Actualitate ONG Știri

Promenada Rotary a adus mult soare în… inimi!

image_printPrinteaza

Promenada Inimii, amânată cu o săptămână din cauza vremii nefavorabile de Duminica trecută, s-a desfășurat Sâmbătă, 12 octombrie 2019 când foarte mulți sigheteni au ieșit să se plimbe, să simtă liniștea unei zile admirabile și chiar să-și verifice principalii “indicatori” de sănătate: tensiunea arterială, glicemia.

Parcul Grădina Morii a fost împânzit de purtătorii tricourilor ce “emanau” sănătate prin sloganul îndemnului la promenadă iar reprezentanții cluburilor Rotary Sighet (președinte Ioan Oniga), Rotary Sighet Voievodal (președinte Gabriela Pipaș), Rotaract Sighet (președinte Florin Pralea) și Interact Sighet (președinte Raisa Semeniuc) au interacționat cu participanții la plimbarea de… sănătate.

Acest proiect anual, organizat toamna în preajma Zilei Mondiale a Inimii, ar trebui repetat în fiecare week-end pentru a generaliza o atitudine adecvată vizavi de… continua mișcare!

 

Salut, Sighet!

oferta-wise

3 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Întâmplător, în această zi si eu m-am aflat în mijlocul „promenadei inimii”, acțiune bine gândită si organizată! Soarele ne-a fost alaturi, multi tineri si vârstnici au răspuns chemării la această plimbare care a încercat să explice sighetenilor importanta sportului si mișcării, pentru menținerea sănătății! Felicitări organizatorilor!… si eu sunt acum un purtător al tricoului cu inscriptia „promenada inimii”, devenind fan al acestei acțiuni!

  • In data de 04.10.2019, am facut un scurt comentariu referitor la art. „Promenada Inimii” continua la Sighet, care anunta o plimbare sportiva si medicala pe la Gradina Morii, in ziuae 06 oct. 2019. Timpul nefavorabil a amanat aceasta frumoasa actiune, dar ea s-a realizat totusi, chiar in ziua de 12.1o.2019, pe un timp frumos, cu o numeroasa prezenta, care a reusit sa se bucure mult de efectele acesteia, atat de bine organizata de mai multe cluburi sighetene. A fost o bucurie sporita de efectul ei colectiv, de mediul exceptional in care a avut loc, de timpul unei zile frumoase de toamna, completata cu alte interventii complementare. Si, de ce sa nu spunem, ea s-a desfasurat si in preajma Zilei Mondiale a inimii, dar si in inchierea spectaculoasei si maretei Aniversari a Centenarului CNDV-Sighet, o manifestatie tot de inima si suflet a sighetenilor.
    Mi-ar fi placut mult sa fiu si eu acolo, prin acele locuri incarcate de nostalgie, asa cum ma gaseam deseori in perioada cand eram elev la LIceul Dragos Voda, o prioada mai scurtata. Mi-ar fi placut acuma si sa fiu alaturi de prietenul meu, Ovidiu Luscalov, cu care sa completam frumoasa iesire si cu alte discutii si inerpretari despre timpuri si vremi, despre viata. Dar sunt obligat sa inchid pagina, cu ceea ce avem, ce ne ofera prezentul. Felicitari organizatorilor, sanatate si ganduri bune la toti. Doamne ajuta !

    • Cand cineva de la mii de km. distanta se bucura pentru Sighet si actiunile organizate,inseamna ca acestea au un rol pozitiv!Cand doi prieteni,profesorul Gheorghe Bărcan si cu mine,avem aceleași gânduri,deși avem vârste diferite,ceva,ceva,a început să miște în orașul nostru uitat de vreme si administrație,iar oamenii simt asta si participa cu drag,acolo unde este seriozitate si interes pentru imbunatatirea vietii cotidiene,a locuitorilor sigheteni!Ne bucurăm,alaturi de organizatori pentru reușite,admiram in interiorul sufletului,acești oameni minunați,spunem in sinea noastra,da,putem sa-i felicităm pe artizanii acțiunilor dedicate,împliniri Centenarului,renumitului liceu sighetean,Dragos Voda!Nu putem trece cu vederea,lansările de carte,dezvelirea bustului,poetului M.Eminescu,creație a regretatului sculptor,sighetenul,Mihai Borodi,desfasurata in aceeasi zi cu „promenada inimii”,acțiuni ce-au cuprins in participare,sute de oameni bucurosi,ca orașul nostru iesa din amorțeală,ca intelectualitatea se implica si asta garantează succesul!
      Respect,domnule profesor,Gheorghe Bărcan,pentru faptul ca nu va uitati meleagurile,prin care,cândva pașii v-au purtat si acum din depărtări vorbiti,atat de frumos despre ele!Sanatate,sa auzim numai de bine!

oferta-wise