Actualitate Cultură

PoetikS – Ioana Ileana ȘTEȚCO

image_printPrinteaza

Ioana Ileana Ștețco scrie poezii… „ca și cum aș trimite un mesaj peste timp. Nimic nu trebuie lăsat la voia întâmplării, lumea este așa cum o faci din Cuvânt, de când ridici prima oară ochii la cerul care ți se cuvine!
M-am născut în Borșa, Maramureș, în 24 sept.1952, într-o familie de oameni de omenie. Mama venea din neamul Albenilor, de pe Vălcineț, tata era din neamul Hăisănenilor, din Moisei, de pe Izvor.”

A debutat târziu, în 2010, cu „Phoenix, vecina”, Ed. Grinta, premiul de debut la Vișeu, la Festivalul de Poezie și Marele premiu la Ocoliș, la Festivalul de Arte și Literatură. Au urmat: „În doze suportabile, iubirea”, Ed. Limes 2011, „Școala de fete”, Ed. Ethnologica 2013, „Ai să dai seamă, doamnă”, Ed. Școala Ardeleană, 2016.
Este membră USR – filiala Cluj din 2014.
„Pregătesc un volum care, probabil, se va numi Poeme pentru proști… și mai lucrez la Desculță prin galeriile lumiiAm multe de dăruit și timp tot mai puțin… Crezul meu:  Sigur suntem mai buni decât se vede în această oglindă bolnavă și nimic nu mă împiedică, vorba lui Muri, „să îmi pun grumazul între poem și cauza Sa”…”

 

Pădurea pentru care scriu poezii

Poem în 7 pâlcuri răzlețe

1. Când timpul se șterge colorezi amintiri
și revii în pădurea de unde ai plecat…
Încă din copilărie am învățat să mă ascund
dar cum odăile noastre aveau uși mici și ferestre lichide
mă ascundeam în pădure
acolo fiecare copac are o ușă secretă
ce se deschide doar celor nesupuși
dacă scriu poezii și trec umbra lor
pe curat

Tot mai sigur și tot mai singur
mă apropiu de toamna visării
Pădurea pentru care scriu poezii
Intră în casă
bate cu rădăcinile în trupul uscat
tare de tot și cu repetiție bate
ca un clopot de sânge

Deasupra pădurii crește uimirea
o păpădie rănită
și văd bezna ce sunt pe un cer înstelat
în formă de lacrimă
Din copilărie ne șlefuiesc vântul și ploaia
risipa își șlefuiește caratele singură
doar atingând cărămizile umbrei

Aflu despre mine lucruri noi
cu surprindere am aflat în pădure
că sunt pasărea cea mai bătârnă
Pasărea de lut
făptura aceea ce lutul cu lacrimi îngână
și se așază în cuib ca o împărăteasă
colorând norii cu lacrima ei

De câte ori mă întorc la cuibul devastat de furtună
în Pădurea pentru care scriu poezii
îmi cresc aripi egale cu mâinile mele
două și de aceeași mărime

2. În pădure lumina-i verde și clară
dilemele altora mai mult mă încurcă
Sunt preoteasă
oficiez nesupunerea
Prietenii mei urmează viața în stele mai uscate ca frunzele
și mă strigă de tare departe
dar eu mă dezbrac și de piele
în Pădurea pentrucare scriu poezii

Din copilăria pădurii mi-au rămas genunchii zdreliți
pielea mai scurtă la capete
și mai zdrențoasă la încheieturi
o pleoapă bolnavă cade peste privirea tributară singurătății

Pe la noi singurătatea este haina ce ne îmbracă pe toți
și fiecare o poartă cum așa cum știe mai bine
Dar eu
în Pădurea pentru care scriu poezii
îmbrac direct pe pielea inimii haina aceea
și mă ascund într-un copac vorbitor

Căderile de calciu colorează totul în culorile toamnei
timpul ne scutură și azi din visare
cum scuturi hoții de sevă prinși la furat
dezamăgiți copiii pădurii fug de acasă
poartă măști din trei straturi de frunze
se însoțesc cu sevele ierbii
şi celuiesc singurătatea cu încă o zi

Și noi am fost muguri
ascunşi la umbra faptelor vedeam bezna lucind
pentru că risipa este un cimitir unde prietenii mei
luminează și din morminte
iar eu mă întorc şi dau seamă
pentru schimbarea la față
și pentru vremile schimbătoare
ca snopul de cânepă visător mă topesc
într-un heleșteu de iluzii
în Pădurea pentru care scriu poezii

3. Pădurile își ling rănile singure
Pădurea pentru care scriu poezii se îndeasă
îşi vindecă singură rana
suntem mângâiați de o rază vindecătoare
iar când ne stingem
ne stingem cu umbra în sus
proiectând în cer o altă pădure
pentru care să scrie și îngerii poezii

Oficiez în templul în care prejudecățile au fost abrogate
acolo încălțările sunt lăsate afară
cei care au trecut sunt copacii altor păduri
umbra lor peste umbrele noastre se sting
numai eu mă dezbrac şi de umbră
în Pădurea pentru care scriu poezii
Cine vede umbre plângănd
mă recunoaște
știe că și sângele cântă
iar tăcerea este liniştea celui recunoscut
de tristețea altor păduri

Deseori suntem un fel de păsări
aripi de lumină suim în vârful copacilor
zburăm cu pădurea în spate
și în ne-ngropăm în seva cuvintelor
lăcătuiți în singurătatea unei construcții lucide
fără de umbre

Împreună spre norduri albastre limpezim întrebări
în Pădurea pentru care scriu poezii
nici un copac nu înțelege
de ce ne ascundem
în banalitatea unui castel de hârtie
(și cărțile noastre sunt un castel în cea mai umbroasă pădure
Pădurea indiferenței )

4. Motto: În pădure, lângă tău
Ard două lumini de său
Ploaia plouă, neaua ninge
Nime nu le poate stinge
Numa maica me când plânge

Alteori arătăm ca niște năluci în scadența zilelor scurte
dar eu cu sângele verde al trupului meu cheltuitor de zile
înmuguresc zilnic în întrebări din copilăria pădurii
tristețile mici ale zilelor se adună
în buchețele stâmpărate de ploaie
iar izolarea își vede umbra răstignită într-un copac
celuim anotimpuri în timpul ce ne-a rămas
în copaci de hârtie

Cel mai trist din toată pădurea este copacul acela
despre care știm foarte puțin
și care negreșit se va sinucide într-o zi maculând istoria zilelor scurte
iar inspirați de furtuna acestui incert anotimp
vedea-vom fețele mascate ale celor învinși
copiii din flori ai liniștii ascundu-se în hăul secundei gravide
toți se îmbrățișază se pupă se strâng se ating
dar nimeni nu cunoaște pe nimeni
pentru că a cunoște este un alt anotimp
iar noi am ruginit în propriile versuri
ca toamna în frunze .

5.  Motto: Am intrat pădure-n tine
Tânăr, fără de rușine
Și când am ieșit afară
Eram moș cu barba rară

Cine sunt acele rudimentare făpturi
care mutilează pădurile cu perversitatea
celor ce învățară singurătatea la șes
Numai unii știu că singurătatea este de mai multe feluri
și se bea din sticle albastre
unde nimeni nu cunoaște pe nimeni

În spasmele acestui anotimp mascat de iluzii
Pădurea pentru care scriu poezii
legată la ochi cu pânza de fierăstrău a indiferenței
ar putea să orbească
ne vedem așa cum se văd neamurile la sărbători
acolo singurătatea respiră și înverzește
de mâine vom purta în sevă și-n sânge
un cimitir

Nu departe pornește revolta în muguri ca o cascadă
aproape de noi se văd rădăcinile respirând neputința
suntem numai sevă și numai pământ
în Pădurea pentru care scriu poezii
prietenii mei sunt arbori
luminează ca niște păsări înalte
luminează ,,altus,, în toată splendoarea
latinității uitate în alte păduri

De prea multă vreme cheltuim în cuiburi goale
seminţele unui timp vorbitor
Ne ascundem în copacii care își caută pădurea
acolo ne sigilăm cu sigilii de lut
ne stingem fără lumânare
în nescrise poeme

6. Motto: Te-oi blestema în cuvânt
Și-i arde și subt pământ
Ardea frunza pe pustii
Tu nimnica n-ai să știi

..Ard pădurile
în zare lucește praful unor constelații biruitoare
degeaba ne ascundem într-un copac vorbitor
degeaba ne tupilăm la umbra lui
copacul acela se va topi în
Pădurea pentru care scriu poezii

Pădurea aceea este născută de mama mea
de ioană
și de moașa ileană
și de toate toate femeile neamului meu cu nume de lut
Pădurea aceea sângerează și azi
își strânge tristețea în snopi
și frunzele în fete albastre
niște păpădii oarbe
ori cărămizi de nisip peste dantelării de hârtie
puse în rafturi de lemn
în niște biblioteci care înfloresc
de câte ori primăvara
intră pădurea în casă
și ne scrie coroana

7. Partea aceasta este cea mai grea
un pâlc inutil
o pagină albă
o pagină sacră și blestemată
pe care se văd urmele
acelor copaci vorbitori
Copacii aceia își caută pădurea
în ea să se piardă
Iar noi cei care am trecut pe-acolo
și ne-am sigilat deja în copaci
vom învia
subt chipul unor copaci vorbitori
despre care frunzele nu vor ști mai mult decât risipirea
iar rădăcinile nimic nu vor spune

Ioana Ileana Ștețco

oferta-wise

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise