Phoenixul
degeaba este sfârșitul un început
dacă nu se poate naște un sfârșit definitiv
începutul este de prea multe ori
nefolositor
păsările încep să zboare
dar când le ard aripile
și penele sunt scrum de cer
una singură se culege cu propriul cioc negru
și se încoronează
phoenix
focul este tot timpul flămând
spiritele nu îl hrănesc
ceea ce rămâne în urma sa
când devorează orice
nu ar trebui să mai nască altceva
numai foc
foc și atât
doar reîncarnarea depășește
regulile sfârșitului
moartea este un mijlocitor neutru
reîncarnarea face ca totul să fie un început
dar sfârșitul definitiv este cel mai frumos lucru
când sufletul se topește în neant
există doar fericire
– nirvana.
Ai mei copii
spiritele morții mă întreabă
de ce-am ucis
le-am spus că toată lumea
ucide
furnici, țânțari
speranțe, visuri
m-au întrerupt acestea
– ești altfel tu
lași în pace păianjenii și muștele
tu naști din plinul minții tale
prunci de suflet, fără sânge
în stiloul tău cel rece
îi ascunzi pe toți
și când ți-e sufletul prea greu
și mintea toată încâlcită
îi înfășori în hârtie
în moliciunea liniilor de caiet
îi crești din cerneală
în nopțile când n-ai pe nimeni
și-un singur fulger e de-ajuns
în lungul minții tale-ntinse
un gând pitic te și convinge
să-i dobori pe toți în nimic
penița ta e lamă acum
e sabie, cerneala-i sânge
și ei, pruncii, oricât ar plânge
stiloul tău cel rece-i frânge
tu, mamă
ai ucis pe-ai tăi copii
Așteptare
așteptare poate fi orice
ea îl așteaptă pe el
pasărea așteaptă să învețe să zboare
omul își așteaptă moartea
și se preface că se teme de ea
fericirea
ura
tristețea
sunt temporare
iubirea este mai vremelnică
decât foamea
permanența este definită
numai de așteptare
ți-am spus și ție cândva
că te voi aștepta
apoi am uitat ce aștept
și așteptarea s-a schimbat cu o alta
dar ea este fără sfârșit
iar viața fără ea nu există
monștrii de sub pat
așteaptă să se stingă lumina
umbrele sufletului
așteaptă vremurile negre
oasele așteaptă putrezirea
vrăjitoarea care găsește nemurirea
își cauzează singură moarte
pentru că o aștepta arzător
poetul așteaptă inspirația
iar când ea vine
o așteaptă pe următoarea
poetul tânjește după toate inspirațiile
iar omul tânjește după toate morțile
Herbil Anastasia
Clasa a IX-a
C.N. Dragoș – Vodă Sighet
Îndrăznețe, provocatoare gândiri…
O intalnire cu versuri indraznete! O rostire naturala, deschisa, fara ascunzisuri si ocolisuri! Autoarea scrie aparent pentru sine, este propriul ei eu in toate avatarurile marturisite, dar grija cu care isi alege cuvintele pentru desavarsirea cantecului tradeaza bucuria confesiunii! O surpriza placuta, poeta Anastasia Herbil.