Red.: Stimată doamnă profesoară Aurelia Vișovan, sighetenii vă cunosc mai ales prin cele 4 decenii de activitate la Liceul “Dragoș Vodă” unde ați predat matematica și o vreme fizica, îndrumând un număr mare de elevi, care vă poartă peste ani un deosebit respect. Mai puțină lume, însă, cunoaște pasiunea dvs. pentru teatru și frumoasele realizări pe care orașul nostru le-a avut în acest domeniu cu o jumătate de veac în urmă…
A.V.: La început a fost o obligație, pe parcurs a devenit o pasiune. Trebuia să facem muncă culturală pe gratis în timpul liber, la început am recitat poezii în cadrul cenaclului “George Coșbuc”, apoi am fost cooptată în 1955 în trupa de teatru a Casei de Cultură, pentru un an de zile. Apoi m-am alăturat trupei de teatru a Sindicatului Medicilor unde am avut o activitate mai îndelungată. Totul s-a încheiat în 1968, când, având deja copii mici, a trebuit să renunț definitiv. Mi-a plăcut foarte mult, am pus mult suflet în teatru, dar a fost și foarte greu pentru că nu am vrut ca munca mea de profesoară să aibă de suferit. De aceea de multe ori îmi pregăteam lecțiile noaptea… Reprezentațiile noastre au fost la Sighet, la Sala Studio, dar am avut și turnee în alte localități : Vișeu de Sus, Baia Mare, Satu Mare, Dej…
Red.: Cine erau colegii cu care ați colaborat și care, în afara carierei profesionale s-au dedicat, ca și dvs., cu succes, și teatrului ?
A.V.: De la Casa de Cultură mi-i amintesc pe Mărioara Leordean, Andrei Calogherato, Ica Izvoranu, Alexandrina Năstase… iar din echipa medicilor pe dr . Circa, dr. Ursu, dr. Moigrădean cu soția, dr. Pârvu, dr. Vlad, dr. Pop Dionisie, dr. Miron ( vecinul nostru de lângă gară, unde locuiam atunci), prof. Titircă, prof. Lică, prof. Pârșe….
Red.: Enumerați, vă rog, câteva din piesele în care ați jucat.
A.V.: Cu cei de la Casa de Cultură am jucat „O noapte grea” de Lucia Demetrius (cu care am luat premiul doi pe țară la un concurs al teatrelor de amatori), „Tania” de Arbuzov (ambele în regia directorului nostru Ludovic Brückstein), am pregătit și „Gaițele” de Kirițescu dar n-am mai ajuns să o jucăm…. iar cu echipa medicilor „Titanic Vals” și „Escu” de Tudor Mușatescu, „O scrisoare pierdută” de Caragiale și „Opinia publică” de Aurel Baranga (în care am avut 3 roluri).
Red.: Care a fost cel mai mare succes al trupei medicilor din Sighet ?
A.V.: Participarea la faza națională a Concursului teatrelor de amatori ale Sindicatelor, la București în 1961. Un moment de mare încărcătură emoțională, în juriu fiind actori celebri de la Teatrul Național, care ne-a oferit costumele și decorurile. Am prezentat „O scrisoare pierdută”, eu jucând rolul eroinei feminine Zoe. Deși nu am luat premiu, am fost foarte apreciați, maestrul Birlic – unul din giganții teatrului românesc – urcând pe scenă pentru a ne felicita călduros, ceea ce ne-a onorat într-un mod cu totul deosebit.
Red.: Regretați faptul că Sighetul nu are un teatru ?
A.V. : Categoric, da. Îmi amintesc cu cât drag mergeam la teatru când eram studentă la Cluj și la București, deși buzunarul nu-mi permitea decât cele mai ieftine bilete. Cred că teatrul este foarte important pentru viața culturală a unei localități, pentru evoluția intelectuală a tinerilor.
Cinematograful, televiziunea, și mai nou internetul au avut fiecare perioada de glorie, captând atenția generațiilor respective.Teatrul însă nu va dispărea fiindcă are ceva ce nu poate fi înlocuit – contactul direct între sufletul omului din sală și sufletul omului de pe scenă, precum și emoția colectivă ce se creează astfel. Gustul pentru teatru, ca și cel pentru operă și muzica clasică se cultivă, se educă.
Red.: În numele cititorilor “Salut, Sighet ! “, vă mulțumim și vă mai așteptăm!
Respect pentru intelectualii Sighetului de altadata!
Respect si recunostinta, doamna profesoara, m-ati educat si pe mine si pe fratele meu in tainele socotitului si a jocurilor cu triunghiuri, cercuri si patrate! Si acum imi aduc aminte de primul dialog al meu, eu in proaspata calitate de elev in clasa a-IX-a la Liceull de Cultura Generala din Sighet si dumneavostra, in calitate de profesoara de matematica! Era in anul 1966 si m-ati intrebat: esti frate cu Stefan Luscalov? Raspunsul a fost afimativ din partea mea, iar dumneavoastra ati continuat: a fost un elev bun, sper ca si tu vei fi la fel! V-am admirat intotdeauna pentru simplitatea dumneavoastra, pentru apropierea fata de noi, elevii! Va cunosteam de dinainte din piesele de teatru in care ati fost distribuita, va cunosteam ca erati un actor si interpret deosebit, nu banuiam cand v-am vazut pe scena ca imi veti fi profesoara la liceu! Si astazi, imi amintesc de dumneavoastra si colegii dumneavostra din trupa de teatru amator toti, intelectuali de rasa, renumiti in oras pentru profesionalismul lor, in domeniile in care lucrau si in plus actori de teatru amator. Nu era amatorism felul in care va exprimati pe scena, dimpotriva, erati adevarati profesionisti, care isi puneau tot sufletul pentru reusita spectacolelor. Pe vremuri, era acea miscare elitista, din care si dumneavoastra ati facut parte, spre incantarea noastra, a celor mai mici in varsta, sau a parintilor nostri! Va felicit pentru ceea ce ati insemnat in acele vremuri de demult! Va felicit acum, deoarece cand am fost elev nu am facut-o, si regret, imi aduc cu placere aminte de dumneavoastra, atat ca profesor drag, cat si ca actor, meserii prin care ati stiut sa va apropiati de noi si ati reusit intotdeauna! Sa aveti in continuare o viata frumoasa si fericita, meritati din plin acest lucru!
In numele mamei mele va multumesc pentru frumoasele aprecieri.