Avem două „Memoriale” (autor, prof. Gheorghe Bărcan)

Printeaza

„Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet”, fiind și „Primul Memorial” din lume dedicat „Victimelor Comunismului”, primul construit și finalizat, prin inervenția și activitatea neobosită a d-nei Ana Blandiana și a soțului dânsei, dl. Romulus Rusan, în timp de 20 de ani, etapă cu etapă, cu sprijinul masiv al C. E. în Patrimoniul căruia și este înscris, fiind sub administrarea Fundației Academia Civică. S-au scris multe despre acesta și s-au spus multe despre el și „locuitorii” lui, an de an, prin programele festivale, organizate de Alianța Civică, cu o largă participare, națională și internațională.

„Memorialul Închisoarea Pitești” este al doilea Memorial din țară, construit în temuta și groaznica Închisoare Pitești, urgiile căreia sunt cunoscute în toată lumea, unice prin cruzimea dementă și sălbatică, în blasfemia și profanarea spirituală cea mai josnică. În 2009, o parte a fostului penitenciar a fost clasată pe lista Monumentelor Istorice, categoria Ansamblul Memorial clasa A (de interes național). Memorialul se afla in administrarea „Fundației Memorialul Închisoarea Pitești”, înregistrată ca fundație în 2011 și din 2016 primește acest nume. (Câteva date, momente de constituire, programe, le-am luat de pe Internet). Acesta este un Templu, un „Altar” al suferinței umane din România, așa cum niciunde nu s-a mai petrecut în lume, este un „Mormânt” uman enorm, în care sunt prezente și schelete umane dezmembrate, rupte, zdrobite, în adâncurile acelor subpământuri.

Aceste Memoriale au ca obiectiv studiul sistemului represiv comunist și cinstirea memoriei persoanelor care au suferit sau și-au pierdut viața, cât și a sacrificiului celor întemnițați fără vină, în închisorile comuniste din România. Sunt organizate și vizite colective, în grupuri mari sau mai mici, cât și individuale, în tot cursul zilelor, după un program anunțat. Au la dispoziție o bibliotecă, scrieri memorialistice, emisiuni audio-vizuale, explicații ale ghizilor ș.a. Aceasta este menirea lor și nu alta și nu este nimeni obligat să vină acolo, să-i omagieze, dar nici să treacă să le pângărească memoria.

La Memorialul Sighet, în cursul lunii octombrie 2019, au fost organizate activități deosebit de importante, de mare interes național și internațional. Astfel, în ziua de 04 octombrie 2019, a fost prezent, în cadrul Festivalului Eufonia, concertul artiștilor din Furiant Quartet din Germania, printre care se află și românul Vlad Popescu. Festivalul Eufonia este primul Festival din România care integrează în programul său muzicoterapia. A prezentat invitaților compoziții muzicale superbe, ale celor mai renumiți compozitori ai lumii și cântece tradiționale românești, un omagiu pentru cei ce au îndurat pe acolo atâta suferință.

În perioada 18-21 octombrie, a avut loc la Memorialul Sighet o extinsă și deosebit de importantă Conferință, cu o tematică semnificativă: „Rezistența prin cultură, ieri și azi”. Prezența a fost dată de Fundația Alianța Civică -Memorialul Sighet (dna Ana Blandiana, Ruxandra Cesereanu ș.a.), Institutul Polonez, Fundația Hanns Seidel, în parteneriat cu Universitatea Babeș- Bolyai, Universitatea Baia Mare. În 3 zile pline, la Memorialul Sighet, s-au facut comentarii, s-au purtat ample discuții, cu prticiparea unei așa largi și selecte personalități, profesori, scriitori, jurnaliști, studenți, doctoranzi. În 21 octombrie, Conferința a continuat la Cluj.

Discuțiile sunt bine evidențiate de titlu, despre ideologia comunistă de ieri, de azi și în perspectivă, în evoluția timpului. Pe o gravură a lui Francisco Goya, sunt inscripționate gândurile: „Somnul rațiunii naște monștri” și, așa cum parafrazează și România Liberă și este scris și prin enunțul „trezește-te națiune”, am putea spune că și: „Somnul unei națiuni naște monștri” (ultima frază luată de pe Internet).

Diabolicul personaj Eugen Țurcan, împreună cu cei câțiva „discipoli” ce și i-a format, pe care i-a depersonalizat printr-o teroare și cruzime greu de imaginat și i-a făcut să nu-și mai aparțină, le-a spălat creierul și i-a transformat în adevărați „zombi”, câțiva dintre ei totalizându-se într-un număr de 22 de torționari, care au introdus în acel spațiu o teroare ucigătoare monstruoasă. El a fost pus să fie organizatorul acelei draconice „reeducări” prin teroare, o aplicare prin fals a ciudatei concepții a lui Makarenko, „Educația prin Muncă”, devenită „Experimentul” sau „Fenomenul” Pitești. Țurcanu a fost instruit de Alexandru Nicolschi, alias Boris Grumberg, spion rus, general, ministru MAI în cea mai neagră perioadă comunistă din România, de Gheorghe Pintilie, alias Timoftei Bodnarenko-Pantiusa, Directorul Securității, ambii români „neaoși” (!), ca și de la mulți alți ofițeri superiori de Securitate.

„A fost cea mai cumplită barbarie a lumii contemporane” (Alexander Soljenițân). Agresiunile fizice, psihice, de o inventivitate ce depășește mințile umane, au trecut în patologie, în demență și sălbăticie, străine în arealului uman, îmbinate cu o blasfemie și profanare spiritual-religioasă, o pângărire a intimităților umane, familiale, ce nu se găsesc în comunitățile acestora, în familiile lor din nicio orânduire a lumii. A coborât infernul, „iadul” pe pământ, răul atât de rău, fiind cea mai crudă manifestare a comunismului și cea mai mare blamă a omului din sec. XX. Au fost chinuiți acolo între 1000 și 5000 de tineri, majoritatea studenți, care gândeau, cereau explicații și erau gata de acțiune, cu multă energie, periculoși, elitele țării în devenire și pe care trebuiau să-i distrugă; acesta era scopul adevărat al acelei sălbatice și false reeducări. S-a separat până la urmă acel grup de 22 de torționari, călăi, care i-au supus la amare și groaznice suplicii pe colegii, camarazii lor, dintre care pe mulți i-au distrus, i-au ucis, iar pe alții i-au zdruncinat cumplit, lăsându-i cu sănătatea amputată. Sunt unii care au răbdat până la sfârșit chinurile, trecând la cele veșnice, în „sfințenie”, alții, în neputința îndurării chinurilor de neimaginat, s-au „demascat”, au recunoscut „adevăruri” la comandă și și-au întemnițat rudele, prietenii. Era o durere cumplită, peste cea fizică, să vezi cum prietenul tău de ieri, pentru care erau gata să-și dea viața unul pentru altul, azi te lovește cu atâta brutalitate, nebunie și ură. Se făcea o tâlhărie asupra prieteniei, asupra nobleței și demnității umane, asupra vieții. Cei reeducați, cu memoria spălată, cu sufletul golit de toate frumusețile lui umane, loveau probabil cu disperarea care i-a cuprins, văzând că au piedut totul, prietenie, solidaritate, noblețea camaraderiei, credința, că erau goi pe dinăuntrul, nu-și mai aparțineau, asemenea roboților. De aceea, cei răbdători până la sfârșit, au trecut în harul „sfințeniei”, alții au scăpat cu sănătatea șubrezită, iar pe ceilalți să nu-i judecăm noi; se vor judeca singuri, dacă rănile de pe conștiință le va permite, și îi va judeca Domnul!

Câtă apropiere era între ei, între victime și torționarii atât de răi de mai apoi și câtă depărtare s-a produs după aceea, ca între un moment și o veșnicie, ca între „Iad” și „Rai”!

În final, când monstruozitatea „experimentului” a fost cunoscută și a fost condamnată din exterior în toată profunzimea lui, șeful PCR, Gheorghiu Dej, a cerut condamnarea „torționarilor”, chiar de ei „fabricați” și toți cei 22 au fost condamnați la pedeapsa capitală, 16 fiind executați deîndată, 4 au fost exterminați ceva mai târziu și, se pare, 2 ar fi supraviețuit. De ce această „discriminare”? Pentru că toți cei 16 au fost instruiți pentru crime de securiști, comandanți de locații de detenție, de comuniști, ceilalți 6 fiind „formați” de colegii lor, deci, „ei între ei”. Ei au fost folosiți ca martori în procesele formal organizate împotriva adevăraților vinovați, care au fost deranjați, cu puțină lipsire de libertate, comodă, fiind apoi „răsplătiți” pentru serviciile aduse „Patriei”, cu grade, cu toate recuperările posibile și peste ele.

Oare se putea ca așa cumplite murdării și crime să nu se încheie prin alte murdării și crime?!

Toți care vizitează aceste locuri și iau cunoștință de cele întâmplate, la ieșire nu pot să nu fie cutremurați de cruzimea la care a putut ajunge ființa omenească, îmbibată de ideologia politică comunistă, criminală, incompatibilă cu sentimentele și trăirile umane, indiferent de etnie, de apartenență politică, de vârstă…

Cine mai credea, în 1989, când țara toată striga, cu toată forța și convingerea, „Jos comunismul” și aruncau pe jos faldurile roșii, imprimate cu secera și ciocanul, simboluri ale uciderii în masă a oamenilor, călcându-le în picioare, că, după aproape 30 de ani, o să vedem pe scena unei televiziuni, B1 TV, un personaj, care se recomanda, revendicativ, Secretar General al PCdR! Mai mult, în 18 septembrie anul curent, în fața Memorialului Închisorea Pitești, s-a prezentat un grup de tineri manifestanți, care se revendicau UTCdR, cu steaguri roșii, având pe ele imprimate secera și ciocanul, cu lozinci comuniste de altădată. Acele steaguri roșii au fost aruncate pe jos în 1990, pentru că au fost îmbibate cu mult sânge uman, în cei 45 de ani de prigoană comunistă și acesta nu se spală, nu se curăță niciodată; a fost pe ele și sângele celor de la Pitești și, de aceea, afișarea lor în fața Memorialului face profanarea, insulta, jignirea și mai profunde. Nu comentez faptul legalității acelor manifestații, cu astfel de abordări; în multe situații, se prezintă și acuma manifestări naziste, cu simbolurile lor criminale, ilegale, condamnate de mult, peste tot, o nostalgie toxică a răului ce-l credeam trecut, în mod necesar și conștient, dar care se mai manifestă și azi, izolat…

Au fost, însă, exprimări la fața locului, relatate de presă, precum: „Ieri, 18 septembrie 2019, o delegație a UTCdR a sfidat cu mult curaj mizeria fascistă numită „Memorialul Închisoarea Pitești”, unde „jegurile anticomuniste au primit pedeapsa meritată în timpul Tovarașului Gheorghiu Dej. Glorie eternă tovarășului Gheorghiu Dej! Glorie eternă Armatei Sovietice eliberatoare!” S-a mai strigat: „Tov. Stalin, geniu al omenirii progresiste, prieten al celor oprimați de pretutindeni…” Din partea UTCdR: „nu ne vom opri până nu vom face o Românie roșie” și multe altele. Lozinci cu de toate…

Ceea ce auzi și vezi parcă te cutremură și te sperie! Și nu din cauza unui crez politic sau altul, ce putea apare și care se putea exprima cu decență, ci din cauza cruzimii și fanatismului primitiv și jignitor arătat și exprimat de acei „tineri manifestanți”, cu atâta dezinvoltură. Fără nicio jenă, rușine, reținere, față de atâtea „omucideri” atât de cumplit executate, pentru că de acestea au fost, în fața lor se găseau și manifestau, niciunul neavând sentința de pedeapsă capitală, pentru astfel de ucideri și dovedeau o totală lipsă de respect pentru oameni, pentru cumplitele lor suferințe și moarte, pentru viață! Nimeni însă nu are acest drept, această atitudine, sentință, asupra vieții, în acest mod exprimată, nici pentru el și nici pentru alții.

Rezultă o cumplită sfidare a acelei uriașe suferință și chin, a martirajului îndurat de mulțime de tineri, a uciderii inumane masive, demente și sălbatice, a atâtora dintre ei sau schilodirea altora, o profanare a acestui loc. Chiar și în război se respectă morții; la margine de drum, dacă se vede o cruce, se manifestă în trecere un respect, pentru un necunoscut. Acel loc a fost însă brutal batjocorit, pentru că el este destinat cinstirii celor ce au fost în suferință sau au fost uciși de acel regim și nu se poate folosi în alte scopuri. Acolo a fost multă suferință și moarte, iar locul este de cinstire și omagiu pentru aceasta și nu de manifestare politică utopică, cu aceleași amenințări, aceleași obiective de altădată!

Nu erau obligați să meargă acolo, să-i cinstească, dar nu aveau dreptul să folosească acel loc, străin lor, să se adune în grup pentru a insulta, a profana, a batjocori. Putea fi acolo un loc de cinstire al oricărei etnii, a oricărei formații politice, care a fost și mai este sau nu mai este și, dacă nu este un loc pentru ei, pot sta departe de el. Au și ei locurile lor, „Doftana”, „jilavele” lor și pe unde or mai fi fost închiși cei 800 de ilegaliști comuniști, înaiante de 1944; le pot revendica și pot să pună acolo și pe ziduri lozinci, din care vor. Este total inadmisibil să batjocorești morții, sau ce-o mai fi rămas din ei care nu mai pot face nici bine, nici rău, nimănui; lăsați-i în odihna lor veșnică, în neputința lor și nu-i batjocoriți, pentru că-i un pacat, un blestem.

Este cumplit de josnic să numești acel „Altar” al suferinței umane „o mizerie fascistă”, să faci pe martirii acestuia „jeguri anticomuniste”, când ei nu pot vorbi, nu pot răspunde, nu se pot apăra. Este și o lașitate, o cruzime, un fanatism, o micime umană. Au fost ce au fost, lăsați-i acolo unde sunt, în pacea și liniștea lor eternă și voi căutați-o pe a voastră, la locul vostru, sub orice lozinci! Poate în detenție era și firesc să fii „jegos”, deoarece condițiile igienice de acolo aproape nici nu existau; e mai rău însă dacă ai jeg pe tine afară, în libertate, la propriu și la figurat: pe inimă, pe suflet, pe gânduri pentru că „jegul” de pe gând infestează și inima și sufletul! Au fost proteste în legătură cu acel manifest; dar cum s-au poziționat oare PNL și, mai ales, PSD, rezervă de cadre tinere, regeneratoare… ?

Dar, felul ciudat în care sunt prezentate lucrurile, arată în fapt, gradul de cultură și civilizație, de instucție și educație, dar care, totuși, nu trebuie trecute cu vederea. Mulți păreau a avea o înfățișare foarte tânără; oare unde erau aceștia acum 70 de ani, când se produceau evenimentele, sau în 1990? Sunt prea tineri, n-au de unde ști, dar se poate deduce o manipulare ordinară, în toată falsitatea ei, poate după un Roller, mult „îmbunătățit”. Oare prin ce metode vor să facă o „Românie Roșie”, hotărât și decisiv? Ce combinații de dictaturi vor să folosească, dacă le tot clamează? Nu-și amintesc deloc evenimentele din 1990? România n-a fost niciodată roșie; a fost doar înroșită de sângele a multor sute de mii de victime, în cei 45 de ani! Ați întrebat mulțimea ce vrea, referendum, ceva? A fost foarte rău și nu este nici acuma bine, este tot rău. Dar aceasta nu înseamnă, în acest caz, că înainte a fost bine! Sunt răuri ce nu se compară și trebuie să căutăm binele și să nu revenim la acelaș rău de altădată, poate și mai rău! România n-o să devină niciodată „Roșie”, tradițiile și conceptul de viață, stabilizat prin tradiții de milenii, este opus ideologiei comuniste, atee, roșii…

Manifestanții îmbrățișează în schimb acele personaje, străine de ele însele, cu creierele spălate, goi de conținut, roboți, acei „zombi” ucigători, li se asociază lor, grupului de 22 și, în acelaș timp, elogiază pe tov. Gheorghiu Dej, care dispune să fie condamnați aceștia la pedeapsa capitală.

Dar acei manifestanți, care s-au asociat cu ucigătorii, i-au aprobat și lăudat pentru faptele lor „bune”, pentru ucideri, n-au ajuns în situația lor, doar printr-un decalaj de timp! Oare ce ar face acuma cu cei ce s-ar opune concepției lor, dacă ar reuși să facă o „Românie Roșie” (după dorință)! Temeți-vă! E valabil avertismentul cu somnul națiunii!

Tov. Gheorghiu Dej, cel elogiat de tinerii protestatari, la sugestia și obligația lui Stalin a deschis lucrările la Canalul Dunărea- Marea Neagră, în mai 1949, în care și-au găsit loc mare mulțime de deținuți politici, ce nu mai încăpeau prin închisorile și minele patriei și pe unde și-au găsit sfârșitul multe sute de mii dintre ei, sau au rămas cu sănătatea răvășită, cuprinzând și stufărișurile dobrogene. La deschiderea șantierului, Gh. Dej a exprimat, în ziarele vremii: „Această măreață lucrare va fi și mormântul reacționarilor!”, ceea ce s-a și întâmplat, acesta fiind și unul dintre scopuri! Câte ucideri, prin munci de exterminare, prin înfometare, lipsa oricărui tratament medical, frigul, arșița și câte altele! Felicitați criminalii, elogiați-i, că sunt destui, aveți pe cine!

Măreața „Armată Roșie” eliberatoare, a avut alături și armata română și forțele aliate, care au eliberat împreună și celelalte țări captive nazismului. Doar că Armata Roșie a rămas în țară până în 1958, deci 14 ani după război; am fost, practic, sub ocupație, plecând din țară condiționat! Numai cei pe unde a fost această cartiruită știu cât a fost de greu, cât cereau și cât luau: „davai”! Mulți prizonieri și soldați ai armatei române au rămas și au murit prin steple rusești! Stalin, elogiatul, a deportat în Siberia localități întregi de români, din Basarabia, Bucovina de Nord, Transnistria, aducând în locul lor populație rusă, revendicând apoi teritoriile. Tezaurul țării, a fost dus în păstrare la Kremlin, în timpul războiului I mondial. După război, trecând pericolul, au refuzat să ni-l restituie, probabil singurul stat cu acest nărav; la primire: „davai”, la restituire: „nyet!”

Redau doar două exemple de formare și dezvoltare a ideologiei marxiste (comuniste ), dintr-o culegere de A. Pleșu, publicate în Dilema, 572-I, 2015.

– Bakunin, prieten cu Marx, coleg cu el în Internaționala I-a, unul din fondatorii marxismului, spunea: „În această revoluție, va trebui să-l trezim pe „diavol” în sufletul oamenilor, să ațâțăm patimile cele mai josnice”.

Jean-Paul Sartre (Actuel, 1973), afirma: „Cei care se opun comunismului trebuie lichidați. Nu e suficient să-i băgăm în pușcării, pentru că din pușcării mai pot să iasă. Trebuie împușcați!”

Se deduce și de aici de ce am pătimit, ce am pătimit și ce ar urma să mai îndurăm, dacă ne vom lăsa manipulați de minciunile lor, deformate, amplificate și transmise cu o astfel de ideologie! Se și văd amenințările și proiectele exprimate; anunță și schimbarea: PCdR, în loc de PCR și UTCdR, în loc de UTC; se intercalează un „dR”, simbolizand probabil că e din România, originar, în respectarea „sentimentului naționalist” și nu copie fidelă de cine știe unde. Aceeași Mărie, cu altă…

Gheorghe BĂRCAN
fost elev al Liceului „Dragoș Vodă”, Sighet