Actualitate Cultură Știri

O constelație cu peste o sută de prieteni

image_printPrinteaza

Marți, 29 oct. a.c., la Centrul Cultural Sighetul Marmației va avea loc lansarea cărții „Călătorie spre Constelația Scorpionului. AUGUSTIN COZMUȚA – 75 de ani de la naștere”. Este un volum omagial sobru și elegant, bogat în conținut și bine alcătuit, la realizarea căruia au colaborat mulți dintre cei care l-au cunoscut și prețuit pe criticul și istoricul literar, pe omul de cultură și ziaristul Augustin Cozmuța, trăitor în Baia Mare, dar spirit de anvergură națională, trecut în eternitate în urmă cu patru ani.

Dar, cartea lansată acum este și o carte model, un exemplu demn de studiat și de urmat. Soția sa, Doamna Ileana Cozmuța, a alcătuit-o și a realizat tehnoredactarea. Ce muncă uriașă a făcut cea care i-a fost toată viața alături, adunând laolaltă un număr atât de mare de texte – peste o sută! – și așezându-le ca într-un puzzle-portret al celui omagiat. Haina care îmbracă volumul, coperta lui adică, a fost inspirat realizată de Ioana, fiica sa de peste mări și oceane – dar mereu atât de aproape sufletește! – iar prefața a fost scrisă de prietenul de cursă lungă, ziaristul și scriitorul Gheorghe Pârja. Iar transformarea tuturor acestora într-o carte se datorează prietenilor: Ștefan Mariș, Nicu Scheianu și ceilalți, de la Editura Ethnologica.

În „Călătorie spre Constelația Scorpionului” este vorba, așadar, despre o constelație de prieteni, de oameni care l-au iubit și l-au prețuit pe Augustin Cozmuța și sunt onorat că figurez, și eu, printre ei.

I. ARDELEANU-PRUNCU

oferta-wise
oferta-wise