Ultimele zile dinaintea Praznicului Bucuriei poartă cea mai bogată încărcătură duhovnicească a acestei perioade de pregătire. Noi ne facem timp pentru cele mai importante slujbe ale acestor zile: Slujba Patimilor din Joia Mare și Vecernia cu Prohodul Domnului din Vinerea Mare.
Însă, una din cele mai frumoase zile ale Triodului, ultima zi, de fapt, Sâmbăta Mare, trece, din păcate, neobservată, ignorată, pentru că suntem mult mai preocupați cu pregătirea, de cele mai multe ori excesivă, a mărunțișurilor cu care sperăm să umplem zilele de sărbătoare care urmează.
Vecernia unită cu Sfânta Liturghie, slujită dimineața, în cadrul căreia sunt citite 16 fragmente vechi-testamentare, preponderent profetice, legate de Paște, înviere și botez e unică. Această slujbă, de o frumusețe rară, o adevărată desfătare pentru suflet și minte, era inițial Privegherea Pascală.
În ziua dinaintea Sărbătorii Sărbătorilor, când alergăm să punem la punct ultimele pregătiri (neesențiale) pentru ziua care urmează, vă lansez o provocare. Oriunde v-ar găsi această Mare Sâmbătă, participați la Sfânta Liturghie. Coșul îl veți avea, oricum, gata la timp. Bucatele alese pe care le-ați pregătit vor avea exact același gust în orice zi a anului. Straiele de sărbătoare pe care le-ați pus deoparte vor arăta pe voi la fel de bine oricând. Dar bucuria Învierii Domnului va avea o aromă mult mai intensă, odată ce ați gustat din dulceața Liturghiei Sâmbetei Mari. E un gust intens, care ne deschide simțurile duhovnicești, pentru a putea desluși însemnătatea Jertfei Mântuitorului, iubirea în care stă înfiptă Crucea și Bucuria Învierii, candela care ne luminează calea vieții pământești. Poate că vocile preoților și diecilor vor fi, în această zi, răgușite și vlăguite, dar primiți în suflet și în minte cuvintele Scripturii și poezia cântărilor acestei Sâmbete. În ele veți găsi înțelepciunea, iubirea și puterea lui Dumnezeu.
Aceasta este ziua care a cutremurat întreaga creație, ziua în care totul se oprește pentru o clipă, pentru a se uita cum Mântuitorul se odihnește la sfârșitul zilelor în care a rezidit lumea și l-a re-creat pe om: „Cel ce cuprinde toate s-a înălțat pe Cruce, și se tânguiește toată zidirea, văzându-L răstignit gol pe lemn; soarele și-a ascuns razele, și stelele și-au tăinuit lumina, și pământul cu multă frică s-a clătinat, marea a fugit și pietrele s-au despicat, și morminte multe s-au deschis, și trupuri de sfinți bărbați s-au sculat; iadul jos a suspinat și iudeii s-au sfătuit să hulească Învierea lui Hristos. Iar femeile au grăit: Aceasta este Sâmbăta cea prea binecuvântată, întru care Hristos, adormind, va învia a treia zi”.
În această zi ne e reamintit fragmentul din Cartea prorocului Isaia, pe care l-a citit Mântuitorul la începutul propovăduirii Sale, în Nazaret, după momentul ispitirii în pustiu: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiți cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi vederea; să eliberez pe cei apăsați și să vestesc anul plăcut Domnului”.
Cuvintele acestea ne sunt reamintite la sfârșitul Postului Mare, tocmai pentru că pelerinajul nostru prin zilele Triodului reprezintă, în același timp, o drumeție solicitantă în vederea purificării dar și cărarea care duce la Cel despre care vorbește această profeție.
Iar în ziua următoare, de Sărbătoarea Sărbătorilor și Praznicul Praznicelor Îl vom vedea și auzi atât de clar pe cât de bine ne-am curățat simțurile. Și salutul „Hristos a înviat! Adevărat a înviat!” va fi nu doar manifestarea unei tradiții, dar mărturisirea nădejdii noastre, rostit cu toată bucuria și tăria, din străfundul sufletelor noastre.
Preot Marius N. Lauruc
Adaugă comentariu