Actualitate Cultură

PoetikS – Adriana TIODAR

image_printPrinteaza

Negura

am continuat să merg,
să nu mă abat de la cărare,
de la drumul care mi-a fost urzit

dar…

s-a lăsat ceața,
o întindere fără sfârșit,
densă și grea.

am continuat să merg,
să străbat poteca prin necunoscut
și am ajuns să iubesc
sobrietatea și liniștea ceții,
să inspir mireasma necunoscutului
și să expir cunoaștere.

înaintând
am ajuns la o răscurce
trebuia, pentru prima oară, să decid:
ceață sau soare?
pericol sau siguranță?
necunoscut sau monotonie?

în final,
am devenit un lup,
un vânător fără de haită
și am ales NEGURA!

***

Nisipuri mișcătoare

mai demult,
când încă eram dimineață,
mi-am dorit
ca pietrele
să dispară din calea mea!

acum,
îmi doresc
ca poteca vietii mele
să se transforme
în nisipuri mișcătoare!

numai așa
voi învăța
să înot printre nori!

***

Lor

n-am fost acel vis frumos
pe care l-au avut cândva.

le plac păpușile cu sfori,
cuminți, tăcute și supuse,
iar eu mi-am tăiat sforile
înainte să-mi dau seama,
înainte ca sufletul să renunțe la ei.

le-am fost coșmar,
mi-am fost si mie,
m-am condamnat singură!
m-am izbit de ziduri
și am desenat zâmbete pe ele.

apoi în regat a apărut soarele

nu ne-am înțeles sufletele,
dar bătăile inimilor noastre
răsunau nepământean,
bătăi mute,
nu era nevoie să le aud,
căci le cântam.

au trecut ani –
nici acum nu mă-nțeleg
dar eu da,
ei și eu, deopotrivă,
tot între zidurile de zâmbete sunt
dar acum e mai ușor.

***

Fugind de tine

te-am văzut în repetate rânduri
contemplând
singuratatea în care te-ai ascuns

te-am văzut ca pe un soare
chinuit și palid

ți-am văzut sufletul pustiu
strigând
după un ajutor inexistent

ți-am văzut zâmbetul
trist, resemnat și fals

te-am văzut în fiecare-oglindă
încercând
să fugi de tine.

***

Statuia de ceară

nu te pricepi
la ascuns lucruri

când am sperat
să mă surprinizi,
nu mă așteptam la asta.

bineînțeles că începi cu brațul drept,
întotdeauna începi cu dreptul,
e una din superstițile tale.

mă întreb ce o să faci cu cicatricea,
doar nu ești suficient de naiv
încât să abandonezi totul.

incredibilă abilitatea ta
de a mângâia cu sânge rece.

a durat mai mult ca de-obicei,
dar rezultatul e cu adevarat spectaculos-
nici n-ai zice c-am fost
vreodată vie!

Adriana Tiodar
Studentă, anul II
Universitatea Babes Bolyai Cluj Napoca
Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării – Jurnalism

oferta-wise

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise