Tezaure și piese de aur din Epoca Bronzului în Maramureșul Istoric (autor, Marius Voinaghi)

Printeaza

În primele două articole dedicate Bronzului Târziu, am abordat tematica legată de tipologia așezărilor, cronologia și periodizarea epocii, depozite de bronzuri etc. În acest ultim articol dedicat Epocii Bronzului, mi-am propus să prezint tezaurele și piesele izolate de aur descoperite în Maramureșul Istoric (vorbim aici de Depresiunea Maramureș, de pe actualul teritoriu al României, sau partea de sud a Maramureșului Străvechi, cum îi place domnului profesor Marin Ilieș să spună).

Celor pasionați de arheologie, de preistoria și protoistoria Maramureșului le reamintesc studiul excelent al  arheologului  băimărean Dan Pop, publicat la Satu Mare (2005), cu privire la istoricul descoperirilor, evoluția culturală și stadiul cercetărilor culturii arheologice Suciu de Sus și a grupului Lăpuș.

În ceea ce privește descoperirile de aur, aparținând  Epocii Bronzului, din Depresiunea Maramureș, doresc să prezint publicului sighetean, și nu numai, cele patru tezaure de aur descoperite la Sarasău, Sighet, „comitatul Maramureș” și Borșa, respectiv piesele de aur apărute în descoperiri izolate, cum ar fi cele de la Oncești, Ieud și, mai nou, la Rona de Jos.

Pentru început, tezaurul cel mai cunoscut și faimos, în același timp, cel de la Sarasău. Potrivit arheologului Carol Kacsó, acesta reprezintă cea mai mare descoperire de aur din Epoca Bronzului găsită pe teritoriul României și una dintre cele mai mari apărute în Europa, despre care a scris recent și Teofil Ivanciuc (vezi sursa: https://www.salutsighet.ro/tezaurul-de-aur-de-la-sarasau-face-turul-lumii-autor-teofil-ivanciuc/). A fost descoperit în primăvara anului 1847, pe dealul Vâlcelușe, la cca 400 m sud-est de Zăpodie, în apropiere de Valea Sarasăului. În 2001, cercetătorii C. Kacsó, C. Gaiu, M. Totea și D. Pop au stabilit, în urma unei cercetări de suprafață, că locul de depunere s-a aflat în afara perimetrului vreunei așezări contemporane, la câteva sute de metri sud-vest de așezarea din punctul Moara, respectiv nord-est față de așezarea din punctul Lazu Mare. Vă las pe domniile voastre să descoperiți saga ce a urmat imediat după descoperire, cert, însă, este faptul că Muzeul Național din Budapesta a achiziționat patru discuri spiralice, un fragment de la o placă terminală a unui disc spiralic, trei pandantive din placă, două verigi mai mari, 86 de verigi crestate, 164 de perle. În colecția Mihalyi se găseau opt discuri spiralice (în prezent, se păstrează șase), placa terminală a unui disc spiralic, opt verigi crestate (în prezent, se păstrează 3), 452 perle de diferite dimensiuni (în prezent, se păstrează 250) [Foto 1]. După unele date, împreună cu piesele de aur, au apărut și obiecte de bronz. Tezaurul de aur descoperit la Sarasău a fost datat în Bronzul Târziu 2, asemeni Depozitului III de bronzuri, format exclusiv din topoare de disc și spin (despre semnificația acestora – semne de putere sau distincție, mijloace de plată, piese votive sau de ofrandă, reprezentări antropomorfe  sau reprezentări „ascunse” de divinități –, într-un articol viitor), și asimilat, în linii mari, cu fazei Reinecke Bronz D sau fazei timpurii a câmpurilor de urne.

Faptul că, în Maramureș, la sfârșitul mileniului al II-lea î.Hr., a apărut un important centru de putere este demonstrat și de tezaurul de la Sighet cu cele trei serii publicate la sfârșit de secol XIX: Sighet I – o brățară și opt verigi mai mici în greutate totală de 58 g (Muzeul Național Budapesta), Sighet II – un lanț format, se pare, din șapte verigi cordiforme, în greutate totală de 20 g (Muzeul Național Budapesta) și Sighet III – 17 verigi, dintre care șase cu secțiunea rotundă, capete subțiate, decorate cu crestături, iar 11 cu secțiunea rombică, capetele subțiate apropiate sau suprapuse, în greutate totală de 269 g (Muzeul Național de Istorie Viena) [Foto 2].

Tezaurul de aur din „comitatul Maramureș” are o poveste și mai interesantă. În anul 1879, Muzeul din Budapesta a achiziționat, în trei loturi, 52 de verigi deschise, cu capetele subțiate ascuțite sau boante, apropiate sau suprapuse, majoritatea având secțiunea rectangulară, opt fiind crestate. J. Hampel le tratează ca provenind dintr-o descoperire unitară, J. Mihalik emite ipoteza că au fost descoperite în comitatul învecinat Ugocsa, iar potrivit lui M. Roska, piesele aparțineau tezaurului de la Sarasău.

Menționările despre tezaurul de la Borșa sunt contradictorii, ba că a fost descoperit pe proprietatea lui E. Szabó, ba pe malul râului Vișeu. Un fapt este cert, respectiv în anul 1885, în timpul arăturilor, s-a descoperit un depozit de bronzuri care conținea și piese de aur: două verigi masive, probabil brățări, un cercel de tip Tarpa, format din două semiove legate între ele, două fragmente de lanțuri din verigi, trei verigi cu secțiunea rombică și o verigă cu capete deschise. Toate au fost încadrate cronologic în Bronzul Târziu 2-3.

Cea mai timpurie descoperire de aur din Maramureș o reprezintă veriga deschisă, cu capetele răsucite în formă de cârlig, de la Oncești,  încadrată cronologic în Bronzul Mijlociu I. Se pare că a fost descoperită împreună cu alte obiecte, cu prilejul construirii drumului Vadu Izei-Săcel, în anii ’70 ai secolului al XIX-lea. Piesa a ajuns în colecția Mihalyi, soarta ei ulterioară nefiind cunoscută. În lucrarea dedicată preistoriei Maramureșului, și rămasă în manuscris, Ioan Mihalyi de Apșa menționează la Ieud un inel de aur, asemănător celor din tezaurul de la Sarasău, dar de dimensiuni mai mici, descoperit izolat în anul 1866 de către Ioan Bâlea.

Ultima piesă de aur izolată este reprezentată de inelul de buclă din bară de aur, cu secțiunea convexă, cu capetele subțiate și îndoite (unul lipit), descoperită la Rona de Jos, în așezarea terasată din punctul Horodiște [Foto3-4]. Artefactul, cu greutate de 4,85 g, a fost descoperit de către Alin Stan, membru al Asociației Prodetecție Maramureș, în data de 22 mai 2022, în cadrul unei cercetări de suprafață la care au mai participat Maria Branteruc, Marin și Luca Ilieș, Dan Voinaghi, Florin Tiran și Flaviu Giurgilă. El se află astăzi în expoziția permanentă a Muzeului Maramureșean, spre vizionarea publicului larg. Este singura piesă de aur, din arealul de care ne-am ocupat, descoperită într-o așezare deschisă, nefortificată; la mică distanță de locul descoperirii, pe terasa imediat următoare, am găsit fragmente ceramice ce indică acest lucru. Din păcate, acestea sunt atipice și în ceea ce privește tipologia, forma sau decorul, de culoare cărămiziu-gălbuie, lucrate dintr-o pastă ce folosea pleava și nisipul drept degresant, însă aparținând cu siguranță Epocii Bronzului [Foto 5].

Cercetările sistematice viitoare vor surprinde cu siguranță nivelul de locuire, gradul și apartenența culturală sau asocierea cu depozitul de bronzuri, format din mai multe brățări, descoperit în anul 1872 și menționat de Ioan Mihalyi de Apșa în lucrarea mai sus invocată. Astfel, nu-mi rămâne decât să reiterez ideea conform căreia centrul de putere din Maramureș din Epoca Bronzului, unul foarte important, trebuie pus în legătură cu prezența unor resurse esențiale: sarea, aurul și cuprul. Pentru că nu poți să nu te gândești la cât de prezente sunt ele astăzi.

Autor, prof. Marius VOINAGHI

Foto 1. Sarasău. Piese din tezaurul de aur (colecţia Mihalyi) (foto K. Török).

Foto 2. Sighetu Marmaţiei.Tezaur de aur (după St. Foltiny).

Foto 3. Rona de Jos, Horodiște în Harta iosefină a Maramureșului.

Foto 4. Inelul de buclă.

Foto 5. Ceramică preistorică.

*****

Bibliografie:

Marin Ilieș, Gabriela Ilieș –  Maramureșul Străvechi. Elemente de spațialitate geostrategică, Buletinul Societății de Geografie din România, tom XV – XVI, Iași, 2020, 67- 91.

Teofil Ivanciuc  – Descoperiri arheologice inedite în Țara Maramureșului, Acta Musei Maramorosiensis, III, 2005, 277 – 284.

Carol Kacsó – Bronzul târziu în nord-vestul României, Sympozia Thracologica, 58, 1990, Satu Mare-Carei, 42-29.

Carol Kacsó – Comori preistorice din Țara Maramureșului, expoziție în Muzeul Maramureșean din Sighetu Marmației, 1992, 5-47.

Carol Kacsó – Date noi cu privire la preistoria Maramureșului, Angustia, 4, 55-70.

Carol Kacsó – Descoperirile din epoca bronzului de la Sarasău, Marmația, 9/1, 2009, 59-100.

Dan Pop – Comments on the State of Research of Suciu de Sus culture and Lăpuș gropup, Marmația, 9/1, Baia Mare, 2009, 101 – 145.

Carol Kacsó – Repertoriul arheologic al județului Maramureș, vol.I, BiblMarmația, 3, Editura EUROTIP, Baia Mare, 2011, 628p.

Carol Kacsó  – Repertoriul arheologic al județului Maramureș, volumul II, Ediția a II-a, Editura Ethnologica, 2015, 352.