiari și că ei stăpâneau un număr de optzeci și patru de sate, în timp ce Regalitatea maghiară a înființat ulterior în Maramureș doar cinci localități, numite „orașe de oaspeți regali” (Hust, Vișc, Teceu, Câmpulung și Sighet). Apreciem că este cazul ca acest lucru să se cunoască documentat și ca nobilitatea românilor maramureșeni să fie acceptată alături de familiile de origine nobilă aparținând altor naționalități, de familiile nobile europene în genere.

În prezent Asociația „Bogdan-Dragoș”, în baza căreia ființează și Ordinul Cavalerilor Marmațieni, are o serie de participări notabile la multe activități de ordin cultural și academic, este implicată în organizarea de simpozioane, în editarea de reviste, în susținerea construirii unei biserici noi la Mănăstirea Dragomirești sau în ridicarea unei Cruci metalice de dimensiuni impresionante, luminată pe timp de noapte pe un deal din apropierea orașului Săliștea de Sus, un veritabil monument comparabil cu binecunoscuta Cruce a eroilor de pe Muntele Caraiman – toate acestea și multe altele fiind consemnate cu puternică dăruire afectivă în cartea de față a Acad. Alexandru Surdu, o veritabilă monografie a Ordinului de la înființare până în prezent. Scrisă de un om care (se vede clar din texte) iubește profund vechea Țară a Marmației, o Țară în care autorul mărturisește că și-a aflat partea sa de cer.

Prof. univ. dr. Nicolae IUGA

oferta-wise

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Domnul Profesor Nicolae Iuga afirmă următoarele: ”Trebuie avut în vedere că, la început de secol al XIV-lea, se știa că nobilii români din Maramureș erau mai vechi pe acest teritoriu decât locuitorii maghiari și că ei stăpâneau un număr de optzeci și patru de sate, în timp ce Regalitatea maghiară a înființat ulterior în Maramureș doar cinci localități, numite „orașe de oaspeți regali” (Hust, Vișc, Teceu, Câmpulung și Sighet). Apreciem că este cazul ca acest lucru să se cunoască documentat… ”

    Mie se pare că lucrurile stau diferit, așa că vin cu unele precizări, bazate pe documente verificabile:

    -Cele 84 de sate stăpânite de nobilii români maramureșeni nu sunt menționate la ”început de secol al XIV-lea”, nici măcar în prima sa jumătate (cu 11 excepții, atestate între anii 1317-1349), ci în a doua jumătate a acelui veac și în primele decenii ale secolului XV. Susțin însă ideea de bază, conform căreia maghiarii alogeni au ocupat un Maramureș autohton, în mai multe etape derulate probabil între anii 1271-1359.
    -Cele 5 târguri regale (Hust, Visc, Teceu, Câmpulung și Sighet) nu au fost ”înființate ulterior” (începutului secolului al XIV-lea), ci existau deja în veacul al XIII-lea (Viscul, reîntărit în 1281 pe baza unei danii de pe la cumpăna anilor 1271-1272, majoritatea celorlalte – dacă nu toate – fiind pomenite indirect în 1299, atunci când regele Andrei al III-lea constata că episcopul de Agria a „sfinţit nişte locuri de cimitire în câteva sate aflate în Maramureş”. Este vorba, desigur, despre satele devenite ulterior târguri, înfiinţate de către „oaspeţii” germani şi maghiari.
    -Numărul localităților maghiare din Maramureșul acelor ani nu este de doar 5, acestora adăugându-li-se cel puțin încă 5: Remeți (pe lângă mănăstirea eremită pomenită în 1363), Barania (1389) și Ocna Hust (1390, ambele înființate de către orășenii din Hust), Coștiui (ocnă regală, atestat cel târziu în 1459 și nu la 1474) și satul dispărut Valea Judelui, de lângă Rona de Sus (înființat de sigheteni, atestat în 1459, uitat de I. Mihalyi de Apșa, A. Filipașcu ori R. Popa și publicat de subsemnatul).
    Acestora li se adaugă, foarte posibil, și satele: Crăiniceni (1389), Dănilești (1391), Săclânța (1389), Zlătari (1413) și Teceuți (1389), aparținând cavalerului Luca Kun de Roszaly, respectiv orașului Teceu, despre care nu avem date că ar fi fost ale altor proprietari anteriori, fie ei români ori maghiari.

    Bibliografie suplimentară:
    – ***Documente privind istoria României, Veacul XIII. C, Transilvania. Vol. II, 1251-1300, București, 1952.
    – Radu Popa, Țara Maramureșului în veacul al XIV-lea, București, 1970.
    – Teofil Ivanciuc, “Primele atestări ale târgurilor de coroană maramureşene“, în “Revista Arhivei Maramureşene“, nr. 9, Baia Mare, 2016.
    – Teofil Ivanciuc, „Satele dispărute ale Maramureşului medieval. Studii de caz: Copăciş-
    Valea Mare, Slatina Şugătagului şi Valea Judelui”, în “Revista Arhivei Maramureşene“, nr. 10, Baia Mare, 2017.

oferta-wise