Actualitate CNDV 100 Cultură

Scriitorul sighetean Gabriel Boros, publicat pentru prima dată în limba română!

romancierul și poetul Gabriel Boros
image_printPrinteaza

O conjunctură favorabilă ne-a făcut să luăm legătura cu romancierul și poetul Gabriel Boros, născut la Sighet, care, cu o deosebită amabilitate ne-a oferit spre publicare în exclusivitate pe www.salutsighet.ro, câteva poezii în care este evocat Sighetul tinereții domniei sale. A acceptat, de asemenea – spre bucuria noastră – să apară în Antologia poeților dragoșiști (absolvenți ai C. N. „Dragoș Vodă”), antologie ce va fi publicată până la sfârșitul lunii septembrie (coordonator, prof. dr. Raluca Lozbă).

****

Scriitorul Gabriel Boros s-a născut la Sighetu Marmației la 10 noiembrie 1945. A urmat la Sighet școala primară, gimnazială și Liceul „Filimon Sârbu” („Dragoș – Vodă”) pe care l-a absolvit în anul 1963. După bacalaureat, a fost înrolat în armată, până în anul 1965. Între 1965 – 1969 a lucrat la TAPL Sighet la secția de achiziții. S-a mutat la Cluj în anul 1969, unde a urmat cursurile Facultății de Drept – Universitatea „Babeș Bolyai”. În 1972 s-a căsătorit, are doi copii – o fată și un băiat. A revenit la Sighetu Marmației în anul 1980, iar în 1983 a emigrat în Germania. Primul volum de poezii i-a apărut în anul 2003, în Ungaria, cu titlul „Autoportret”, iar peste câțiva ani cel de-al al doilea volum, în Germania, cu titlul „Poezii pentru totdeauna”. Din 2004 până în 2017 a publicat 12 romane (în limba maghiară), dintre care două au fost traduse în limba germană, „Die Grube aus Eltville I – II” și un volum de poezii tradus în germană „Bis über Dir Kerzen aufleuchten”.

Cărțile lui Gabriel Boros, poezie și romane, i-au fost traduse în mai multe limbi, în țări din întreaga lume dar, cel mai mare succes îl are în Ungaria și Germania.

La ora actuală, scriitorul Gabriel Boros locuiește în Watzehaim – Hessen, Germania.

*

Suntem acasă (Itthon vagyunk)

Pentru Zsuzsa mea, cu iubire nemărginită

Nu știu când a fost clipa
când timpul s-a oprit –
era primăvară – cred,
aveai chiar ziua de naștere
când lumina albastră
a ochilor tăi
s-a afundat în apa Izei.

Acum, când suntem „acasă”
simt
că nu mai am cuvinte
și nu pot să-ți mai spun
ca atunci – la Grădina Morii
când ți-am spus:
„suntem meniți a fi împreună”.

Azi te văd
contopit in timp
muzica tristă pe cărări
bătute în vânt asculți
cauți păduri – râuri – peisaje
care îți amintesc
când îți spuneam
„Te iubesc mult”.

Atunci eram la izvor
știu sigur
căci pocal mi-era palma
ca să poți bea apă –
culoarea ochilor tăi lumina peisajul
iar pe dig s-au afundat în lacrimi
ultimii trecători.

În apus de soare eram deja pe peron
trenul meu a pornit înapoi spre Cluj
și am privit cu ochii înlăcrimați
cum apune soarele
și dispare – sângerând
(pentru noi de atunci definitiv)
sub munții din Cearda.

****

Caut trecutul (Keresem a múltat)

Caut trecutul – dar nu-l găsesc –
nu-l aflu, pentru că nu aveam trecut
numai prezent am, care înaintează spre viitorul meu
asta mă caracterizează în viața asta.

Îmi caut copilăria – peisajele sighetene
malul Izei și splendida Grădina Morii
unde de mic copil scriam poeme,
prietenilor și omului din viitor.

Îmi caut cunoscuții bătrâni – rudele
pe care-i salutam în avans –
cei ce au știut totul despre mine
înainte să mă nasc.

Caut fetele din copilărie
pe cele cu care am glumit – recitând poezii,
și voiam – să mă iubească
cum le-am iubit și eu.

Caut ajunurile de Crăciun intime
când umblam cu prietenii la colinde
vocea noastră răsuna în peisajul cu zăpadă –
și acum îi aud în urechile bătrâne.

Și-au trecut de atunci decenii bune
nici rude, bătrâne cunoștințe nu mai trăiesc
nici aerul sighetean nu mai are acea atmosferă
care caracteriza orașul meu natal.

Dar gândul a rămas liber
și țările s-au închegat
toate națiile Europei s-au unit
și putem privi cu credință în viitor.

*****

De-o răsuflare (Leheletnyi)

Pentru unica mea Zsuzsika

Mă gândeam la tine ieri
în cafenea –
zilele mă dor mereu
când apar în negura fumului
două făpturi –
privesc câteodată
căci mi-e teamă – că mă înșeli.

Îți aud pașii sub fereastră
văzănd că te pândește luna
nu doar pe mine cade în noapte
cerul îmbibat cu stele.

Știu
că sigur și ție ți-e frică
ca și mie
grăbesc somnul –
iar tu vei veni
în vise rătăcite
în cercuri mici de fum
aduci cafeaua –
în răsuflata ta inimă
ticăie ceasul.

Stai în liniște
nu face gălăgie
căci vecinilor le e frică
dacă sosește cineva –
câinele latră
rupe lanțul
și luna râde.

Câinele latră
vântul bate
cineva sosește
vecinii aud –
și cu ochii larg deschiși
stelele clipesc
așteaptă
ca pământul să bată
să se trezească lumea –
pe cerul negru – cafeniu
râde luna.

Imaginația neconstantă
un nor de fum
intrând în ochi
zorile clipesc
în zgomotul ticăitor.

Zilele pururi mă dor
mi-e teamă – că mă înșeli
vino la mine
căci vreu să te văd –
cu inima înfocată
ceasul mă grăbește.

(Traducere din limba maghiară Brigitta Zahoranszki; ajustare, Róbert Milán Gotha)

Salut, Sighet!

oferta-wise

2 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Ar trebui înființată o Societate a Scriitorilor Sigheteni, așa cum funcționează, de pildă, la Bistrița (din țară sau din diaspora, membri sau nemembri ai Uniunii Scriitorilor din România).
    S-ar constata cu surprindere că sunt mult mai mulți decît par la o „vedere” superficială!

oferta-wise