Actualitate Cultură

Conexiunea diurnă dintre Sighet și Normandia: Mona Șimon (autor, Ion Mariș)

image_printPrinteaza

Sighetul continuă să uimească (doar?!) pe plan… cultural. Am constatat acest lucru după două zile consecutive cu lansări de carte, la începutul lunii iulie a.c.
Vineri, 07 iulie 2023, la Centrul Cultural Episcopal din Sighet am fost prezent la o interesantă lansare de carte (este concluzia pe care mi-am însușit-o după ce-am ascultat pledoariile celor care au prezentat volumul de debut al sighetencei Mona Șimon, medic în Franța). La momentul lansării încă nu citisem „Locul unde mai trăia ziua” (mie-mi place titlul!), dar din intervențiile „la subiect” ale celor care au citit și recenzat cartea m-au convins că este valoroasă și – mai ales – cred că reprezintă doar începutul într-ale scrisului pentru Mona Șimon. (Îmtre timp am reușit să citesc romanul.)
Pentru că despre carte am publicat articole (analiză & recenzie) în ziarul nostru online, voi încerca să o „provoc” pe Mona Șimon într-o discuție mult mai… personală. Pentru a descoperi cine este Mona Șimon am convenit să discutăm deschis, informal.

Ion Mariș (IM): Ce amintiri are Mona Șimon din „perioada” sigheteană?
Mona Șimon (MȘ): O mulțime! Sunt născută și crescută în Sighet. Copilăria și adolescența sunt perioade pe care nu le poți uita. Bucuria, inocența, prieteniile, primele iubiri, vindecarea, devenirea mea, toate s-au petrecut în acest oraș, pe care mereu îl voi numi acasă. Am amintiri comune cu toți cei din generația mea – cei născuți în anii ’80/’90 – scăldatul în Iza la „cioată”, serile de sâmbătă seara de la Studio, jocurile copilăriei pe care le transformam în adevărate competiții între cartiere, verdele Solovanului vara și albul săniușului de pe cărările lui iarna, dar păstrez în suflet și amintiri personale, strâns legate de oamenii pe care i-am întâlnit atunci și alături de care am crescut. Toate au farmecul lor și ar putea începe cu eternul „A fost odată…”.

IM: Avea eleva de la Liceul „Dragoș – Vodă”, din acei frumoși ani, preocupări literare?
MȘ: Lectura a fost din copilărie o pasiune pentru mine. Am fost binecuvântată cu dascăli minunați, care m-au văzut pe mine cu adevărat, nu doar un alt elev așezat într-o bancă oarecare și care, de-a lungul timpului, mi-au cultivat fiecare în parte acest drag de cuvânt pe care, se pare, l-au putut foarte ușor observa la mine.
În liceu, deși eram dedicată studiului chimiei – o altă pasiune – participări la Olimpiade și pregătire pentru admiterea la facultate, literatura făcea mereu parte din mine. Am organizat un club de carte – îmi vine să râd – pe care îl țineam prin telefon. Telefonul fix! Eram înscrise patru persoane, alegeam o carte pe care urma să o citim într-o săptămână sau două și pe urmă discutam impresiile de lectură cu fiecare participant, pe rând, la telefon. Iar a doua zi, în pauza mare, continuam. Nu îmi amintesc nicio perioadă din viața mea, cu excepția copilăriei mici, în care să nu fi avut o carte începută, să nu fi citit măcar câteva rânduri.

IM: După absolvirea liceului ați urmat UMF Cluj Napoca – Facultatea de Medicină. De ce în această… direcție?
MȘ: Alegerea a venit cumva firesc. Nu pot spune că mi-am dorit asta, nu știam ce îmi doresc. Sincer. Suntem tineri, atât de tineri, și ne vedem nevoiți să luăm una dintre cele mai importante decizii din viață. A răspunde efectiv la întrebarea: „Ce vrei să te faci când vei fi mare?” nu este așa de ușor. Am decis din inerția parcursului meu de până atunci. Absolventă a profilului de „Chimie-Biologie”, având o afinitatea reală pentru aceste domenii, mi s-a părut natural să mă îndrept spre o facultate de profil. Am cochetat puțin cu idee de a mă axa doar pe chimie, ca până la urmă să aleg Facultatea de Medicină Generală, pentru că… nu știu. Pentru că aveam 18 ani și în acel moment părea o alegere bună.

IM: Ce/ cine v-a determinat să părăsiți România și să alegeți Franța pentru practicarea medicinei? A rămas medicina o opțiune?
MȘ: Personal consider că fiecare absolvent de medicină se gândește la posibilitatea de a profesa în străinătate. Unii decid de la bun început că nu este o soluție potrivită pentru ei, alții își doresc doar să se perfecționeze și pleacă pentru o perioadă determinată, iar o parte încearcă marea cu degetul și își clădesc o nouă viață în afara României. Noi am luat decizia de a pleca din mai multe motive personale și deocamdată nu regretăm. Franța a fost o opțiune optimă pentru noi, prin prisma specializărilor pe care ni le-am ales. Soțul meu e medic specialist în Medicina Muncii, iar eu îmi începusem specializarea pe Medicină de Laborator. Aici, în Franța, aceste domenii din medicină sunt practicate la un nivel excelent, exact așa cum ne-am fi dorit să se întâmple și în țară, însă din păcate încă nu este cazul, în special când vine vorba de Medicina Muncii. În plus, studiile ne-au fost pe deplin recunoscute, România și Franța fiind țări semnatare ale declarației de la Bologna, iar limba ne era cunoscută.
Medicina va rămâne mereu o opțiune, însă nu pentru moment. Nu acum. Acum îmi ofer șansa de a-mi îndeplini visul de a fi scriitor cu normă întreagă, dacă îmi permiteți exprimarea.

IM: Desigur că aveți autori/ scriitori preferați, poate… modele. Ce „favoriți” români și/ sau străini – din domeniul literaturii – aveți?
MȘ: Lista este foarte lungă. Scriitorii români preferați sunt: Cezar Petrescu, Liviu Rebreanu, Victor Ion Popa, Ion Agârbiceanu, Eugen Barbu, Andreea Răsuceanu, Simona Poclid, Suzănica Tănase, Em Sava, Tatiana Țîbuleac și alții. Se scrie foarte bine azi, trebuie doar să scoți la iveală literatura de bună calitate, care este acoperită strident de maculatură.
Scriitorii străini preferați sunt: Émile Zola, John Steinbeck, Jack London, Boris Vian, Edgar Alan Poe, Arthur C. Clarke, Charlotte Brontë, Fredrik Backman, Guzel Iahina. Iar dacă e să numesc un model de scriitor pentru mine e John Steinbeck, iar romanul meu de căpătâi este Jane Eyre.

IM: Lansarea primului dumneavoastră roman la Sighet a produs o oarecare „rumoare” în comunitatea locală. A fost primit foarte bine, s-a discutat despre acest debut favorabil și totul pare de bun augur. Cum, de unde sau – astfel spus – ce v-a inspirat în alegerea interesantei construcții epice?
MȘ: Aș vrea să vă pot oferi un răspuns elaborat, dar adevărul e că nu știu exact. Romanul este ideea mea îndrăzneață, visul meu împlinit. A luat naștere după o muncă de aproape cinci ani, nu a fost un traseu ușor. M-am împotmolit adesea, am avut nenumărate îndoieli, am scris, șters și rescris de foarte multe ori. Știam cu certitudine ce vreau să transmit cititorilor, însă a fost un drum lung până am descoperit și cum să o fac.
Ideea romanului mi-a venit din iubire. Am spus-o în mai multe rânduri, am avut privilegiul de a fi înconjurată de oameni în vârstă, oameni demni, buni, verticali, adevărate modele pentru mine, dar a căror agonie a fost un chin, aș spune chiar atroce. Cartea este și un omagiu adus lor.

IM: Ce planuri în direcția „scriitoricească” are Mona Șimon?
MȘ: Vreau să continui să scriu. Iubesc să fac asta, simt că este menirea mea, poate părea pretențios spus, dar cred în visuri împlinite și în bucuria de a munci și a face ceva care îți place din tot sufletul. Visez să am mai multe cărți care să îmi poarte semnătura, îmi doresc să evoluez, să îmi îmbunătățesc scriitura și să ajung momentul în care voi spune cu mâna pe inimă: Sunt scriitor!

IM: Deși sunteți stabilită în Franța, sunteți la curent cu viața culturală a orașului nostru? Mai prezintă „interes” pentru dumneavoastră?
: Urmăresc cu interes ce se întâmplă în Sighet pe plan cultural, deși, recunosc, nu atât de mult pe cât mi-aș dori. Dar sper să remediez asta pe viitor.

IM: De ce iubiți Sighetul?
: Pentru că este și va rămâne întotdeauna acasă.

IM: Vă vedeți și în viitor scriind doar în limba română. Sau veți fi tentată, așa cum au făcut mulți scriitori români din diaspora, să „abandonați” limba originară?
MȘ: Nu știu să iubesc, să plâng sau să mă bucur decât în limba română. Și nu aș putea vreodată renunța la cuvântul dor. Tot ceea ce sunt e românește, iar scrisul face parte din mine. Iubesc limba română, iubesc fiecare nuanță a ei, nu mă văd scriind niciodată în alt alfabet decât cel tricolor.

IM: Ați petrecut câteva zile acasă, la Sighet. Spuneți-mi sincer ce nu v-a plăcut aici, la revenirea în orașul… tinereții. Sau, pentru a nu fi „cârcotaș”, ce v-a plăcut?
MȘ: Am revenit în Sighet după foarte multă vreme, de peste 20 de ani nu mai locuiesc în oraș și am fost doar un simplu vizitator la intervale mari de timp, iar de peste 4 ani nu am mai fost în România deloc. Am fost foarte plăcut surprinsă de cum este azi orașul tinereții mele, așa cum, pe bună dreptate, l-ați numit. Există o frumusețe pe care poate localnicii nu o mai observă. Am descoperit un oraș cochet, drăguț, cu foarte mult potențial, evoluat și încremenit în timp totodată, ceea ce îi oferă un farmec aparte. Iar Solovanul și Iza încununează micul nostru târgușor, pe care ar trebui să continuăm să îl iubim și să avem grijă de el. Sighetul este și va rămâne un reper pe harta României și în inimile noastre, ale sighetenilor.
Nu mi-a plăcut lipsa de gospodărie din cartiere, recunosc, și am avut câteva experiențe mai puțin plăcute. Omul sfințește locul, din fericire, iar în Sighet sunt mulți oameni extraordinari, de aceea cred cu tot sufletul că orașul va continua să crească, să evolueze și va fi acasă întotdeauna pentru noi toți.

IM: Mulțumesc pentru timpul acordat și… sper să ne mai vedem la Sighet și cu ocazia altor lansări de cărți, semnate Mona Șimon!
MȘ: Eu vă mulțumesc pentru această minunată ocazie, de a mă dezvălui sighetenilor, și nu numai, și astfel. Da, eu am speranța că ne vom revedea, trebuie să mi-o păstrez, să cred în mine în continuare și să muncesc pentru visurile mele! Ceea ce îi îndemn și pe cititori să o facă pentru ei înșiși, din toată inima!

Ion Mariș

 

oferta-wise

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Se pare că încă mai există români care își iubesc țara și acest minunat popor.

oferta-wise