Actualitate Cultură

Semn de carte – Schimbarea și alte povestiri, de Crina VOINAGHI

image_printPrinteaza

DIN ROST ÎN ROST….

Adina CURTA

Nimic nu rămâne fără rost. Când nu mai are unul, apare altul…

Cine a citit Nouă vieți, prima carte a Crinei Voinaghi (2017), va regăsi în Schimbarea și alte povestiri (2020) confortul lecturii gratifiante, plăcerea incursiunii într-un obișnuit nebătător la ochi, dar cu potențial neprevăzut și  frisonul   contactului cu dimensiuni mai puțin accesibile.

Tonul, dat încă din titlu, pare să fie cel al schimbării care merge de la deplasare la întorsătură și transformare. Depinde de căutătura ochiului cititor…

Personaje naratoare în tot felul de ipostaze, persoane întâi masculine și feminine, mai tinere sau nu prea, cu sau fără soț/ie, persoane mai îndepărtate de vorbitor – de rangul trei al gramaticii – cu priviri băgărețe, toate puse pe povestit, adică pe descărcat. Că materia primă, respectiv viața cu ale ei, nu lipsește. Nici nu începe, nici nu se sfârșește, indiferent ce-ar spune sau ce-ar păți unul sau altul. Ea doar este. A nu se confunda cu realitatea care, în doză prea mare, poate deveni stresantă. Vezi 6.40. Caz în care,  reguli menite să țină haosul în frâu, pot fi temporar abandonate sau, culmea!, ca să nu dispară de tot, preluate pe nesimțite tocmai de inițial oponenți. Pentru că nimic nu trece fără a lăsa urme, și nici măcar nu ai putea spune că sunt cele mai importante.  

Bine zicea Shakespeare: Mult zgomot pentru nimic. Dar una este să fii de acord cu o zicere celebră despre care auzi la cursul de literatură universală, și alta este s-o întorci pe dos în favoarea ta, cu larma de rigoare. La cursul de literatură universală unde proful tău preferat intră, într-o anumită dimineață, îmbrăcat cu o salopetă de zugrav albastră, pătată din loc în loc cu alb. Pentru că se consideră important, cel mai important, pentru că își permite să facă ce-i place (să zugrăvească, în cazul de față) și își apreciază într-atât viața personală încât nu lasă pe absolut nimeni să-l calce în picioare. (Proful meu preferat)

Atunci când te cheamă Adela, dar tu ești, de fapt, Melania și n-ai știut până la un moment dat…Atunci viața ta capătă, în răspăr, un sens pe care n-aveai cum să-l bănuiești. Porți numele Adela, da, dar asta nu înseamnă că exiști. Cel puțin, nu pentru mama ta. Pentru ea n-ai prea existat ca Adelă, atâta timp cât viața a ținut-o ocupată cu una, alta. Cât a distras-o. Când și-a retras distractorii – ca la testele cu alegere multiplă – mama s-a întors în punctul inițial. În preajma nașterii tale. Iar tu, care acum o îngrijești, ai impresia că ani de zile ai fost victima unei farse. O farsă în care ai început să joci în momentul în care, în loc să intri în lume cu numele pregătit și dorit de mama ta,  Melania, te alegi cu Adela,  nume  pus de Mișu, soțul mamei. N-am zis tata, am zis soțul mamei. Ești sau nu ești numele pe care îl porți. Putem spune și altfel: îți porți sau nu îți porți numele destinat. (Despre Adela)

Bunicii. Așa bătrâni cum sunt, au puteri miraculoase. O poți spune acum, retrospectiv, fără nicio ezitare, încredințat că totul avea o culoare, un miros, o muzică interioară, iar universul era suficient de mare. Cât să găzduiască și bunici, și copii laolaltă. Și, cel mai important, telefoane care nu dau niciodată vești proaste. Veștile proaste există, de ce să nu recunoaștem, dar ele vin doar prin telefoane de adulți. Indiferent de brand. Și, evident, în case fără bunici. (Trei la masă)

Plăcerea de a savura, liniștit și cu multă poftă, un pahar cu apă, nu este de ici de acolo. Ea pare să vină în viața cuiva abia când începe să aibă timp… să viseze. Noaptea, de bună seamă. Nu pentru că ziua ar fi foarte ocupat, dimpotrivă. Are tot timpul posibil din momentul în care nu mai are nevoie de el, de timp adică, pentru nimic. Decât, eventual, pentru a face diferența dintre orez și cușcuș. Meniu tenace de…spital? (Schimbarea)

Uneori visezi că visezi. Vis în vis. Se întâmplă mai ales atunci când trecutul se ține scai de tine și se încăpățânează  să te rezolve. Vei fi sărit peste ceva fără să rumegi suficient amplitudinea contextului, crezând că poți pur și simplu să te rupi și să ignori ce-o fi fost. Nu funcționează. Mai devreme sau mai târziu, într-un fel sau altul, vei veni la întâlnirea esențială, de neevitat. (Decizii)

Când te joci, câștigi sau pierzi. Dacă jocul este unul de competiție, vorba lui Caillois. Că dacă-i de vertij, amețești. Dacă-i simulacru, intri în vreo piele străină, iar dacă-i de hazard, te abandonezi, nu prea știm exact cui. Când ajungi la 1,55 cu tocuri cu tot (pe care, oricum, nu le porți!), ești tunsă periuță și porți ochelari cu ramă violet, ascendentul tău asupra unei semene cățărate veșnic pe tocuri cui, cu părul lung  aranjat tot timpul ș.a.m.d. ar putea fi inteligența. Doar că IQ-ul nu prea are sex-appeal…(Jocul)

Ar fi de dorit să te ai bine cu tine. Nu de alta, dar nu întotdeauna ai șansa să dai peste cineva care să te salveze de tine însuți. Sau să vă salveze de voi înșivă, dacă sunteți doi. Că te poți plictisi de moarte și unul cu celălalt. Chiar dacă îți pasezi responsabilitățile și nefericirile mărunte. Ciudat cum te atrage viața (sau karma) în locuri în care nu-ți este bine. Unde pățești câte ceva, sau te întâlnești (uf!) cu câte cineva. Nu-i musai s-o pui pe seama karmei, poate fi doar un moment prost.  Sau mai multe momente proaste. Oare chiar contează?  (Ce noroc!)

Unele sate au biserica în centru, eventual pe lângă școală, primărie etc. Altele, în mijloc. Pentru că sunt atât de mici încât n-au centru. Circulație restrânsă, limitată, dar zvonurile nu au nevoie de mijloace de transport. Tehnologia cu reprezentantul ei cel mai popular, internetul, îi ademenește pe copii, exploratori din fire. Dar laptopul cu filme porno – ce-or mai fi și alea? –  al lui moș Costel, este bine păzit de câini ciobănești. Nicio problemă! La toamnă mergem la liceu. (Satul)

Nici chiar așa! Doar n-ai vrea să-ți vezi iubita dansând pe Chop Suey! Nu, n-ai vrea. Nici ea nu vrea. Se ferește să vrea ceva. Îi place Nichita Stănescu, depozitează multe tristeți, absențele tatălui, furiile mamei. Nu-i plac gândurile, o sperie, le alungă cu ce poate: o relație, o pisică, niște tequila etc. Inerția este mare, învinge de fiecare dată. Schimbarea n-are nicio șansă, că bine zice tanti Dumitrița.  (Chop Suey)

De ce să nu-ți faci timp de o cafea cu o fostă colegă întâlnită după…..ani? Care te pune la curent cu actualitatea etichetelor. Cam nasoală, eticheta – curvă, dar asta-i viața! Nu, nu ea. Mădă! Ce bine că există câte-o Mădă care să servească drept ecran de proiecție. Este și acesta un mod în care viața îți oferă oglinda ajutătoare. Te poți vedea în ea, te pot vedea alții, te poate și se poate înțelege cititorul. Cam așa funcționează etichetele. (Revedere)

Revederea este una cu iz de rutină când se petrece programat, din 10 în 10 ani. O tradiție rutinată sau o rutină tradițională. Din care nu te scoate nici măcar spontaneitatea ultimului moment. Nostalgiile la ele acasă. V-ar plăcea să mai fiți în liceu? Variante posibile: cu sau fără mintea de acum. Variațiuni pe tema în chestiune. Până în momentul în care, ce să vezi?, back in time, pe bune.  Vrei în trecut? Hai în trecut! Un scurt cutremur și terasa zdruncinată te conectează. Din fericire, nu sunt victime. Nici ale cutremurului și nici (de acum înainte) ale trecutului. Lăsăm trecutul să rămână trecut. (După 20 de ani)

Proști și deștepți sau, în loc de proști, să zicem fraieri. Fraieri pentru că pierd vremea cu regrete. Ce rost are ? Niciunul. Atunci hai să fim deștepți, să bem niște beri bune și să ne bucurăm că viața este frumoasă. Chiar dacă afară este foarte cald și-am rămas fără bani de smântână. Supa de păstăi congelate pe care am plănuit-o nu mai are nevoie nici de smântână, nici de sare. S-a evaporat până la fum, în timp ce, manevrând telecomanda de pe canapea, probabil că am ațipit.  (Fără regrete)

Nu suntem singuri în univers. Nici măcar în cartier. Avem vecini. Atât de bine informați încât reușesc să ne-o ia înainte în propria noastră viață. Unii sunt chiar bine intenționați și ne susțin în planuri de viitor. Pe care, dacă nu le-am făcut încă, las’ că le fac ei! Și ce-i dacă timpul nu le dă dreptate? Noi să fim sănătoși! (Vecinul)

Se poate dormi și în pensiuni ieftine, cu servicii ok. Atâta cât te țin banii. Mai ales atunci când îți dorești să rămâi puțin singură. Nu, nu cu tine însăți, pentru că nu prea știi cine ești. Știi doar că ai 32 de ani și ești speriată de o poveste de iubire care consumase tot ce putea fi consumat. Te gândești la cum ar reacționa mama ta când i-ai spune că ești, probabil, blocată în timpul altcuiva. La fel ca individul care s-a așezat într-o zi lângă tine, pe banca de pe peronul gării. Nu chiar frumos, dar interesant sau, mai degrabă ciudat, poate chiar periculos? Mama l-ar fi detestat din prima, asta-i sigur. Madame Bovary, interesantă și instructivă carte, ce bine că am citit-o! (Tristețea ochilor albaștri)

15 povestiri vrednice de citit, cu miez, la sfârșitul cărora zăbovești admirativ preț de-un înțeles, de-o nedumerire, de-o descoperire…

 

Sursă articol: Revista Discobolul nr. 280-281-282

N. r. Schimbarea și alte povestiri, de Crina Voinaghi, poate fi achiziționată de aici: carturesti.ro

 

 

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise