În oraşul în care aglomeraţia maşinilor aflate în trafic e o problemă nerezolvată şi enervantă pentru toată lumea, nu există semafoare care să funcţioneze. Am făcut precizarea că nu funcţionează, dar ele există, pentru că altfel, cine n-a trecut pe-aici, nu ştie, nu cunoaşte nimic altceva decât că avem un cui pe post de cel mai fotografiat monument sighetean, ar putea crede că prin prea plinul nostru oraş cu maşini de toate categoriile, nu se ştie despre semafoare.
Ba se ştie. Ele stau liniştite, se uită cu becurile stinse la trecători, la automobile şi niciun fior electric nu le perturbă contemplarea.
Cine le-a plantat acolo, ce scop a avut acţiunea, rămâne un mister. Ele au funcţionat o perioadă, după care, prea obosite de clipit în două culori, au trecut în altă categorie, cea de mobilier stradal nefuncţinal, neimportant şi probabil, nerentabil, că prea consumau energie electrică şi doar clipeau când verde, când roşu. Nu făceau nimic altceva! Cam puţin, nu?
Mă gândesc că pe când li s-a retras dreptul de a clipi bicolor şi alternativ, eram deja în epoca studiilor de fezabilitate pentru orice (fleac). Pentru ele, nebăgatele în seamă care zac mândre şi ruginite pe la trecerile de pietoni, s-o fi făcut vreun studiu din ăsta de fezabilitate pentru a fi dezgropate şi duse undeva unde ar putea primi, prin topire, o altă înfăţişare? Sau, aşa cum sunt, nu pot fi donate unei localităţi rurale la schimb cu o groapă de gunoi pentru următoarele 6 luni?
Pe vremea când administraţia de atunci a oraşului s-a apucat de modernizare stradală, nu era nicidecum aglomeraţia de maşini care există azi pe prea îngustele străzi ale Sighetului.
Recomand celor care au pixul şi ştampila necesare să meargă cu maşinile lor la anumite ore prin centrul localităţii în care duduie – nu economia ! – proiectele europene elaborate în birouri şi ele cam aglomerate.
Nu pot pricepe cum Comisia specializată a Primăriei, administratorul drumului (pe care – am mai spus-o -, aş dori să-l cunosc) nu văd ce se întâmplă în oraşul ăsta. Europa ne dă voie să facem proiecte pentru orice. Poate că la ora 7 când lucrătorii la proiecte sunt deja în birouri, cu documentaţia în faţă, făcând ultimele calcule şi retuşuri pentru a le trimite Europei care poate da, dar nu oricum, circulaţia rutieră e uşoară. Aplecaţi peste planşete, făcând calcule peste calcule, oamenii despre care am amintit, absorbiţi peste măsură de munca lor, profund autoimpresionaţi de importanţa activităţii din fiecare zi, nici nu-şi dau seama când trec cele 12 ore de lucru şi, cam pe la 19 („trecute fix”) pleacă spre case sau unde vor domniile lor pe drumuri cu maşini puţine în trafic.
De multe ori, de la Carrefour până la Kaufland, pe la orele 16, 17 fac cu maşina 30-40 minute. Probabil că dacă aş merge pe jos, cu spatele, pe aceeaşi distanţă, mi-ar trebui mai puţin timp. Sensurile giratorii sunt bune, dar trebuie şi semafoare, domnule administrator al drumului, stimată Comisie de circulaţie rutieră!
Nimeni nu vede ce se-ntâmplă pe-aici??? Sunt mulţi şoferi care te lasă să intri de pe altă stradă pe strada Bogdan Vodă, sau să ieşi de pe strada principală şi s-o iei la stânga, sau la dreapta, chiar dacă n-ai prioritate. Se aplică, practic, şi la Sighetu Marmaţiei „regula fermoarului”, despre care l-am auzit vorbind pentru prima dată pe Titi Aur.
Despre regula gândirii, regula încercării de a asigura locuitorilor din Sighetu Marmaţiei o viaţă mai relaxată, ştie cineva? Unde pot fi găsite şi repuse în drepturi?
Horia Picu
Crizele energetice o sa rezolve problemele de handicap fizic si mintal, rabdare… rabdare
Corect !