Actualitate Editorial

Un sighetean în zilele Revoluției

image_printPrinteaza

Eu nu am participat la Revoluția din decembrie 1989. Nu am făcut nimic ca să merit o asemenea calitate. Și totuși, am fost atât de aproape, atât fizic cât și moral… Proximitatea morală nu cred că trebuie să o dovedesc, am fost educat într-o familie cu enorme jertfe în lupta împotriva comunismului – antiromânesc, ateu și satanic, șapte membri ai familiei mele au fost deținuți politici, dar de departe Calvarul tatălui meu Aurel Vișovan a fost cel mai mare în cei 16 ani de închisoare. În perioada studenției mele la Cluj toți colegii, prietenii și vecinii de cămin (inclusiv informatorii Securității, cu certitudine!) îmi cunoșteau atitudinea. Purtasem sute de discuții în care criticam regimul aducând argumente istorice, în primul rând suferința tatălui meu, dar și absurdul minciunii de zi cu zi pe care o vedeam cu toții, trăiam tot mai prost dar trebuia să ne prefacem fericiți… Frecventam liturghiile clandestine ale preoților greco-catolici, care erau prin ele însele o formă de rezistență împotriva politicii comuniste. În fața casei Doinei Cornea am fost luat la întrebări de Miliție, atunci m-am speriat dar nu am fost chemat la Securitate. Deci îmi doream din tot sufletul o Revoluție… în Polonia, apoi Ungaria și Cehoslovacia lucrurile se mișcau în direcția schimbării, a căzut Zidul Berlinului, apoi și Jivkov al bulgarilor (care părea la fel de înțepenit în scaun ca Ceaușescu) și-a dat demisia. La noi chiar nimic?

În după-amiaza de 21 decembrie 1989, eram încă în Cluj (student la matematică în ultimul an)… majoritatea studenților plecaseră deja acasă în vacanța de iarnă (Crăciunul nu exista pentru regimul comunist), dar eu am mai rămas fiind angrenat într-un concurs de șah și mai aveam o partidă de jucat. Cantina fiind deja închisă, mă duc cu soția să luăm masa în centru la Lacto Vegetarian, foarte aproape de statuia lui Matei Corvin, pe o latură a pieței. Când terminăm de mâncat, era aproape ora trei, trecem pe lângă hotelul Continental… patrule de soldați înarmați trec pe lânga noi… văzându-i așa tineri, cu compasiune zic, cu voce destul de tare „Săracii oameni!”. Mă gândeam că au o misiune ingrată. Unul din ei se uită lung la mine…. Știam de la Vocea Americii că la Timișoara fuseseră manifestații în zilele precedente și s-a tras în oameni, se auzeau mitralierele, au fost morți și răniți… soția cutremurată zice „ascultă! chiar se trage în oameni!!!”. Eram și eu profund îndurerat, dar parcă nu chiar șocat, știam că istoria comunismului e un șir nesfârșit de crime.

O jumătate de oră mai târziu, acolo în intersecția de la Continental au fost primii morți ai Revoluției de la Cluj… dar eu nu mai eram acolo și nu știam nimic. Dacă aș fi știut că va ieși lumea în stradă și va protesta contra lui Ceaușescu poate m-aș fi dus și eu… dar n-am știut. Aveam să aflu doar spre seară când am mers în vizită la unchiul meu Mircea în cartierul Mănăștur. El m-a pus la curent cu ce se întâmplase în centru dar și la București unde marele miting convocat de Ceaușescu s-a transformat în demonstrație de protest…și acolo erau morți și răniți, dar Televiziunea Română transmitea doar comunicatele oficiale ale regimului. Tot ce știam era de la Europa Liberă, radioul mergea în bucătărie, unchiul și mătușa nu ne-au lăsat să plecăm la cămin în seara aceea, am rămas la ei. Am stat cu urechea lipită de radio, ascultam apeluri repetate ale unor personalități din exil care cereau mereu soldaților armatei române să nu tragă în părinții și frații lor. Între timp fereastra era deschisă și s-au auzit rafale de mitralieră până după miezul nopții… unde se trăgea și cine trăgea nu știam dar tot Mănășturul răsuna.

A doua zi, 22 decembrie dimineața, mătușa ne-a dus cu mașina până aproape de Hașdeu (pe variantă prin Zorilor, intuind bine că pe Moților e pericol), am urcat în cămin, ne-am luat bagajele și am pornit spre gară, ca să mergem acasă la Sighet cu un tren de după-masă. Când am travesat Calea Moților pe la ora 10:30 -11:00 am văzut grupuri de lumânări pe caldarâm, semn că acolo fusese împușcat cineva… (același lucru aveam să-l vedem pe str. Horea câteva ore mai târziu) am ajuns în cartierul Grigorescu unde am oprit la niște prieteni din grupul de tineri greco-catolici cu care activam în clandestinitate, televizorul le era stricat dar ascultam la radio… sinuciderea generalului Milea, alte comunicate oficiale apoi, brusc, vocile lui Dinescu și Caramitru care anunțau victoria, căderea dictatorului…. nu înțelegeam, credeam că e o piesă de teatru istorică!… când ne-am convins că e adevărat ne-a cuprins o bucurie incredibilă, parcă era prea frumos ca să fie adevărat… Am mers pe la ora 3 în centru cu un prieten și am văzut mulțimea care-și manifesta bucuria, se țineau în continuare discursuri, librăriile erau luate cu asalt pentru a da foc cărților lui Ceaușescu. Pe înserate am pornit spre gară, acceleratul Timișoara – Sighet a sosit cu mare întârziere, toată lumea vorbea de teroriști, trenul a avut mai multe opriri lungi pe traseu… în fine, pe la 3 dimineața ajungem la Sighet.
În gară ne aștepta tata. Încă de pe scările vagonului îl salut fericit și cu voce tare: ”Trăiască România Liberă!”. Tata ne îmbrățișează bucuros că ne vede acasă dar zice pe ton reținut: „Încă nu sunt clare lucrurile…”. Pe ușa gării însă era un afiș mare ce ne-a dat un anumit curaj. Conținea comunicatul Frontului Salvării Naționale din Sighet care își asuma puterea locală provizorie și pe lângă alte fraze declara Crăciunul ca sărbătoare oficială. Era un semn că ceva chiar se schimbase! Soția și mama s-au culcat iar eu cu tata am continuat să povestim febril… am adormit pe la 6 dimineața după ce văzusem în reluare declarația citită de Iliescu, „ultimul pe listă, cu voia dumeavoastră…”.

Câteva ore mai târziu, mă scol și merg în centru unde știam că există încă mulțimi de oameni adunați în fața primăriei, unde noile oficialități țineau discursuri și prezentau unele măsuri ce fuseseră luate pe plan local. Aflând că sunt student și vin de la Cluj, cineva mă duce în clădire și mă pune lângă vorbitorii de la balcon. Mai era acolo un student la Timișoara (nu i-am reținut numele) care a vorbit impresionant despre moartea colegului sighetean Tiberiu Florian (prețul de sânge pe care orașul nostru l-a dat pentru libertate în decembrie ’89). Mi s-a dat și mie microfonul și am evocat jertfele Maramureșului în lupta anticomunistă de-a lungul timpului, omagiind figura martirului Gheorghe Rednic din Săpânța, unul din liderii grevelor studentești din Cluj din 1946, mort în închisoare.

Din zilele următoare nu mai am decât amintiri disparate… agitație multă, brasarde tricolore… zvonuri aberante… otrăvirea apei… vin teroriștii cu elicoptere, să apărăm spitalul… au intrat rușii (să ne salveze, evident!), tancurile sovietice sunt deja la Sarasău (vecinul de la parter părea foarte bine informat), aflam de la televizor execuția lui Ceaușescu după un simulacru de proces (dar atunci totul părea justificat!), mă delimitez totuși, între prieteni, de uciderea lui… e extrem de vinovat, fără îndoială, dar ca și creștin sunt contra pedepsei cu moartea. Totuși, țara răsufla ușurată, parcă lucrurile se liniștesc.

Avem un nou guvern, cu mulți comuniști notorii dar suntem îngăduitori… sunt oameni valoroși profesional, nu-i așa?… au altă gândire decât Ceaușescu… reacțiile occidentale par a fi pozitive, suntem pe drumul cel bun! Ce se întâmpla de fapt în București, habar n-aveam! Tatăl meu publică un articol despre închisoarea Pitești (unde teroarea a început tot la un Crăciun, cu fix 4 decenii în urmă) în primul ziar sighetean liber…

Noua putere a mimat democrația vreo două săptămâni, până pe 12 ianuarie. Când l-am văzut însă pe Iliescu anulând decretele din ziua precedentă (unul din ele viza chiar interzicerea legală a Partidului Comunist) am început să înțelegem că Revoluția a fost confiscată și că fusesem – și noi împreună cu imensa majoritate a românilor – victimele unei imense manipulări. După 30 de ani, chiar dacă s-au făcut multe progrese, lupta anticomunistă nu s-a încheiat.

Preot prof. Marius VIȘOVAN

PS. Dacă studentul la Timișoara care a vorbit pe 23 decembrie 1989 de la balconul primăriei Sighet citește aceste rânduri, îl rog să scrie un comentariu în josul textului și să se prezinte. Mi-ar face o mare bucurie și sunt convins că momentul merită menționat pentru publicul sighetean.

N.R.: Foto – Mihai Dăncuș, din Arhiva Muzeului Maramureșului. Sighet, 22 decembrie 1989.

oferta-wise

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Revolutia a izbucnit in decembrie 1989, asa pe neasteptate, am putea spune. Dar oare a fost chiar asa ? Atunci s-a declansat, oarecum spontan, dar cum puteau fi convinse, adunate, acele multimi enorme de mase de oameni de peste tot, in toate orasele, centrele, catunele tarii si pusi sa strige toti, la fel, identic : „jos Comunismul, Jos Ceausescu !” Stigau ce-i durea, de mult, mai de la inceput. Evenimentul a fot trait si mocnit in decenii, in toata tara, deindata ce am vazut tabarand peste noi rusii, purtatorii ideologiei comuniste. Deindata ce ni s-a prevestit ca noi nu vom mai fi noi, prorietarii ogorului nostru, ci vom fi colhoznici la stat, cu pamantul nostru cu tot, cu alte prorietati ce le au si altii; ca ni se vor inchide bisericile si ca rugaciunile si toate manifestarile spirituale de veacuri, mostenite de la mosii si stramosii nostri, cu care am rezistat peste veacuri paganismului, vor fi batjocorite si numite „superstitii”; ca va trebui sa cantam slava „zeilor” bolsevici, care se omorau unul dupa altul pentru a-si castiga „marirea” ? Insfarsit, rasturnarea traditiile noastre de veacuri, de cinste, de demnitate, de libertate si dreptate, de credinta si libera exprimare. Mai se prevestea ca repede toti cei avuti, toti care au fost harnici, „superstitiosii” si toti cei potrvnivi noi conceptii pagane, vor lua drumul pribegiei, a deportarilor, a inchisorilor, a uciderilor. Iar acestea se concretizau cu iutela, revoltele in tara fiind masive, ca si suferintele, opresiunile de toate felurile. Nici cei 4000 (?) de comunisti nu erau multi cu ei, luand cu silnicie acest statut, majoritatea.
    Privind acest act de revolta intr-un contest mai general, multi se pot numi revolutionari in realitate si nu formal, asa cum destui din cei ce strigau atunci in piata erau comunisti sadea si au beneficiat de drepturi uriase, in fals si nemeritat, o hotie.
    Atat de multi au fost chinuiti pentru „pregatirea” acestei revolte si s-au stins inainte de a o trai, altii au suferit , ori au fost extereminati prin inchisori si lagare de munca de exterminare; ei nu pot fi numiti revolutionari, pentru ca n-au fost atunci, prezenti acolo, la „semnarea” unui eveniment, pentru care poate chiar si-au dat viata ? Cred ca acest eveniment are o foarte profunda interpretare si e nevoie de o ampla analiza, care, dupa cum se vede, inca nu s-a incheiat. Multi pot fi numiti „luptatori”, chiar daca n-au fost atunci pe campul de lupta ( si dumneavoastra, Domnule Parinte Marius Visovan), asa cum destui pot fi numiti „farsori”, chiar daca au participat la evenimente, unii si ucigand, fiind numiti revolutionari si fugind si cu saci de dolari ! Oare cati iau pe nedrept beneficii enorme (hotii) si cati le merita si nu le au ?
    Prezenta unei persoane acolo, atunci, a schimbat prin diversiune si minciuna cursul evenimentelor, ducand tara cu oistea in gard, asa cum este acuma, un comunist convins pana in maduva oaselor. Poate si Ceausescu, in anumite momente, avea mai multa demnitate decat acesta.
    M-a mirat atunci si ma mira foarte mult si acuma, pozitia unui revolutionar veritabil, cand la o prezenta a acestuia, la o solicitare a Instantei, a intrebat : ce cauta acesta aici ? Dar pentru a doua oara, de curand, am auzit aceeasi intrebare : Ce cauta acesta aici ?! Nu exixta o imunitate absoluta ! Un presedinte de tara si alte unele persoane cu inalte functii publica, nu pot fi audiate in timpiul exercitarii acesteia. Dar nu si .dupa aceea ! Cred ca era mult mai bine daca-i punea aceasta intrebare, atunci, la revolutie, cand se impunea a dirijaa totul : Dumneata ce cauti, tovarase, aici ? Ce bine ne-ar fi fost daca respectivul era lasat cu totul deoparte ! Chiar daca respectabilul revolutionar este acuma un mare latifundiar !

oferta-wise