Replică la replică (autor, Teofil Ivanciuc)

Stimate domnule Vasile Hodor,

Am citit cu atenție dreptul la replică cu care m-ați onorat: Greșeală sau greșeală voită?.

N-am înțeles de ce v-ați simțit atât de vizat direct, articolul meu a abordat întregul tablou al alegerilor pentru primar, despre dvs. scriind mai spre coadă (acolo unde v-a așezat electoratul) exact 6 rânduri, nimic mai mult. Dar, dată fiind situația, cred că ar trebui ca opinia publică să afle mai multe:

Ați catalogat expresiile „propulsat” respectiv „puci”, folosite de mine atunci când m-am referit la modul cum ați preluat puterea și candidatura, ca fiind „incorecte, tendențioase”, reproșându-mi că am „tratat totul cu superficialitate, luându-mă după gura lumii și bârfe”?

Atunci, infirmați cumva întâlnirea discretă de la Oncești, urmată de ședința din 1 august în urma căreia s-a decis, fără vreo motivare, suspendarea din funcție a lui Inge Mihalik, cea care conducea USR-ul la venirea dvs.? Puteți să dezvăluiți public cum se face că lista pentru Consiliul Local (C.L.) a fost depusă pe 15 august fără numele I. Mihalik (de pe locul 1), astfel că v-ați trezit, miraculos!, taman în frunte? Nu știți cumva cine i-a făcut acesteia o sezizare (respinsă) la Comisia Națională de Integritate, astfel încât să nu mai poată candida?

V-a „amuzat” (?!) expresia mea: „membri marcanți”, pe care i-ați catalogat ca „persoane la care partidul le-a retras sprijinul”?

Eu m-am referit la doi membri USR.: primul, fostul președinte Inge Mihalik, a obținut apoi singură, ca și candidat independent la C.L., fără nici un fel de suport, 355 de voturi, adică aproape o treime din scorul dvs., însuși candidatul USR-PLUS la primăria municipiului! De la biroul județean USR mi s-a spus însă că acesteia nu i s-a retras nici un sprijin, ci că a plecat singură…

Al doilea, Marius Nicoară, deși aflat pe locul 4 pentru C.L., a demisionat pe 18 august, lăsând lista de candidați incompletă, cu doar 9 nume, acesta spunând că nu a fost de acord cu fuziunea cu PLUS, renunțarea la susținerea candidaturii lui Sorin Rednic și înlocuirea acestuia cu dvs. Și despre M. Nicoară am aflat de la biroul județean USR că s-a retras tot de bună voie…

Atunci, cum afirmați că partidul „le-a retras sprijinul pentru încălcarea repetată și flagrantă a statutului, interesul lor personal primând în fața intereselor USR, mergând până acolo că au fost dispuse să sacrifice partidul pentru a susține un om”?!

Dimpotrivă, mi se pare că partidul a fost sacrificat pentru un alt om, adică pentru dvs., deoarece, sub comanda dvs., alianța USR-PLUS a obținut în C.L. Sighet doar 2 locuri din 19!

Cine nu spune adevărul, Baia Mare sau dumneavoastră?

Când v-ați referit la „acceptarea în partid a unor oameni cu un statut și o reputație în acest oraș”, nu cumva vă refereați, modest, și la persoana pe care o vedeați în oglindă?

Mi-ați spus să întreb persoanele din anturajul meu pe câți din membrii marcanți USR îi cunoșteau anul trecut?

Răspunsul este: pe nici unul, iar pe dumneavoastră vă percepeau doar ca pe un agent imobiliar (care a obținut și un P.U.Z. pentru propria-i afacere) și traseist politic, nicidecum ca pe un luptător pentru binele Sighetului sau, cu atât mai puțin!, ca pe viitorul primar.

Prin setea de putere, modul de preluare a USR și de propulsare ca și candidat la primăria Sighet (candidatură cert nepotrivită, altfel nu v-ați fi clasat abia pe locul 4, la doar un vot de locul 5!), semănați cu Daniela Onița-Ivașcu, de la care ați împrumutat unele tehnici (s-a auzit și de o înțelegere preliminară D. Ivașcu primar – V. Hodor viceprimar, doar ați fost colegi de partid).

Nu am absolut nimic personal cu dvs., nu m-am implicat deloc în campania electorală, însă, de aș fi în locul consilierilor locali, aș evita cu siguranță să vă aleg în funcția de viceprimar după care alergați azi din răsputeri, acum pe mâna PSD-ului!

P. S.: Citez din propria dvs. afirmație: „blocuri ici și colo, capodopere inginerești ale anilor ’80, care puneau într-o lumină favorabilă perioada și pe oamenii acelor vremuri, arată astăzi gri”(!?). N-aș fi crezut, că, la vârsta dvs., sunteți nostalgic după Ceaușescu, însă, după o asemenea formulare…

Cu stimă,
Teofil Ivanciuc

Text poză: În 2016 Vasile Hodor se simțea minunat în echipa candidaților PNL pentru C.L. Sighet.
Sursa foto: www.alexandruoros.ro




Drept la replică! Greșeală sau greșeală voită?!…

Domnule Teofil Ivanciuc,

Mă văd nevoit să vin cu câteva precizări la articolul „La schimbarea primarului” apărut la „Salut Sighet”, articol scris de dumneavoastră.

Aș vrea să cred în buna dumneavoastră intenție de a informa publicul sighetean în mod obiectiv și corect, dar am rămas surprins că de această dată, în ceea ce ați scris sunt câteva erori în legătură cu informațiile despre persoana mea, erori despre care nu pot spune dacă sunt voite sau nu. Vreau să cred că nu!

Aș fi apreciat dacă în prealabil m-ați fi consultat și pe mine sau ați fi cerut informații de la biroul de presă al USR, dar de această dată ați preferat să vă informați dintr-o singură sursă (complet subiectivă și probabil rău intenționată), ceea ce mă face să am rezerve în legătură cu articolul „La schimbarea primarului”, pe care l-ați semnat. Un jurnalist care se respectă folosește cel puțin 3 surse de informare.

Expresia „propulsat dubios” este o expresie incorectă și tendențioasă, având în vedere că am fost ales de către USR în Adunarea Generală și votat în unanimitate pentru a candida din partea dânșilor, conducerea USR-ului nefiind de acord să sprijine candidatura domnului Sorin Rednic. La nivel de țară se are în vedere o alianță cu partidul PLUS, acest lucru dorindu-se și la Sighet, iar una dintre condițiile puse de Plus pentru alianță a fost un candidat unic din partea acestor două partide, candidatură care în final s-a stabilit în persoana mea.

Modul în care ați abordat acest punct, fără a avea toate informațiile, arată că ați tratat totul cu superficialitate, luându-vă după „gura lumii”, după bârfele și atacurile celor care nu s-au dat înapoi de la nimic, pe toată perioada campaniei și, la care eu nu am răspuns în niciun fel, deși poate ar fi trebuit să o fac!

Un al doilea punct este cel cu „puciul”, aspect descris incorect, având în vedere modul cum s-au derulat evenimentele. Dacă veți dori vreodată să știți cum a decurs totul, vă sugerez să căutați sursele credibile sau să mă întrebați pe mine și pe ceilalți membri USR, cei care am fost implicați direct sau chiar conducerea USR județeană.

Referitor la expresia „membri marcanți”, aici nu pot decât să mă amuz. Sunt persoane la care partidul le-a retras sprijinul, din cauza faptului că au încălcat flagrant și repetat statutul partidului, interesul lor personal primând în fața intereselor USR, mergând până acolo că au fost dispuse să sacrifice partidul pentru a susține un om.

În final, că tot ați vorbit de membri marcanți, vă invit să faceți un exercițiu și să întrebați persoanele cunoscute dumneavoastră pe câți din membrii USR îi cunoșteau anul trecut? USR-ul la Sighet a fost un partid închis, nedorindu-se de către unii leaderi locali acceptarea în partid a unor oameni cu un statut și o reputație în acest oraș, ceilalți membri ai partidului nevând niciun cuvânt de spus.

Acest lucru s-a schimbat deja, avem cu toții o colaborare bună, fiecare având posibilitatea să se exprime și să își aducă aportul individual pentru bunul mers al lucrurilor.

Cu deosebită considerație,
Vasile Hodor
Consilier local




La schimbarea primarului (autor, Teofil Ivanciuc)

Cel mai slab primar din istoria Sighetului – conform părerii majorității cetățenilor, adică Horia Scubli (cel care ne-a lăsat ca principală moștenire un „Cui”, un „Scaun” și grătarul „lacătelor iubirii”), și-a încheiat mult prea lungul mandat. Îi urăm odihnă plăcută în continuare și spor pe Facebook!

După o noapte dramatică, precum cea de la prezidențialele cu Mircea Geoană din anul 2009, renumărarea voturilor pentru funcția de primar a dat până la urmă câștig de cauză avocatului (și fostului prefect) Vasile Moldovan (PSD, Coaliția pentru Maramureș), care a obținut 3832 voturi, adică mai mult decât propria formațiune politică, ceea ce spune multe…

Marele perdant a fost avocata Daniela Onița-Ivașcu (PNL), care și-a văzut spulberat visul la o diferență de 48 de voturi – aceasta fiind votată de 3786 cetățeni. Aflată permanent în campanie electorală încă de prin 2015 (de când susținea publicația „Sigheteanul”), cu o ambiție uriașă, aceasta a investit enorm în încercarea de a câștiga votanții de partea sa, ceea ce i-a și reușit, într-o bună măsură. A oferit premii elevilor și consultanță juridică gratuită, a fost prezentă la toate manifestările posibile, i-a adus la Sighet, să o susțină, pe Rareș Bogdan și Ludovic Orban (mai câștigați eram cu toții dacă Orban ar fi semnat un cec de 1 milion euro pentru asfaltarea unor străzi, cu promisiunea că – de va fi aleasă – guvernul va sprijini-o și mai substanțial în demersurile sale!), s-a pus bine cu cea mai mare parte a presei, și-a făcut o emisiune live pe Facebook etc., dar a greșit, printre altele, prin felul îndoielnic cum a preluat și apoi a gestionat organizația locală PNL (astfel că mulți liberali au votat contra sa!), dar și prin masiva supraexpunere, ea obținând în final mai puține voturi decât partidul însuși…

În următorul pluton de alergători, la mare distanță față de cei doi, au intrat, tot umăr la umăr:

Profesorul și gazetarul Nicolae Iuga (Pro România,1252 voturi), apreciat de o parte a electoratului pentru bătăliile duse în Consiliul Local pentru renunțarea la serviciile Vital, desființarea Poliției Locale, concesionarea controversată a unui teren de pe Pietonală și altele.

Următorul învins a fost agentul imobiliar Vasile Hodor (USR-PLUS, 1146 voturi), care a vrut inițial să candideze din partea unei coaliții locale apartinice formată din ONG-uri. Răzgândindu-se, el s-a propulsat, dubios, pe ultima 100 de metri, ca și candidat USR, acesta desființând proiectul inițial conform căruia partidul ar fi mers la alegeri doar cu lista de consilieri, la primărie urmând a-l susține pe independentul Sorin Rednic. Puciul lui Hodor a provocat nemulțumiri și demisii ale unor membri marcanți din cadrul organizației, ceea ce a contat, cert, la urne…

La diferență de un singur vot s-a clasat Sorin Rednic (candidat independent, 1145 voturi), secretar al primăriei și fost prefect, cu siguranță cel mai bine pregătit dintre toți candidații, însă rămas singur (de fapt susținut de fantomaticul Partid Ecologist Român, lucru care nu a prea ajutat). Probabil acesta nu a reușit să convingă că are în spate o echipă capabilă să implementeze uriașul său proiect de renaștere a urbei.

Penultimul clasat, cu 541 voturi, a fost foarte tânărul Gabriel Filipciuc (29 de ani!) de la PMP, fiu al fostului primar țărănist Gheorghe Filipciuc, perceput mai mult ca băimărean decât ca sighetean, ceea ce, desigur, l-a dezavantajat serios.

Lista candidaților a fost încheiată de Gheorghe Giurgi de la ALDE, fost director la ”Urbana” în vremea Eugeniei Godja, care a reușit să seducă doar 144 de alegători…

Meciul s-a încheiat, dar primarul ales va avea o misiune foarte grea, fiind susținut de un PSD minoritar atât în Consiliul Local cât și în Consiliul Județean și aflat în opoziția guvernamentală.

În plus, municipiul se află într-o situație jalnică, cu infrastructura la pământ, venituri modeste, datorii mari, contracte împovărătoare cu Vital și Herodot, o zestre edilitar-publică alcătuită din clădiri seculare ce se năruiesc, cu un aparat funcționăresc supradimensionat, care, din cauza salariilor imense votate în vremea administrației de tristă amintire H. Scubli, înghite 80% din buget…

Îi urăm succes noului primar Vasile Moldovan, sperând – pentru binele și viitorul Sighetului!, că va reuși să realizeze cât mai multe din cele promise în campania electorală!

Teofil IVANCIUC




Sighet – album retro (LXV)… Sighetul are viitor fantastic?!…

Speranța, imaginația și viziunile „strategice” au dominat și domină viețile sighetenilor.

Imaginea de mai sus, cu vânzoleala SF din preajma primăriei Sighetului, a fost „propusă” prin anul 1905. Așa au sperat înaintașii noștri că va arăta centrul Sighetului la început de secol XXI. Azi, în ziua alegerilor locale, gândindu-ne la toate programele candidaților la primăria și Consiliul Local Sighet, suntem aproape siguri că vom continua viața în municipiul nostru tot pe drumul… SF. Se pare că iubitorii de SF au fost și vor fi pe deplin satisfăcuți!

Nu ne așteptăm ca viitorul Primar al Sighetului împreună cu un Consiliu Local înțelept să ne ofere tramvaie, dirijabile, clădiri – zgârie nori, căi ferate aeriene etc., ci măcar o curățenie mai mare prin oraș, clădiri reabilitate în centrul istoric (evident doar la exterior!), rețele de canalizare și apă potabilă la prețuri decente, un mediu socio – economic prietenos și – dacă nu este prea SF – o toaletă… publică!

Și ne mai dorim – din rezerva cadrelor de partid mai citite! – niște conducători ai departamentelor/ instituțiilor relevante din municipiu care să nu facă parte din categoria analfabeților funcționali!
Doamne, ne mai ajuți și pe noi?!…

Salut, Sighet!

PS: Fotografie din colecția d-lui Teofil Ivanciuc.




„Am fo’ ș-om si”! (autor, Teofil Ivanciuc)

Teofil Ivanciuc

Vă simțiți amenințați, plini de frustrări și de nesiguranță din pricina pandemiei de coronavirus și a restricțiilor impuse de autorități? Sunteți convinși – mai ales cei tineri -, că așa vremuri grele nu au mai fost?
Ei bine, timpuri întunecate au mai fost și încă și mai grele!

Iată o scurtă retrospectivă asupra secolului XX în Maramureș:

După nu mai puțin de 65 de ani de pace, în 1914 a izbucnit Primul Război Mondial, care a însemnat pentru maramureșeni patru ani de spaime, privațiuni și suferințe, 2.200 de bărbați ai locului fiind uciși ori dați dispăruți în lupte și alți 1.600 revenind la vatră invalizi.
Războiul s-a suprapus cu gripa spaniolă şi febra tifoidă (1917-1919), care au provocat nenumărate victime și între femeile, bătrânii și copiii rămași acasă.
Între 1916-1918 a avut loc și o mare foamete, localnicii ajungând să mănânce iarbă cosită şi fiartă, în loc de pâine…
A urmat Unirea și apoi ruperea Maramureșului din 1920, cele două treimi de la nord de Tisa, cu pășunile și pădurile sale imense, fiind puse pe tavă cehoslovacilor.
Maramureșenii din România au ajuns să râdă cu un ochi – doar ajunseseră să trăiască în mult-visata Țară Mumă, dar să plângă cu altul, văzând corupția nemaiîntâlnită a noilor autorități și experimentând o izolare și sărăcie necunoscute anterior.
Drumul de fier de legătură cu țara a rămas doar promisiune până după sosirea comunismului, iar maramureșenii ajunși la cehi au ajuns să trăiască indiscutabil mai îndestulat decât cei din Țară. De exemplu, un învățător din Maramureșul românesc câștiga 1.400 lei/lună, în timp ce unul din partea cehoslovacă primea echivalentul a 11.000 lei/lună!
Apoi a venit Dictatul de la Viena, întregul Maramureș fiind iar unificat, însă sub aspra cizmă horthistă… Au urmat alți 4 ani de război, mobilizări, suferințe, mii de expulzări dar și foamete (în 1942-1943, unii localnici mâncau făină din coajă de fag și ulm amestecată cu ovăz).
În 1944, toți cei 80.000 de evrei maramureșeni de pe ambele maluri ale Tisei au fost deportați la Auschwitz, doar 10% supraviețuind, iar hitleriștii și horthiștii în retragere au incendiat Moiseiul, Leordina și mare parte din Sighet, ucigând o mulțime de oameni nevinovați.
A urmat sângeroasa ocupație militară sovietică, care a scindat din nou Maramureșul – partea nordică ajungând din 1945 în U.R.S.S, iar cea sudică fiind la un pas să aibă aceeași soartă…
În paralel a bântuit tifosul exantematic (1944-1945) şi marea foamete din 1946-1949, când iar s-au înregistrat, oficial, decese prin inaniţie…
Apoi, dictatura comunistă a adus pierderea libertății fizice (iar pentru foarte mulți – și a vieții), a dreptului de exprimare, dar și pierderea averii, fabricilor, caselor, pădurilor și ogoarelor cele mai mănoase; greco-catolicii au fost scoși în afara legii, dar și celelalte religii au avut mult de suferit; comuniștii au încercat să șteargă până și identitatea Maramureșului, prin diluare și amalgamare cu cei din Sătmar, Chioar, Codru și Lăpuș, mutând și capitala regiunii la Baia Mare…
Întregul tablou al suferințelor, frustrărilor și umilințelor provocate de cel mai sinistru regim din istorie este atât de complex încât nimeni nu îl va putea reconstitui vreodată: spălarea creierului, colectivizarea, munca forțată și cea „patriotică” – inclusiv practicată de elevi!, detașările la Canal și minele de cărbuni, interzicerea avorturilor, interzicerea presei libere, ruperea familiilor prin repartițiile obligatorii la post în celălalt capăt de țară, sistemul aberant de cote agricole și planuri de producție, rațiile la alimente și cozile enorme pentru achiziționarea produselor de bază, tăierile de electricitate, apă caldă și căldură etc. Programul de muncă și școală era obligatoriu de 6 (uneori 7) zile pe săptămână, iar duminica, puținii norocoși care aveau mașină nu-și puteau vizita părinții de la țară decât din două în două săptămâni (metoda idioată a numerelor mașinii: ”cu soț și fără soț”), asta dacă mai aveau ceva benzină din „generoasa” rație de 20 l lunar (!)…
Unii se plâng acum de restricțiile de călătorie dar uită că, până în 1989, omul de rând ce voia să ajungă în Occident era obligat să fugă peste graniță – risc extrem, soldat uneori cu împușcarea și, extrem de des, cu întemnițarea celor prinși…
După căderea lui Ceaușescu marea majoritate a întreprinderilor au falimentat, poporul ajungând, din nou, să trăiască severe penurii economice, deși avea acum libertate, mulți din cei domiciliați în incomodele apartamente de la oraș fiind nevoiți să se reîntoarcă în satul originar, la coarnele plugului.
Greu de crezut pentru unii, primul tractor particular de după 1948 a reapărut abia în 1990…
A urmat secolul XXI, cu eliminarea vizelor pentru UE (urmată de aderarea la Uniune) și cea mai mare emigrare din istorie (deși au mai existat valuri de plecări, atât înainte de Primul Război, cât și în perioada interbelică ori în anii 1940-1941, 1944-1948 și 1990-1991), ceea ce a însemnat, pe lângă aportul de bani, și destrămarea a mii de familii, enorm de mult stres, depresii nervoase…

Acum, după ce am rememorat câte ceva din ceea ce au suferit înaintașii noștri, dar și mulți dintre noi, tot mai credeți că azi trăim cele mai cumplite vremuri?!
Realizați ce ar însemna să trăim un război real?! Sau, o foamete adevărată?! Ori, într-o dictatură?!
E adevărat, virusul invizibil continuă să bântuie, multe din măsurile luate de guvern sunt catastrofale, nu puțini dintre noi sunt în pericol de a falimenta ori a-și pierde locul de muncă (dacă nu au pățit-o deja), cu toții suntem obligați să stăm izolați, nu mai putem socializa, nici „ieși”, nici satisface multe din plăcerile/necesitățile cotidiene, iar viitorul, cenușiu, imprevizibil și încorsetat în reguli dure, cam miroase a sărăcie…
Dar, „am fo’ ș-om si”, au spus strămoșii în toiul încercărilor, „am fo’ ș-om si” să zicem și noi!
Fiți tari și răbdați, vom trece și peste această încercare!

Teofil IVANCIUC

P.S. Tabloul „Am fo’ ș-oi si” (păstrat la Muzeul Maramureșului din Sighet) a fost pictat de Traian Bilțiu-Dăncuș în anul 1940, ca răspuns la cedarea Maramureșului și a Ardealului de Nord către Ungaria horthistă.




Sighet: prosperitate prin turism? „Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă”.

Topul atracțiilor cu plată din Maramureșul anului 2019:

Memorialul Victimelor Comunismului: 160.000 vizitatori.
Cimitirul Vesel: 110.000+ vizitatori.
Muzeul Mănăstirii Bârsana: 95.000+ vizitatori¹ .
”Mocănița” de pe Vaser: 80.000 de pasageri transportați.
Muzeul Maramureșean (toate secțiile împreună): 70.000 vizitatori.

Nu multe sunt orașele aflate la 4-5 ore distanță de cel mai apropiat aeroport adevărat (Cluj-Napoca), care să dețină un obiectiv turistic ce atrage 160 de mii de vizitatori pe an.
Ei bine, Sighetu Marmației are această șansă extraordinară, prin celebrul Memorial al Victimelor Comunismului, aflat în Top 10 al celor mai frecventate muzee din România.
Numai că, oficial, în anul 2018 la Sighet au fost înregistrate doar 43 mii înnoptări. La o medie de 2,5 nopți per turist, rezultă că cei care și-au ales orașul ca bază au fost cam 17 mii.
Însă, cum ar fi dacă măcar o treime dintre cei 160 mii de vizitatori amintiți ar lăsa în Sighet câte 500 de lei, și nu 10-20 lei ca acum? Aceasta ar însemna încasări de 5,5 milioane de euro/an! Bani grei, pentru un oraș atât de sărac…

Majoritatea vizitatorilor Memorialului vin cu mijloace auto pe care le parchează pe str. Ștefan cel Mare și Gh. Șincai. Ce văd ei pășind spre muzeu, în buricul târgului? Păi, două spații de cazare, Cartea Funciară, cabinete de avocați, o spălătorie auto, coafor, magazine de materiale de construcții, de instalații, de piese auto, de termopane… Cam ca la Poienile de sub Munte…
Singurii 50 m de vad comercial serios din oraș, bucata de pietonală dintre str. Gh. Șincai și ușa Memorialului, loc pe unde trec toți vizitatorii, este ocupată de trei localuri (ale căror terase sufocă strada), de alte birouri de avocați și topografi și de un magazin de mobilă…

Curioșii care merg să exploreze în sens invers, dau de Finanțe, Judecătorie și Primărie, de niște mini-fântâni arteziene murdare și nefuncționale – precum ceasul public de alături, de încă un local, o plăcintărie, o farmacie și celebrul ”Cui”…
Dacă ați veni pentru prima dată la Sighet și ați da de tot acest bazar, ați mai rămâne??
Până și pitoreștii vânzători de artizanat au fost alungați de pe Pietonală, deși dădeau culoare locului, fiind ”înlocuiți” cu un magazin de suveniruri care a falimentat, apoi…

Unde să stai și ce să faci
Pentru ca turiștii să-și prelungească șederea la Sighet, trebuie îndeplinite două condiții.
1: să aibă unde să stea;
2: să aibă ce să facă.

1. Degeaba vrem armate de turiști, pentru că Sighetul nu dispune decât de 643 de locuri de cazare! Da, cât un singur mare hotel! Ar mai fi 90 de locuri în hotelul închis ”Coroana” și alte 38 plus 15 camere în lucru în noi spații hoteliere, apoi Airbnb-urile, proiectele Iurca, Șuștic și Teitelbaum, așa că, la un moment dat, vor exista vreo 1000 de locuri de cazare… Total insuficient!
Spre comparație, Moiseiul deține, acum, 700 de locuri, Vișeul de Sus – 1000, Ocna Șugătag – 1500, Baia Mare – 1800 și Borșa – 2000 de locuri de cazare!
Am discutat cu un agent sud-coreean care voia să aducă anual câte 15-20 serii de câte 150 de turiști. La întrebarea ”cazare?” discuția s-a blocat, nici un hotel din întregul județ Maramureș nu are capacitatea de a caza, deodată și în același loc, ”atâta lume”! Cel mai mare hotel sighetean, ”Grădina Morii”, nu are decât 100 de locuri. Nicăieri, pe 200 km rază în jur, nu există hoteluri cu 300 de locuri și peste, cu puține excepții în Vatra Dornei, Cluj, Oradea și Bukovel (UA)…

Soluții? Pentru a caza mai mulți turiști, la Sighet ar trebui deschis un hotel de 3-400 de locuri. De acord, pensiunile sunt grozave și specifice Maramureșului, dar zona are nevoie și de hoteluri mari, numărul de turiști crește exploziv de la an la an, acesta fiind deja dublu chiar și față de 2014, chiar dacă localnicii nu realizează asta! Dacă acel hotel nu va fi la Sighet, atunci se va construi în altă parte…

2. Ce pot face turiștii în municipiu, în afara Memorialului?
Să viziteze un ”Memorial în oglindă”, peste drum de cel adevărat (în spațiul ”Plimob”), cum i-a propus Ovidiu Nemeș în 2013 aerianului ministru al Culturii, Daniel Barbu, cerându-i sprijinul?! Noroc că Barbu a zburat rapid din funcție, așa că ridicola utopie a murit în fașă…
Din păcate, celălalt mare muzeu sighetean, cândva pitorescul Muzeu al Satului, absoarbe sub o treime (50 mii) din vizitatorii Memorialului. Dacă îl vedeți, înțelegeți de ce: arată ca un sat fantomă, unde nu trăiește nici măcar un câine, pisică sau găină, nu este cultivată nici o floare ori vreo gulie, plouă prin acoperișuri, morile pe apă sunt o ruină totală…
Iar mărirea recentă a tarifelor Muzeului Maramureșean este exagerată: câte 10 lei pentru vizitarea oricărei secții, fie ”Sat” (singurul care ar merita banii), Etnografie, Wiesel, Istorie ori Științele Naturii, fie micuța Casă Stan Ion Pătraș – când Cimitirul Vesel costă doar 5 lei?! Da, la Memorial se plătesc 10 lei, dar ai ce să vizitezi acolo vreme de 2 ore… Iar intrarea la grosul muzeelor băimărene ori clujene costă numai 5-6 lei…
În afara muzeelor, Sighetul nu oferă multe. Ar mai fi Sinagoga și bisericile, însă Centrul Vechi e în ruină și, în loc să fie un shopping mall european, este un loc plin de chinezării, păcănele, farmacii și second-hand-uri, apoi Solovanul și malurile Izei sunt de nevizitat, nu există vreun aqua park sau teatru…

Festivalurile sunt organizate așa cum știți, așa că aduc doar cheltuieli suplimentare la buget, în loc de impact internațional, încasări și turiști veniți special (Gărâna ori ”Anonimul” sunt departe)…

Soluții? Pentru mărirea atractivității Sighetului, reamenajarea și rebranduirea Muzeului Maramureșean, respectiv upgradarea festivalurilor patronate de Centrul Cultural, trebuie oameni noi, iar pe de altă parte, Primăria trebuie să redirecționeze prin centru fluxul turiștilor către Memorial (aceasta e una din cheile succesului!), să reabiliteze Centrul Istoric și multe altele…
Iar dacă lucrurile vor rămâne neschimbate, vom continua să privim cu buzele umflate cum tot mai mulți turiști trec prin Sighet doar pentru a-și cheltui banii în alte părți…

Teofil IVANCIUC
februarie 2020


[1] Mănăstirea a fost vizitată de mult mai multe persoane (pelerini, copii etc.) decât adulții plătitori de bilet la muzeu, probabil de 3-400 de mii de vizitatori, fenomen valabil, la o scară mai redusă, și pentru Cimitirul Vesel.




Situația Sighetului Marmației este, clar, albastră!

Avem următoarele date:

– 614 locuri de muncă asigurate de municipalitatea sigheteană;
– 71% din banii localității merg pe fondul de salarii;
– 2,47 milioane euro/an – buget de dezvoltare;
– 120 km de străzi neasfaltate;
– economia locală slabă;
– nevoi de sute de milioane de euro.

Să detaliem puțin: în acest moment, organigrama aparatului public din Sighet numără 614,5 posturi, câteva zeci dintre acestea fiind vacante, iar altele fiind ocupate de anumiți pensionari mai „speciali”…

Astfel: Direcția de Asistență Socială are 267 de posturi (din care 177 de asistenți personali), Urbana 93 (din care 27 de șefi și șefuleți), aparatul primarului – 58, Maranord – 44, Muzeul Maramureșului – 44, Poliția Locală – 36, Centrul Cultural – 35, Direcția Venituri – 25, „Evidența Populației” – 9, Centrul de Informare Turistică – 2 și Clubul Sportiv Municipal – 1,5 posturi. Așadar, municipiul este al patrulea mare angajator local, după Aviva, Plimob și Spital!

Apoi, mai avem unitățile ale căror salarii sunt asigurate din alte surse, dar zecile lor de clădiri sunt întreținute tot din banii orașului: Spitalul Municipal cu 1.352 angajați (!) și instituțiile școlare cu 817 angajați.

Dacă în 1991 Sighetul avea 24.856 salariați, în 2014 în oraș mai erau înregistraţi doar 11.241 angajați, jumătate dintre ei muncind în industria mobilei unde, din nefericire, salariile muncitorilor n-au cum să atingă media pe economie… Sumedenia de magazine second-hand, „păcănele” și farmacii, relevă cel mai vizibil nivelul economic al localității…

Munca celor 8.300 de angajați din economia privată a dus la un profit net de numai 16 mil. euro în 2018 (la care se adaugă cei 11 mil. euro obținuți de Aviva, firmă cu sediul în Baia Mare)… Spre comparație, cei doar 2.200 de angajați de la Borșa au obținut un profit de 15 mil. euro, iar alte orașe de mărimea Sighetului: Lugoj (32 mil.), Blaj (39 mil.), ca să nu vorbim despre Sebeș Alba (87 mil. euro)…

Pe de altă parte, municipiul este unul dintre ultimele din țară în ceea ce privește modernizarea rețelei stradale: din cei 178 km de străzi, cca 120 km sunt nemodernizați și fără rețea de apă-canal și gaze. Ce să mai vorbim despre un iluminat public modern sau de o amplă rețea de camere video de supraveghere…

Nenumăratele autovehicule ale localnicilor la care se adaugă cele în tranzit, cele venite din comunele învecinate sau din Ucraina, mult prea grelele camioane care deservesc balastierele și platforma industrială, zecile de mașini de școală de șoferi cu care învață să conducă elevi de pe jumătate din cuprinsul Maramureșului, sufocă subdimensionata rețea stradală.

O singură șosea de centură, cea de sud (str. Dobăieș) este funcțională, cea de nord a fost parțial construită (str. Crișan), iar cea de vest nu a fost nici măcar desenată. Cât despre proiectatul pod cu 4 benzi de legătură cu Ucraina de la Teplița, despre care se vorbește din 1992 și care probabil nu va fi construit niciodată, mi-am spus părerea altădată.

Necesitățile urbei sunt multiple: modernizarea tuturor străzilor, realizarea șoselelor de ocolire, renegocierea ori rezilierea (precum a făcut Borșa) contractelor împovărătoare cu Vital și cu Herodot, reabilitarea integrală a Spitalului (ca la Vișeu de Sus), terminarea Şcolii din cartierul Bogdan Vodă și rezolvarea definitivă a problemei C.S.S., construirea altor sute de apartamente ANL, anveloparea blocurilor vechi și sistematizarea pe orizontală a cartierelor, amenajarea unei mari parcări centrale subterane, regenerarea urbană a Centrului Vechi, deschiderea unui Azil de Noapte, reabilitarea Sălii ”Viorel Costin”, a Casei ”Ioan Mihalyi de Apșa”, a Policlinicii Vechi, a fostului Cinema ”Unirea”, a Pieței de Alimente etc., redeschiderea Târgului de animale, (re)amenajarea locurilor de joacă pentru copii, crearea de piste de biciclete pe ambele maluri ale Izei, amenajarea Parcului Dendrologic, reabilitarea terenurilor de sport „CIL 2” și „Maramureşeana”, selectarea cinstită și transparentă a managerilor și organizatorilor potriviţi pentru ca Muzeul Maramureșului, Centrul Cultural, Festivalurile de Datini de Iarnă, Medieval şi cel de Poezie, precum şi Ansamblul „Mara”, să-și (re)dobândească anvergura și magia, să devină repere de talie internaţională şi creatoare de prosperitate și lista e incompletă…

Albastru de Sighet

După cum ziceam în titlu, situația este cam albastră, poate pentru a se asorta cu stema multisecularului burg maramureșean, care e tot pe fond albastru… Fără ironie, starea economico-financiară a localității este una gravă și cu mici șanse de redresare pe termen scurt.

Bugetul de investiții al municipiului pe 2019 a fost de doar 2,47 milioane euro… Nu încercați să-l comparați cu cel al Oradiei – 40 mil. euro, oraș de 5,5 ori mai mare, dar cu de 16 ori mai mulți bani, ori cu cel al Clujului – oraș de 9 ori mai mare și cu investiții de 80 mil. euro!

În condițiile în care numai modernizarea străzilor ar costa Sighetul zeci de milioane de euro, iar întreaga listă de mai sus ar însemna facturi de sute de milioane euro, cum credeți că s-ar putea pune lucrurile la punct?

Fonduri europene? În acest moment, orașul abia ar putea găsi, cu greu, sumele pentru întocmirea proiectelor, dar nicidecum banii pentru cofinanțări de proiecte majore!

Credite? Avem deja luate, și, la banii noștri, nu suntem solvabili pentru sume serioase…

Mărirea taxelor și impozitelor locale (cu 30%, așa cum a propus primarul în decembrie 2019!)? S-ar strânge sume mici, apoi taxele au fost mărite deja substanțial în 2016, iar populația este deja și așa prea împovărată.

Pentru cei care nu știu, apa potabilă costă la Sighet 4,35 lei/mc, la Cluj – 3,65 lei, în Dubai – echivalentul a 2,44 lei/mc, iar tariful la salubritate este al treilea cel mai scump din țară!

Pentru a debloca situația, trebuie în primul rând reduse anumite posturi și remunerații din sistemul public (deși este neplăcut!), deoarece 71,2% din bugetul Sighetului merge pe fondul de salarii (115,5 mil. lei din totalul general de 162,2 mil. lei!), iar restul, pe modestele lucrări pe care le-ați văzut (mici asfaltări, plombări, pietruiri, reparații la unele școli și Spital), pe plata datoriilor pentru lucrările Vital, susținerea transportului în comun, iluminat public și salubritate.

În primăria propriu-zisă, femeia de serviciu are un salariu de bază de 2.900 lei iar primarul de 13.500 lei, la care se adaugă sporurile…

Apoi, trebuie găsite niște firme serioase pentru întocmirea de proiecte eligibile cu fonduri UE, PNDL și din alte surse. Este foarte mult de muncă și nu e deloc ușor!

Ori, sperați că, dacă partidul primarului va fi la guvernare, banii vor veni fără proiecte solide?! Greșit, s-a văzut că aceasta nu le-a mers nici primarilor precedenți!

Cum se poate dezvolta economia orașului?

Probabil singurul sector viabil și cu potențial pe termen mediu-lung este turismul, aflat în creștere netă și centrat în jurul Memorialului care atrage 150.000 de turiști/an, vizitatori care fac însă o haltă scurtă acolo, preferând să doarmă, mănânce și să-și lase banii în alte localități… Trebuie întocmită o strategie complexă care să ducă la determinarea turiștilor să rămână și să cheltuie mai mult în oraș, dar acesta este un subiect aparte…

Industria locală de bază, cea a lemnului (industria textilă a dispărut în anii trecuți), regresează încet, de vină fiind creșterea costurilor cu angajații, materie primă și energie etc.

Parcul industrial, promis de toți primarii de după anul 2000 (cei de dinainte promiteau o Zonă Liberă!), nu există decât la nivel imaginar. De ar funcționa, poate ar atrage noi investitori: ideali ar fi producătorii de componente auto, ca în multe alte locuri în țară, și, ce vis!, poate un pic de IT, dar pentru a avea așa ceva la Sighet trebuie investiții preliminare, mult lobby, oferirea de facilități și de condiții angajaților – inclusiv distracție și posibilități de transport rapid! etc.

Deși se poate intui cine are prima șansă de a câștiga localele ce se apropie (dar, surprize pot apărea oricând!), aștept să văd candidații abordând – cu date clare – problemele reorganizării administrației locale, reabilitării infrastructurii și clădirilor publice, decongestionării traficului, dezvoltării unui turism rentabil și relansării economice, căci, de promisiuni neonorate am avut parte destul (dacă primarii de dinainte ar fi făcut cu adevărat treabă, lista de nevoi de mai sus n-ar mai fi existat!)…

Planurile concrete, promisiunile cuantificabile (schițe de buget, cifre, termene), sunt unicul mod prin care votanții pot aprecia (vag și hazardat, e drept!), probabilele intenții ale aleșilor…

În schimb, este sigur că „aburelile” precum: „e simplu, facem ce a făcut Clujul și Oradea, totul cu bani UE, o să vedeți la final dar nu acum, pentru că proiectele noastre sunt în lucru”, ne-au adus în situația aceasta, clar, albastră!

Teofil IVANCIUC
ianuarie 2020




Turul Sighetului – o plimbare în jurul orașului (ediția a II-a)

După excesele alimentare prilejuite de Sărbătorile de iarnă, vă invit la o tură de detoxifiere:

Turul Sighetului, varianta de 11 km, pe traseul: Pod Grădina Morii – dig Iza – Abator – Spital – bariera Cearda – dig Tisa – Podul Istoric – str. Crişan – Maramureșeana – str. Pandurilor – Cazarmă – CIL – BIG – str. Balc Vodă – Parcul Dendrologic – dig Iza – Pod Grădina Morii.

Turul va începe şi se va termina la Podul de la Grădina Morii.

Data: 2 ianuarie 2020, ora 12,30.
Durata aproximativă: 2,5-3 ore.

Condiţii: poate participa orice persoană cu vârsta între 5-85 ani şi condiţie fizică medie. Echipamentul necesar: adecvat unei plimbări de 11 km pe teren plat dar parțial neasfaltat, în condiţii de iarnă.

Vă aştept joi, 2 ianuarie, la Podul Grădina Morii şi aduceţi-vă şi prietenii cu voi!

Teofil IVANCIUC




Ambasadele de lemn (autor, Teofil Ivanciuc)

Există mai multe feluri de ambasadori, în afara celor oficiali, membri ai corpului diplomatic. Bunăoară sunt străinii care iubesc România și care, fie s-au întors deja acasă, fie lucrează/călătoresc/studiază la noi, și care ne promovează pe toate liniile la care au acces. Apoi sunt acei români din străinătate care sunt mândri de țara de baștină, pe care încearcă să o prezinte cât mai frumos, tuturor. În fine, avem categoria românilor care pleacă doar din când în când, pentru a reprezenta România în afară: sportivi, actori, cântăreți, reprezentanți ai mediului de învățământ, academic, de afaceri ori non-guvernamental, artiști și meșteri de toate felurile…

Din această ultimă categorie face parte și omul nostru.

Spania, Italia, Germania: Burgos, Toledo, Logrono, Santander, apoi Moncalieri, Rieti, Bassano, Roma, apoi Bonn, Traunreut, München… În total, 11.

În fiecare din acele localități au fost ridicate, ori se află în curs de execuție, biserici de lemn în stil maramureșean. Toate au un numitor comun: Dorel Petrovan din Sighet, care, împreună cu echipa sa de meșteri, este constructorul lor. Vorbim despre ansambluri complexe, care includ și porți de acces, troițe, altare de vară, pictură și mobilier interior (realizate de către soția sa, respectiv de familia socrilor)…

Probabil că nici un alt român nu se poate mândri cu mai multe ctitorii ridicate peste hotare, un fel de ambasade din lemn, care le vorbesc tuturor despre Maramureș, meșteșuguri ancestrale aduse la zi, despre zona de pe Glob cu cele mai numeroase biserici de lemn ridicate în ultimele 3 decenii și locul cu cele mai înalte lăcașuri de acest fel din lume…

Pe harta alăturată, aflată în biroul firmei lui Dorel Petrovan, vedeți încă mai multe biserici: în total 15. Aceasta pentru că acesta are în proiect alte câteva biserici care urmează să fie înălțate, în viitor, în Spania și Italia.

Și care se vor adăuga micului grup de „ambasade de lemn” în stil maramureșean, datorate unor alți meșteri de biserici, răspândite din Suedia, Elveția, Franța, Anglia ori Cipru, până în Statele Unite și Venezuela…

Văzând cum a marcat harta Europei cu lucrările sale (mult mai durabile și vizibile decât rezultatele sportive ori cele obținute la felurite congrese) nu putem conchide decât că Dorel Petrovan, este, fără doar și poate, unul dintre cei mai importanți ambasadori pe care îi are Țara Maramureșului.

Teofil IVANCIUC




Deportarea evreilor din Maramureș: lista „trenurilor morții” (autor, Teofil Ivanciuc)

Se împlinesc 70 de ani de la deportarea evreilor maramureşeni. Stabiliţi în regiune începând cu secolul al XVII-lea, aceştia au căzut victime „soluţiei finale” aplicate în anul 1944 de către autorităţile horthiste de ocupaţie.

Adunaţi iniţial în ghetouri, evreii maramureşeni au fost deportaţi în lagărele de la Auschwitz-Birkenau, lista „trenurilor morţii” fiind următoarea:

-16 mai, tren plecat din gara Sighet cu 3007 evrei.
-17 mai. Tren cu 3052 evrei, plecat din Boureni (Maramureşul de nord, azi în Ucraina).
-18 mai. Tren cu 3248 evrei, plecat din Sighet.
-19 mai. Tren cu 3032 evrei, plecat din Vişeu de Sus.
-20 mai. Tren cu 3104 evrei, plecat din Sighet.
-21 mai. Tren cu 3013 evrei, plecat din Vişeu de Sus.
-22 mai. Tren cu 3490 evrei, plecat din Sighet.
-23 mai. Tren cu 3023 evrei, plecat din Vişeu de Sus.
-24 mai. Tren cu 3328 evrei, plecat din Hust (Maramureşul de nord).
-25 mai. Tren cu 3317 evrei, plecat din Ocna Slatina (Maramureşul de nord).
-25 mai. Tren cu 3006 evrei, plecat din Vişeu de Sus.
-26 mai. Tren cu 3249 evrei, plecat din Hust (Maramureşul de Nord).
-28 mai. Tren cu 2208 evrei, plecat din Teceul Mare (Maramureşul de Nord).
-2 iunie. Tren cu 2396 evrei, plecat din Hust (Maramureşul de Nord).
-6 iunie. Tren cu 1852 evrei, plecat din Hust (Maramureşul de Nord).

În acest mod, aproape toţi cei cca 80 de mii de evrei din Maramureş (40 de mii locuind în sectorul aflat azi în România, iar restul, la nord de Tisa), au fost trimişi în lagărele de exterminare (unii dintre ei fiind deportaţi din ghetourile din Ujgorod, Muncaci, Seleuşul Mare, Beregovo sau Mátészalka). Foarte puţini (cca 100 de persoane de la sud de Tisa şi un număr probabil asemănător de la nord de râu) au scăpat, fiind ascunşi de către unii români sau ucrainieni curajoşi ori refugiindu-se în munţi.

Numărul supravieţuitorilor care s-au întors în Maramureş a fost foarte redus: recensământul românesc din 1948 a înregistrat 3072 evrei, în timp ce, conform Comitetului Democratic Evreiesc, numărul acestora era în anul 1947 de cca 5000 de suflete. La nord de Tisa, în anii 1950 se estimează că trăiau cca 5-6000 evrei. Marea majoritate a acestora au emigrat apoi în Israel, SUA etc., cu precădere între anii 1950-1980.
©Teofil Ivanciuc, mai 2014

Completare, mai 2016:
În afara trenurilor de mai sus, evreii din sudul actualului judeţ Maramureş (din Lăpuş, Chioar şi Codru) au fost deportaţi în următoarele transporturi:
-19 mai, Satu Mare (în ghetoul de aici au fost aduşi şi evrei din Baia Mare, Copalnic, Şomcuta şi Seini), tren cu 3006 evrei.
-22 mai, Satu Mare, 3300 evrei.
-26 mai, Satu Mare, 3336 evrei.
-29 mai, Satu Mare, 3306 evrei.
-30 mai, Satu Mare, 3300 evrei.
-31 mai, Baia Mare, 3073 evrei.
-1 iunie, Satu Mare, 2615 evrei.
-5 iunie, Baia Mare, 2844 evrei.

Sursă articol: teofil-ivanciuc.weebly.com