După arestarea sa la 19 august 1948, și după câteva zile petrecute la Securitatea din Sighet, tânărul elev Petru Codrea împreună cu ceilalți membri ai „lotului Vișovan” a fost dus la închisoarea județeană (actualul Memorial) unde avea să fie găzduit timp de 9 luni (până la finalizarea anchetelor și transferul la Cluj pentru proces și apoi la închisorile de executare a condamnării) și „cazat” în prima fază în celula 82, de la etajul 2 al închisorii (apoi din noiembrie, toți împreună în celula 74, care le este acum dedicată în cadrul muzeului). Primele impresii din această celulă 82, care marca pentru tânărul Codrea trecerea – pentru multă vreme – la un alt stil de viață, cel aspru restricționat, în care avea să simtă direct și constant statutul de „dușman al poporului”, impresii receptate încă cu optimismul și speranța specifice tinereții și cu iluzia – cvasigenerală atunci – că regimul comunist (și implicit detenția) nu pot dura mult. Petru Codrea avea 17 ani.
„Etajul 2 al închisorii s-a golit ca să ne facă loc nouă, tinerilor „politici”, aflați în așteptarea procesului… Eu am fost introdus singur în celula 82, țin minte că dormeam pe jos pe dușumea… la început nu mi-a fost frig fiind vară, dar apoi ni s-a permis să primim de acasă o cergă și haine mai groase. Primele 2 zile nu ni s-a dat porție de mâncare (camaradul Gheorghe Andreica descrie foarte plastic acea senzație de foame atotcuprinzătoare în cartea sa „Cu ghiozdanul la închisoare”) apoi am cunoscut celebrul terci de pușcărie, meniul care ne va însoți pe tot intinerariul de detenție (unora le-a făcut greață la început dar până la urmă toți ne-am obișnuit, că nu aveam încotro). Ca în orice celulă de pușcărie comunistă „mobilierul” era o tinetă și un recipient pentru apă. Cam atât…
După câteva zile am primit un coleg în celulă, pe Iosif Andreica, zis Puiu, cel mai tânăr din lot, fiu de învățător din Călinești… avea numai 15 ani și era o fire foarte sensibilă… pe el drama arestării și despărțirea de părinți l-a afectat cel mai mult, de mai multe ori izbucnea în plâns. Eu eram mai nepăsător, poate e și o chestiune de temperament dar oricum la vârsta aceea doi ani în plus contează mult la maturizare… Ulterior și Puiu va depăși această stare și va trece cu fruntea sus prin toate pușcăriile. Mai târziu, cu puțin înainte de mutarea tuturor în celula 74 în noiembrie, Puiu Andreica a fost schimbat cu Ion Ilban, care mi-a fost așadar coleg de celulă în ultima perioadă. Eu am fost tot timpul în celula 82 în perioada august – noiembrie, apoi mutați toți împreună în celula 74.”
Domnul Petru Codrea a trecut apoi prin temnițele comuniste Cluj, Jilava, Târgșor și – cea mai lungă perioadă – în lagărele de muncă forțată de pe Canalul Dunăre – Marea Neagră, are acum 92 ani și este, din septembrie 2022, Cetățean de Onoare al municipiului Sighetu Marmației.
Iar celula 82 prezintă actualmente în cadrul Memorialului tema rezistenței anticomuniste din Cehoslovacia, Primăvara de la Praga (1968), Vaclav Havel și rezistența prin cultură… dar și gestul cutremurător al eroului Jan Palach și a altor tineri iubitori de libertate, disperați de asuprirea comunistă dar și de nepăsarea lumii libere, bogate și cuminți….
Preot prof. Marius Vișovan
Dacă tinerețea i-a fost așa de zbuciumată, măcar bătrânețea să-i fie liniștită. Multă sănătate !
Amin.
Desi a trecut mult timp si acuma ma ingrozesc brutalitatile si lipsa oricăror sentimente umane a tortionarilor acelor vremi, care au aplicat cumplite cazne spre exterminarea unui grup de elevi nevinovati din Maramures (si din toată tara) in ani de chinuri. Pentru ca lupta petrun libertate, pentru credinta si manifestarea sentimentului national se chiama nevinovatii.
Au fost incarcerati in cumplita inchisoare de drept comun din Sighet, pe care acesti copii au transformat-o in inchisoare politica, dupa ei aceasta a devenit „mormîntul” elitei spirituale, politice si administrative a tarii, fiind data în stapânirea calaului Ciolpan. Dupa primul grup de elevi, arestat in 1948, s-a constituit un al doilea grup, grupul Popsa, arestat în 1949.
Aceste vlastare tinere, mandria judetului in lupta impotriva comunismului, au facut sa straluceasca lumina libertatii în întunecimile de atunci ale zonei si din tara, iar teribila inchisoara, cu mentionatele celulele 72 si 74, a devenit „Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei Sighet”, prin efortul deosebit al doamnei Ana Blandiana si a sotui Romulus Rusan. Acesta reprezinta un far luminos ce a depasit granitele tarii, fiind pe locul trei în lume in depozitul cumplitelor suferinte ale vremii.
Majoritatea tinerilor din „Grupul Visovan” si din a „Grupul Popsa”, au plecat in vesnicie sub binecuvantare si rasplata Domnului si au ramas doar cinci supravietuitori din ambele grupuri. Profund Omagiu si multa cinstire pentru cei ce ne-au parasit, in vesnica lor pomenire si urarea de a-si duce mai departe greuratile varstei in cinste, demnitate si credinta, pentru cei ce ne bucura cu prezenta lor.
Va multumim, domnule profesor Barcan ! Si ne bucuram sa va citim !