Poze multe, fapte puţine (autor, Horia Picu)

Printeaza

A face poze (adică a se lăsa fotografiaţi cu orice prilej), iată o „îndeletnicire″ a unora care se învârt prin politica locală sau naţională. Acţiunea are ca scop ca lumea să priceapă că implicarea respectivului (sau a respectivei) în viaţa obştei e maximă şi eficientă în aceeaşi măsură.

Dacă poza e făcută lângă o personalitate internaţională sau naţională, cei care aşteaptă în zadar să vadă că se mişcă lucrurile spre bine, primesc o rază de speranţă şi merg să viseze liniştiţi că oraşul, ţara sau lumea toată vor ajunge la normalitate.

Poza vorbeşte de la sine despre cine se lasă imortalizat cu tot dinadinsul. Pentru a da bine ochiului vigilent al alegătorului, instantaneul trebuie… gândit înainte de „clic″. Pe principiul „fă-te că lucrezi″, cel pozat se apleacă peste un strat de flori şi se preface că plantează sau smulge buruieni, dă indicaţii cum se pun bordurile, merge la piaţă şi – extraordinară coincidenţă!- apare în presă un instantaneu cu o fericită vânzătoare de legume alături de un ales local. Se deschide sau se închide anul şcolar, alt prilej de a face poze. Să se vadă c-a fost, să se ştie că s-a petrecut. O fotografie e dovada că activitatea s-a ţinut, iar fără dovezi bănuiala că n-a fost, că nu s-a ţinut, că nu s-a vorbit, că nu s-a citit mesajul, poate eroda liantul dintre şef şi subordonat, sau dintre ales şi alegători care, nu ştiu cum se face, întotdeauna sunt neinspiraţi. Sau n-au cum să voteze inspirat, neavând ce să aleagă cu adevărat?

Tematica pozelor de grup s-a diversificat. Unii, folosindu-se de acelaşi principiu specific românesc de „fă-te că lucrezi″, s-au pozat cu nişte mape cu hârtii nescrise la subraţ, cu intenţia de a transmite un mesaj clar: << Cu echipa asta se lucrează! Ei, dacă vor fi aleşi, imediat vor acţiona. Ia uita¬ţi-vă, stimaţi alegători, sunt pregătiţi să vă aducă fericirea pe plan local!>>.

Din echipă, unul vrea un loc „mai în faţă″ pentru a putea înfăptui ce promite. Nu poate fără echipa de purtători de mape cu hârtii nescrise. Şi atunci, noi trebuie să pricepem că: „Degeaba mă votaţi pe mine, doar pe mine… Votaţi-mi toată echipa de purtători de mape, apoi mergeţi acasă şi aşteptaţi!″

… şi tot într-o aşteptare am rămas. Aşteptăm să se renoveze clădirile din centrul oraşului. Aşteptăm nişte trotuare asfaltate. Aşteptăm străzi reasfaltate. Aşteptăm concretizarea promisiunii despre renovarea, reabilitarea, repunerea în valoare a Casei pălărierului. Aşteptăm curăţenie pe străzi.

Aşteptăm ca un sediu de bancă să fie tencuit şi văruit şi pe partea neobservabilă de pe stradă, aşteptăm ca un restaurant să-şi repare constructiile vizibile din stradă, aşteptăm ca un loc de joacă din centrul localităţii să fie reabilitat, reamenajat şi reconstruit, aşa cum ni s-a împuiat capul anul trecut că se va face.

Fotografierea unui subiect făcută de departe n-are nevoie de retuşuri. Nu se pot vedea imperfecţiunile. De-aia Sighetul imortalizat de sus n-arată rău. Totul e să nu ne apropiem, că se observă detaliile.

Gilles Peress, un renumit fotograf francez, spunea: „Nu am încredere în cuvinte, am încredere în fotografii″. (sursa: https://fotomagazin.ro). Noi am ajuns acum să nu credem nici în fotografii, nici în cuvinte. Dar credem în fapte.

Beneficiari ai ultimelor alegeri, înfăptuiţi-le! Sau… faceţi poze. De familie doar.

Horia Picu

Sursa foto: Internet